Am revenit la paginile mele albe….
Intotdeauna cand revin la ele exista o motivatie puternica. Ceva ce ma face sau sa vars lacrimi sau sa zambesc.
Azi sunt undeva intre cele doua limite. E confuzie. E ca o ceata ce ma inconjoara si de care mi-e teama sa scap.
Hai sa incropim un dialog!
Ceva care poate sa invaluie in simboluri toate framantarile din noi, ceva ce poate sa defineasca permanenta cautare spre acea liniste mult dorita.
Iti spuneam odata cum vad eu iubirea. Iti mai aduci aminte?
Era un hamac asezat in umbra a doi tei. Erau piersici si zambete. Erau nopti calde de vara cu soapte si zambete…
Acum a trecut. Imaginea se estompeaza tot mai mult si nici macar regretul acelor nopti nu se mai razvrateste…s-au dus…desi credeam cu toata fiinta mea atunci ca nu se va sfarsi…
Dar nu e trist! Nu e trist pentru ca am trait asta, iar imaginile rasfrante peste prezent imi dau mereu sansa sa zambesc.
Te intrebi acum cu siguranta daca o sa mai revina acea imagine. Nu stiu sa-ti spun, desi de cele mai multe ori te astepti ca mereu sa am raspunsuri.
Imaginile de azi sunt altfel. Sunt calde ca o toamna timpurie, uneori sunt frante de lacrimi amare dar au loc si zambetele.
Nu ma redefinesc ci pur si simplu imi traiesc definirea.
Ce poate fi mai mult de atat?
Nu cred ca o sa stiu vreodata si nici nu vreau. A musca cu sete din fiecare felie zemoasa de viata pentru unii pare superficial. Pentru mine reprezinta ceva dincolo de minusculele mizerii ce ne inconjoara. Este ca un ochi limpede de apa din care mereu imi alin setea.
Ai sa ma intrebi acum daca asta este implinirea?
Nu stiu. Stiu doar ca asta e zambetul si reflexia dorintelor in viata de zi cu zi.
As fi vrut sa ai asternute sub talpi miile de ganduri negre. Nu ca sa le strivesti ci ca sa le ti in frau, sa nu-ti intineze ceea ce simti. Si de fiecare data dorintele mele se implinesc….in ceea ce te priveste. Zambeste si ai sa vezi ca am dreptate!!!
Intotdeauna cand revin la ele exista o motivatie puternica. Ceva ce ma face sau sa vars lacrimi sau sa zambesc.
Azi sunt undeva intre cele doua limite. E confuzie. E ca o ceata ce ma inconjoara si de care mi-e teama sa scap.
Hai sa incropim un dialog!
Ceva care poate sa invaluie in simboluri toate framantarile din noi, ceva ce poate sa defineasca permanenta cautare spre acea liniste mult dorita.
Iti spuneam odata cum vad eu iubirea. Iti mai aduci aminte?
Era un hamac asezat in umbra a doi tei. Erau piersici si zambete. Erau nopti calde de vara cu soapte si zambete…
Acum a trecut. Imaginea se estompeaza tot mai mult si nici macar regretul acelor nopti nu se mai razvrateste…s-au dus…desi credeam cu toata fiinta mea atunci ca nu se va sfarsi…
Dar nu e trist! Nu e trist pentru ca am trait asta, iar imaginile rasfrante peste prezent imi dau mereu sansa sa zambesc.
Te intrebi acum cu siguranta daca o sa mai revina acea imagine. Nu stiu sa-ti spun, desi de cele mai multe ori te astepti ca mereu sa am raspunsuri.
Imaginile de azi sunt altfel. Sunt calde ca o toamna timpurie, uneori sunt frante de lacrimi amare dar au loc si zambetele.
Nu ma redefinesc ci pur si simplu imi traiesc definirea.
Ce poate fi mai mult de atat?
Nu cred ca o sa stiu vreodata si nici nu vreau. A musca cu sete din fiecare felie zemoasa de viata pentru unii pare superficial. Pentru mine reprezinta ceva dincolo de minusculele mizerii ce ne inconjoara. Este ca un ochi limpede de apa din care mereu imi alin setea.
Ai sa ma intrebi acum daca asta este implinirea?
Nu stiu. Stiu doar ca asta e zambetul si reflexia dorintelor in viata de zi cu zi.
As fi vrut sa ai asternute sub talpi miile de ganduri negre. Nu ca sa le strivesti ci ca sa le ti in frau, sa nu-ti intineze ceea ce simti. Si de fiecare data dorintele mele se implinesc….in ceea ce te priveste. Zambeste si ai sa vezi ca am dreptate!!!
