Rugul tacerii...

Cand anotimpurile vor fi incetat sa se succeada, cand furtunile vor fi uitat sa biciuiasca pamantul, cand zambetele se vor fi aruncat in prapastii si cand apele se vor fi tulburat, doar atunci vei fi cautat linistea.
Un rug de taceri...
Un rug intr-o piata publica pe care ard nelinisti, un rug simbolizand cautarea eterna.
O multime invaluita in mantaua unei minciuni biciuita de pietre pretioase, o mare de masti sintetizata in ipocrizia dorintelor ascunse ce nu vor fi rostite nicicand. Si nu pentru ca nu exista forta, ci pentru ca sangele care tasneste din capul ce se rostogoleste la picioare este mai fierbinte decat lava pasiunii mereu dorita.
Si atunci?
Iti dezvalui pieptul si urci pe rugul ce va fi incins. Privesti spre multime si taci. Si tacerile vorbesc. Miliardele de ganduri cuprind tortele aprinse si fac din flacara ce va sa fie un izvor incandescent de creatie, de inspiratie, de vers revarsat peste o constanta ce se numeste ignoranta.
Intransigenta dispare subit, apasata de forta momentului.
Cati din multime vad dorinta nestavilita a mainilor ce vor sa dea forme?

Cati din multime vad zbaterea aceea necontenita de a framanta brutul si a pune diamantul in lumina perfecta?
Si apoi linistea…
Taioasa si vehementa in insinuarea ei. Inmarmurirea aceea de panica a mutimii ce simte clipa dar refuza sa o vada.
Ochii indreptati spre cer si pieptul desfacut spre lume. Mainile inclestate pe stalpul infamiei, rapuse in dorinta cunoasterii.
Rugul pe care imperfectiunea creeaza perfectiune.
Si focul ce mistuie intrebarea: Cum sunt?
Acolo unde zeii se joaca….iubirea are alt contur…