Strajerul meu...

Zambesc unor raze de soare ce patrund prin cerul ultimelor zile de iarna. Nimic din ce simt nu ma face sa cred ca vreodata natura umana prezinta o constanta. In timp dorintele noastre se marginesc, isi gasesc locul cald unde sunt acceptate si spuse. Visele prind contur pe linia dintre pamant si cer.
Suntem prea multi? Prea idioti?
Nu stiam ce sa-i spun Strajerului meu. Un simplu nu a fost suficient ca ceva sa se rupa si apoi sa-si continue linia de la nod incolo. O rupere si o legare din care am inteles ca e mai simplu de masurat firul innodat decat cel curat si lin.
Am plecat privirea spre pamant cautand in mine sursa insipiratiei din spatele gesturilor. Nodurile dor insa pot sa fie utile iar durerea iti da doar masura intensitatii.
Mergand in ritmul muzicii mele am ridicat incet privirea din pamant. Un looping spre ceva nedefinit mi-a adus aminte ca uitasem cu desavarsire de sensibilitatea mea. Am pus-o in mansarde uitate de timp si in ochi hidosi de papusi de lemn. Am incatusat-o acolo in speranta desarta ca nu o sa mai am nevoie de ea. Dar am uitat si m-am uitat intr-un fel. Sensibilitatea asta m-a doborat si m-a urcat de fiecare data cand m-am aruncat in hau fara sa am o plasa de siguranta.
Imi place sa ma pierd. Asta ma face sa ma simt vie. Si apoi vine durerea. O absorb si pe ea. E ciclic si ciudat si haotic ca respiratia, ca bataile inimii. Insa tentatiile au fost si raman superbe.
Eram intr-un drum cu colb alb. Aici era singura sansa ca sa te pot simti si sa ma simti mai aproape decat distanta, sa-mi poti spune poate ca as putea fi acolo, ca ai putea fi aici, ca am putea fi unici, desi multi traiesc aceleasi stari...
Pana si greseala are frumusetea ei. Intre doi oameni, intre ciudateniile lumii ciudate, intre un dezamagitor si un Strajer. Un Strajer care nu are dorinta de a deveni dezamagitor intr-o alta zi, ci doar...Strajer.
Si apoi exista dilema pe care o are fiecare cand apasa butonul power, tentatia dezamagitorului, siguranta si poate previzibilitatea strajerului. Acelasi buton porneste "lumea", acelasi buton o opreste. Intre ele raman doar gandurile de peste zi, de peste seara, pentru o alta poveste, pentru un alt gand, pentru o alta tentatie...
Mi-e dor sa-mi fie cald in mine, mi-e dor sa uit ca am fost volatila in cinism...
Strajerul meu, ma gandeam azi peste zi ca mi-am lasat caldura, am renuntat voit la ea pentru alte intensitati. Si apoi am plans. Intensitatile acelea fara caldura nu au valoare. Intr-un fel bipolar m-au facut sa mai cred. Si m-a invatat mult gheata lor. Si apoi s-a creat un nou flux, intre cele doua extreme bipolare. Fizicienii o numesc convectie, noi oamenii numim: stare, stari..
Ca sa treci ai nevoie de doua nivele, cald si rece, furie si siguranta, eu, tu altul...poate noi...
Tu obosesti vreodata de tine?
Da. Si atunci ma donez altora, si ma recuperez din firimiturile ramase. E un proces de readunare asemenea picaturii chinezesti. Nimeni din cei carora ma donez nu ma inghite pana la capat. Le mai ramane din mine o firimitura, suficienta ca sa pot insemna un nou inceput. Regenerata.
Sunt un fractal. Ma reproduc dupa o regula simpla, la infinit. cand devin insuportabila cu mine din firimitura mea ma reiterez, ma reinventez, ma "fractalizez".
Eram in pragul urii fata de mine. Cand eu despre mine fac indigestie ma darui altuia. E o metoda de salvare, chiar daca e dificil sa o iei din nou de la capat. Uneori ma revolt ca regenerarea mea imi aduce doar un picur de a privi in alte lumini si culori. Fondul ramane acelasi si de multe ori ma intreb de ce imi doresc atat de mult sa aduc sus ceva ce intotdeauna va prefera mocirla. Un amalgam ciocliu, chiar morbid as putea spune..
Acoperim si dezvaluim cu trairi....under skin...
Nici tu nu vei fi Ludovic, nici eu soldat!
Poate doar Strajerul Domniei Voastre in asta noapte....