Inocenta face parte din noi pana la inceputul perioadei lui “de ce?”. Apoi incepe incet sa sa desire asemeni unei inseilaturi pe care am adorat-o si acum nu mai corespunde raspunsurilor noastre.
Cand incepe perioada lui “de ce?” invariabil se face marele pas spre altceva. Unii ii spun definire, altii ii spun educatie. Depinde de conjunctura si de locul unde a inceput.
De aici incepe totul. Imaculata inocenta se umple de umbrele raspunsurilor pe care le primim, de patima cu care ne sunt date, de dorinta aceluia care ni le da de a inhala intelepciunea si experienta. Se nasc intrebarile la raspunsuri, ne covarseste uneori neputinta de a gasi o cale desi simtim ca e pe proape. Iar ghemul se ingroasa clipa cu clipa. Unele intrebari raman fara raspunsuri, altele nu se pun din teama, uneori fireasca, de a le afla raspunsul. Cine spunea ca un perpetuum mobile de speta intai nu este realizabil? Ce ciudat…
Taraindu-mi pasii obositi in cautarea cararilor pe care le simt aproape am zarit ochii unui copil. Nu erau intrebatori. Erau senini si urmareau drumul mingii care se rostogolea in fata lui. Parca facea cel mai important lucru din viata lui. Cu seninatate, cu indulgenta unei maturitati iluzorii si mai ales cu o mare responsabilitate. Era mingea lui. El trebuia sa-i imprime ritmul si viteza, sa-i arate calea. Si o facea inafara perioadei lui “de ce?” pentru ca a ales probabil care umbre sunt parte din definirea lui.
Nu e simplu sa fi copil si este infiorator de greu sa fi oraculul lui “de ce?”.
Somn usor copil cu ochi senini, am sa-i spun visului meu sa te viseze!
Cand incepe perioada lui “de ce?” invariabil se face marele pas spre altceva. Unii ii spun definire, altii ii spun educatie. Depinde de conjunctura si de locul unde a inceput.
De aici incepe totul. Imaculata inocenta se umple de umbrele raspunsurilor pe care le primim, de patima cu care ne sunt date, de dorinta aceluia care ni le da de a inhala intelepciunea si experienta. Se nasc intrebarile la raspunsuri, ne covarseste uneori neputinta de a gasi o cale desi simtim ca e pe proape. Iar ghemul se ingroasa clipa cu clipa. Unele intrebari raman fara raspunsuri, altele nu se pun din teama, uneori fireasca, de a le afla raspunsul. Cine spunea ca un perpetuum mobile de speta intai nu este realizabil? Ce ciudat…
Taraindu-mi pasii obositi in cautarea cararilor pe care le simt aproape am zarit ochii unui copil. Nu erau intrebatori. Erau senini si urmareau drumul mingii care se rostogolea in fata lui. Parca facea cel mai important lucru din viata lui. Cu seninatate, cu indulgenta unei maturitati iluzorii si mai ales cu o mare responsabilitate. Era mingea lui. El trebuia sa-i imprime ritmul si viteza, sa-i arate calea. Si o facea inafara perioadei lui “de ce?” pentru ca a ales probabil care umbre sunt parte din definirea lui.
Nu e simplu sa fi copil si este infiorator de greu sa fi oraculul lui “de ce?”.
Somn usor copil cu ochi senini, am sa-i spun visului meu sa te viseze!
Pentru mine?! E mai frumos decat crezit tu; multumesc foarte mult!
RăspundețiȘtergereCateodata ma tem ca albastrul e umed, ca azurul se scurge si pe bola pluteste un imens mucegai.
E doar o impresie, copii nu cunosc nici culoarea, nici gustul si nici mirosul mucegaiului. Ei cred in infinit chiar daca nu li se dau explicatii :) Cu multa placere!
RăspundețiȘtergere