Tenebre

Ravasit de ceva tandru care s-a strecurat in tenebrele tale, ai fugit. Nu stiu sa ma adancesc mai mult, si aici nu e vorba de o teama. E o furie aproape palpabila si o razvratire care m-a facut sa stau pe loc. In locul acela pe care tu l-ai ales, cu atitudinea pe care tu ai impus-o. Singura mea dezmortire au fost lacrimile care s-au adancit pe obraji tulburandu-mi zambetul si rabdarea.
Saruturile aveau gust sarat si buzele erau arse de ceva atat de nedefinit incat am acceptat fara sa ma misc.
Nu am obosit iar tristetea a fugit din mine cu lasitatea binecunoscuta, asa cum a facut-o de atatea ori.
Am ramas in acel punct impus si astept imboldul si vrerea ta de a fi acolo in cel mai negru colt al mintii tale.
Nu e dragoste, nu e supunere, nu e curiozitate. Este doar asemanare si cautare.
Nu regret, nu plang, nu ma razvratesc. Doar astept o limita a suportabilitatii care sa ma faca sa depasesc punctul. Sa nu mai fiu statica si nimicita de papusa aceea mucegaita care isi revarsa zambetul hidos si ignorant in sangele meu.
Iubesc intunericul la fel de mult ca si lumina. Iubesc starile exacerbate de o minte tenebroasa si avida. Mi-e sete de locul meu in locul tau si invers…..
Si zambesc dincolo de cinismul carnii…