Am lasat pleoapele sa se izbeasca de albastrul din mine. Imaginile se derulau nebune in fuga lor catre liniste.
Erau frunze zdrobite de picaturile incrancenate de ploaie. Era un cer apasator si sumbru pe care privirea mea nu vroia sa-l creada.
Am deschis ochii refuzand sa ma uit spre cerul vascuos.
Undeva intr-un colt umbrit sedea marioneta dezgolita de jocurile copilariei.
Zambetul ei hidos si stirb m-a facut sa zambesc. Picioarele si mainile ii erau contorsionate intr-un gest de rugaminte arzanda. Era imaginea neputintei dezgolita in lumina difuza. Rugamintea ei era un strigat surd si absurd. Voia sa fie undeva unde soarele e vesnic. Voia sa rada si sa fie "ea".
Ii simteam strigatul asemeni unui pumnal de gheata infipt in inima. Si nu era durere … era altceva…nedefinit…frant..
Am intors privirea brusc spre oglinda.
Mi-am vazut sufletul pereche. Imi zambea. Un zambet sarcastic si infinit, o amagire a unui vis cautat, o regasire si o lupta.
Am privit infrigurata spre chipul sufletului meu pereche si atunci tipatul marionetei a izbucnit dincolo de pumnalul de gheata. S-a transformat in lacrimi arzande, fierbinti si dureroase….
Zdrobita de imaginea hada a marionetei am inchis pleoapele si am lasat gandurile sa zboare in neant.
Stiam ca ma auzi, ca imi simti tradarea din ochi …….si ai fi vrut sa strangi in palmele tale lacrimile. Dar nu ai putut sa faci asta pentru ca odata ti-am spus ca daca tu vei fi fericit si eu voi fi fericita…..si tu nu esti fericit.Chipul tau e al marionetei. Chinuit si bantuit de indoieli, de sperante desarte, de nesiguranta si dorinta de mai mult….Am atins verdele cu mana uda de lacrimile mele si mi-am unit palmele intr-o ruga eterna….. cauta-ti fericirea suflete….sa pot fi si eu fericita….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!