Au trecut clipele invartindu-se intr-un haos precipitat de ganduri. Mi-am regasit paginile albe plinde de dor si credinta. Am rasfoit culorile si am hotarat ca azi sa aleg din toamna.
Si atunci intr-o cutie de argint am pus o perla neagra. Avea forma unei lacrimi rupta din cerul unei dorinte ascunse. Am mangaiat-o cu varful degetelor infrigurata de asteptarea scurgerii ei pe obraz.
Era ceva nedefinit in toamna mea si nu vroiam sa regasesc nimic…rataceam…
Un light motiv monoton si plin de frunze aiurite.
Stiai ca frunzele sunt aiurite? Mai ales toamna?
Nici eu nu stiam. Mi-a spus un boschetar. Avea o fata ridata si oarecum ciudata.
Razi? E normal sa razi!! Tu credeai ca boschetarii nu stiu nimic?
Ooo da da…stiu multe, mai ales despre frunze. E revoltator! Si poate ca asa e mai bine!
Candva pestii vor vorbi! Stiai asta? Nu cred!!
Dar oricum o sa aiba multe de spus. Tu iti dai seama cate vad ei si noi nu vedem? Oare cum percep ei gustul? Oare pestii se mira?
Noi nu vedem. Noi suntem orbi. Noi nu avem oceane. Noi inventam oceanele. Si nu avem imaginatie!
E toamna dar nu e trist. E inca soare!
Stiai ca au venit ghetarii in vizita? Am uitat sa-ti spun. Au sunat la poarta cu degetele invinetite de frig. Ghetarii zambesc si sunt totusi calzi.
Ei mi-au spus ca oceanul nu e adanc si m-am mirat. Dar sti ca am si ras?
Tu spui ca minteau. Poate!
Dar am vrut sa-i cred. Si nu m-am prefacut. Daca ei au spus inseamna ca asa este. Eu nu am incercat oceanul, nu am ajuns la el.
Sti ce frumos povestesc ghetarii?
Mi-au desenat din vorbe o lume alba, inocenta, plina de flori perene, de flori colorate pe gheata. Erau viiiiii!!! Si caldeee!!!
E toamna dar nu e trist!!!!
Si atunci intr-o cutie de argint am pus o perla neagra. Avea forma unei lacrimi rupta din cerul unei dorinte ascunse. Am mangaiat-o cu varful degetelor infrigurata de asteptarea scurgerii ei pe obraz.
Era ceva nedefinit in toamna mea si nu vroiam sa regasesc nimic…rataceam…
Un light motiv monoton si plin de frunze aiurite.
Stiai ca frunzele sunt aiurite? Mai ales toamna?
Nici eu nu stiam. Mi-a spus un boschetar. Avea o fata ridata si oarecum ciudata.
Razi? E normal sa razi!! Tu credeai ca boschetarii nu stiu nimic?
Ooo da da…stiu multe, mai ales despre frunze. E revoltator! Si poate ca asa e mai bine!
Candva pestii vor vorbi! Stiai asta? Nu cred!!
Dar oricum o sa aiba multe de spus. Tu iti dai seama cate vad ei si noi nu vedem? Oare cum percep ei gustul? Oare pestii se mira?
Noi nu vedem. Noi suntem orbi. Noi nu avem oceane. Noi inventam oceanele. Si nu avem imaginatie!
E toamna dar nu e trist. E inca soare!
Stiai ca au venit ghetarii in vizita? Am uitat sa-ti spun. Au sunat la poarta cu degetele invinetite de frig. Ghetarii zambesc si sunt totusi calzi.
Ei mi-au spus ca oceanul nu e adanc si m-am mirat. Dar sti ca am si ras?
Tu spui ca minteau. Poate!
Dar am vrut sa-i cred. Si nu m-am prefacut. Daca ei au spus inseamna ca asa este. Eu nu am incercat oceanul, nu am ajuns la el.
Sti ce frumos povestesc ghetarii?
Mi-au desenat din vorbe o lume alba, inocenta, plina de flori perene, de flori colorate pe gheata. Erau viiiiii!!! Si caldeee!!!
E toamna dar nu e trist!!!!
In stilul tau caracteristic :) ...Frumos. Imi place. :)
RăspundețiȘtergereTrebuie sa riscam. Vom intelege pe deplin minunea vietii doar cand vom lasa sa se intample Imprevizibilul. In fiecare zi Dumnezeu ne da - o data cu soarele o clipa in care ar fi cu putinta sa schimbam tot ce ne face nefericiti. In fiecare zi incercam sa ne prefacem ca nu intrevedem momentul acesta, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel ca cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine. Dar cine isi examineaza cu atentie ziua, descopera si momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul in care varam cheia in usa, dimineata, in clipa de tacere de dupa masa de pranz, intr-unul din cele o mie si unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment exista - un moment in care toata puterea stelelor trece prin noi si ne ingaduie sa facem minuni.
RăspundețiȘtergereAa...2 comentarii ale aceluiasi om, pentru un gand de toamna, imi pare hmm... Cred ca devin gelos. :) Dar nu po, caci eu am cheie! :D
RăspundețiȘtergereChitaaaa..t-astept desara la portitaaa..ca n-am cheitaa...si astfel ecoul s-a imprastiat in maxi taxi....ptiu...mardeala in rai!!!
RăspundețiȘtergereDa, pestii se mira, dar nu se revolta. Nu se revolta la scurgerile reziduale ale societatii umane. Privesc se mira si tac. Si daca n-ar tacea sau s-ar revolta, ce ar realiza? Tu, cititorule sau scriitorule, daca te revolti castigi ceva? Sau indrepti lucrurile? O sa spui ca partial da. Ma faci sa rad.
RăspundețiȘtergerePestii se bucura totusi ca prin scurgreile aburinde de mirosuri pestilenţiale emanate de "oceanul" omenirii, nu se scurge mizeria umana, inodora, incolora si imateriala, dar foarte toxica, otrava ce depaseste de mii de ori seva matragunei.
Verdele crud al primaverii, azurul cerului de vara, aurul toamnei si albul imaculat al iernii sunt strapunse de imaterialitatea putregaioasa ale gandirii “de civilizatie” a multor semeni de-ai nostri. Si atunci ma intreb: omenire, incotro?