21 august 2013

Biochimie...

Femei, femei ...e plina lumea de nebune...
Erau pasi fara dimensiune. Nimic din ceea ce ar fi trebuit sa fie pentru altii nu se gasea acolo.
Era spirit. Era atitudine si dementa. Era frumusetea pura din cel mai schizoid tango compus vreodata.
Asta am simtit cand mi-am adus aminte de cicatricea de pe sanul stang si amintirea mi-a placut atat de mult incat am simtit pe limba iluzia salivei amestecata cu cel mai rafinat coniac pe care l-am baut in vremurile altor cautari aspre.
Mintea mea hoinara recitea episodul acela pe sinapsele prafuite si ma imbatam cu fiecare pagina risipita si apoi adunata. Nu existau in acele momente semne de punctuatie care ar fi putut sa imi altereze in vreun fel bipolaritatea rasfatata si linistita.
Repetam pana la obsesie. Adaugam numele doar ca pe o valenta ce o voiam oprita in acel concret si rotund balon de sapun.
Natalia...Si totul trecea dincolo de perceptia ascutita a unui chevalet asezat intamplator in lumina ce il desavarsea. 
Blonda...
Cu ochii albastri si pielea ca de portelan. Am stat cu ea in atelierul ei de la Constanta doua saptamani, timp in care fiecare gest insemna frumusetea desavarsita.
Are sanii ca perele aproape coapte si este plina de viata. De cele mai multe ori picta goala si asta o facea sa para serafica in lumina noptii.
Zambea si se incrunta. Fiecare culoare aplicata pe panza insemna un fior care ii strabatea tot trupul. Este pasionala si emotiva in acelasi timp. Excentrica si timida. Impulsiva si fragila si foarte senzuala...
Ii place foarte mult apa marii noaptea. Se scalda doar goala si doar noaptea. O excita atingerea apei si pentru ea mangaierea aceea e pura placere. Sufocanta si departe de lumea dezlantuita.
Mi-am amintit de ea si povestisem cuiva....pentru prima data. Amintirea era atat de puternica incat noaptea am visat-o in varii ipostaze.
Frumoasa, excitata si mai ales intensa....
Si visul a iesit din el pe buzele mele. Spuneam cuvintele intr-un geamat prelung pentru ca visul nu ma durea si era intens. In acele fractiuni de secunda am auzit vocea masculina. Aspra, din piept. O auzeam in visul meu dement. Ma intreba despre Natalia. Vocea masculina din afara visului meu voia sa vada si sa simta altfel, cu mine adormita si dorind trupul acela perfect si nelinistit, ud si completat de mintea atat de abisala.
In noaptea aceea am trait intensitatea atingerii ei in vis, in timp ce eram atinsa de vocea si mainile barbatului.
A fost acolo ca un prezent albastru, pana la capat...
Cand m-am trezit vocea barbatului mi-a povestit visul cuprins doar din franturile de cuvinte ce imi scapasera de pe buze...
De ani de zile nu mai stiu nimic de ea...
Coniacul amestecat in saliva mea a prins contur. Textura aramie a esarfei Nataliei imi mangaie sinapsele cu insistenta si se naste inevitabil dorul incrancenat de acel fel de pasiune, dar altfel. Nerepetativ si totusi similar, unic si uneori comun.
Altfel de iubiri...
The most beautiful makeup for a woman is the fucking  passion. But cosmetics are easier to buy....

6 august 2013

Quo vadis domine?

