Freedom...

Divine si pulsatile augmentine...
Incepusem sa cred ca starea de gratie si-a gasit un alt colt colorat. Si am ales un patrat. Nu din cauza faptului ca patratul se afla in proximitatea unei perfectiuni la care se raporteaza pana si filosofia. Ci pentru ca m-am gandit in acele momente ca fiecare latura a patratului poate sa insemne ceva, pornind doar de la o simplitate ce sta la baza constructiei numita om.


Ce vad?
Un chip ce reflecta interiorul. O armonie pe care la un moment dat o invidiam. In momentul cand scriu aceste randuri mi-as dori sa pot picta imaginea din minte. As porni de la o mare...
Un tumult de apa verde - azurie ce-si unduieste sub briza nonsalanta un vesnic dor. Ii uramaresti miscarea lasciva si te gandesti la razvratirea din intunericul adancurilor. Un frig aproape fierbinte ce lasa cu ingaduinta sa fie inconjurat de vietuitoare ce isi cauta lacasul de liniste si siguranta.
Ce aud?
Cobor pleoapele peste irisii obositi de uratul din jurul meu. Vocea calda si surprizantaor de puternica se revarsa in minte spunandu-mi lucruri atat de simple si de cunoscute incat momentul se transforma intr-un infinit pe care il poti palpa doar fara sa te gandesti. Tumultul marii se transforma in sunet armonios si egal cu zbuciumul din mine amintindu-mi cu inocenta ce uitasem cu mult timp in urma....sa nu ma pierd decat in propria-mi mare....
Ce gust?
Zambete dulci si cascade de note ce definesc simplitatea gandului care le impinge spre aroma de ambra a tenebrelor ce ma imping spre mine. Si atunci imi aduc aminte de after eight, ciocolata cu menta. Catifeaua ciocolatei amestecata cu racoarea mentei imi creeaza o stare in care orice forma geometrica se distorsioneaza. Micul meu univers se inchina usor in fata acestui melanj ciudat si opozabil. Pe buzele insetate de uitari se usuca sarea din apa...si tot buzele duc inspre mare sarutul nedefinit al starii de gratie ce se naste dintr-o liniste aromata.
Ce ating?
Un carnaj al propriilor mele forme geometrice. Si nu fug de asta. Savurez cu incapatanare statusul de luptator si mai ales impertinenta nociva de a vrea. Si atunci se iveste din neant mana intinsa spre mine care imi ofera sansa de a desena pe stampele timpului. Imi arata unealta usor roasa de timp care o defineste. Forta mainii ma pune in situatia sa decid, desi in acele momente haosul ma inavluie usor. E un fel de corespondenta muta si intrinseca intre mana intinsa si slabiciunea mea pentru adancuri.
Zambesc acum si imi vad starea de gratie in coama unui leu auriu in ochii caruia se scalda definitia unei alte geometrii a lumii....
Si e starea mea de gratie colorata....
Coltul intunecat a disparut in neantul pe care deja il cunosc...