Sursa fotografiei aici
Constat din nou ca a citi anumite scrieri la o varsta prea frageda este o lectie cu repercursiuni care are doua taisuri. Esti prea crud sa ti le asumi ca atare. Asta reprezinta taisul poztiv al lamei ce pana la urma va ucide. Apoi, dupa ce vreme a trecut peste pleoapele tale le regasesti. Si de aici incepe cu adevarat circul...
Le recunosti...
De asumat nu mai ai cum sa ti le asumi, pentru simplul fapt ca le simti goliciunea si inadaptabilitatea cu ceea ce traiesti si iti doresti. Mai ai momente cand ti se par profunde, dar asta se datoreaza doar starii de reminescenta si de egoism pur fata de orice actiune ce necesita o implicare a factorului uman din tine.
Ohhh! Dar ce ochi mirati ma privesc de dincolo datorita acestor spuse. Si cat repros se contureaza in sprancenele adunate deasupra lor. Si nu pot sa ma abtin sa nu zambesc la aceasta atitudine. Parca aud din toate partile ravarsandu-se fara opreliste cuvantul...egoism....
In asemenea situatii nu este nevoie sa mai dai explicatii. E ca si cum ai lupta cu morile de vant.
Dar nu pot sa trec peste asa cu indiferenta. Ar insemna sa ma abat de la mine, ceea ce nu se va mai intampla niciodata.
Asa si?
Nu exista o unitate de masura a umanitatii. Nimeni nu a avut grija sa se preocupe de o asemenea inventie. Si de multe ori m-am gandit ca ar fi fost cel mai contestat inventator, desi poate ar fi avut placerea sa-l pipaie pe Nobel pe TNT. Sau poate ca nu a avut suficient curaj sa raporteze umanitatea la purul egoism al omului. Constiinta e o chestie pusa acolo in noi pentru a contrabalansa egoismul cras ce ne caracterizeaza. Iluzia spalarii constiintei pentru ca ai dorit ceva, pentru ca ai vrut sa atingi si sa te infiori dobarand un tabu a dus la prozelitismul filantropiei.
In cazul asta constat ca imi este perfect in colivia mea de aur si renuntand in a mai cauta esenta cuvintelor din adolescenta. Cinismul naste monstri, dar cu siguranta ipocrizia este mama filantropiei.
Si  ma repet spunand cu egoism: ca sa vorbesti despre mine este usor....sa fii ca mine e al dracului de greu....
Hai siktir!!!

2 august 2013

Calatorind cu tine...BK pozitiv!

Imi plac declinarile...
Pur si simplu acolo e diferenta de nuanta, uneori imperceptibila si generatoare de tot felul de polemici absurde.
In momentul in care decid sa caut nu ajung la niciun rezultat care sa-mi satisfaca partea tenebroasa din mine. Nu pot decat sa spun ca asta ma cam scoate din sarite.
Cautatul, ca si alte multe chestii din viata nu este decat o stare de gratie in fraza careia nu intra niciodata verbul "a trebui", prin simpla caracterisctica a subiectivitatii sale. Uimitor cum se poate jongla cu niste cuvinte lipsite de sens!
Ma amuza cum conotatiile pe care le adaugam cuvintelor goale devin mai simbolistice decat simbolismul in sine...
Pace tie muritor de rand!
Aici in mod normal ar fi fost util un mare zambet. Un zimbet din acela impartit in mai multe felii, de diverse culori si consistente, care sa dea in final iluzia unei prajituri perfecte...
Si in timp toate aceste goliciuni se aduna si devin un tavalug imperfect si diform care te impinge intr-o alta lume.
Oamenii cer si cersesc, oamenii doresc in sinea lor si le este ingrozitor de teama sa spuna in fapt ce doresc.
Oamenii sunt si nu sunt...
"Oamenii" suntem la un moment dat fiecare din noi si tot in aceiasi secunda nu suntem decat un amalgam anost de dorinte nerostite.
Scarbos si al dracului de lipcios pe caldura asta.
In contextul asta ti se prezinta in fata ochilor minunata strada a desfatarii. Tot ce iti ramane de facut e sa pasesti pe ea. Daca te-ai hotarat si ai pasit iti trebuie o armura. Grea, istovitoare si sufucient de rezistenta incat sa ai satisfactia ca atunci cand scuipi ti-ai atins tinta...si tinta stie asta...
Ador sputele astea inveninate. Sunt cea mai perfecta forma de a vedea dincolo de orice limita impusa.
Ador greata aceea aproape de paroxism intiparita pe fetele ce au crezut ca in cautri esecul are vreo valoare.
Nu dau valoare libertatii spiritului meu. Libertatea lui imi da mie valoare...
Sec si cu o declinare a conjugarii ce ma va face mereu sa zambesc...
Dixit!