Medias Blog Awards 2011....

Am lipsit...si imi pare rau ca nu am fost acolo.
V-am urmarit in direct si mi-a placut mult.
Am luat si premiu!!! Am coronita la sectiunea Jurnal Personal. Tare m-a bucurat premiul asta.
Multumesc din suflet pentru premiu!!!
Motive?
Comunitatea asta de la Medias chiar s-a inchegat frumos. Cu oameni faini, cu idei faine, ceea ce ma face tare mandra.
Felicitari organizatorilor si in mod special vreau sa o felicit pe Antonela Barbu pentru proiectul cu Buninetii. Un proiect de succes care a implicat multa munca.
Lista cu premianti si alte detalii le gasiti la Omul Ringului!!!
Felicitari mediesenilor!!!! O faina realizare!

Shuhaida...

Am deschis fereastra. Simt nevoia sa vad dincolo de imaginea statica a frigului.
Ma cuprind in brate si-mi rotesc privirea in jurul mainilor mele. Un gest care ma surprinde prin doza imensa de egoism.
Cum adica sa te cuprinzi in brate?
E o nebunie.
Azi am baut o chestie cu ciocolata, gheata si menta. Avea si frisca. Era patata frisca cu un topping verde. Menta transformata...
Sunt inca in fata ferestrei deschise. Strada are un alt contur deja. Si alta culoare. S-a adaptat anotimpului si stoicismul ei ma face sa zambesc. E de piatra.
Inspir aerul tare si simt cum imi sfredeleste plamanii. E o senzatie destul de neplacuta. O inlatur tragand din tigara. Primul fum. Totul se schimba si intensitatea placerii imi scindeaza gandurile aflate undeva in pragul unui frig de nerecunoscut. Schisma asta imi aduce in minte imagini rotunde dintr-un tinut indepartat caruia incep sa ii simt caldura.
Un imens spatiu alb si inundat de piatra. Forme de umbrele pietrificate, gigantice, care tin la umbra lor iluzii de doruri de ploaie calda. Mi se face dor de culoarea aceea indescriptibila ce imi patrunde in colturile amintirilor. E auriu cu fasii de rosu sters si usoare umbre de verde ce isi cauta umezeala in crapaturile desertului.
Pe undeva imi dau seama ca adierea aceea nu e decat o amagire ce isi aduce prinosul indoielilor mele.
Stau in umbra umbrelei pietrificate si manac o piersica. E rece, dulce si aromata. Imi stinge setea cu o vinovatie aproape dureroasa iar eu zambesc.
Si totusi afara este foarte frig. Ma retrag si inchid fereastra lasand strada sa-si vada de asteptarea ei seculara.
Ma asez in fotoliu strangand intre degete cana fierbinte cu ceai. Desertul ramane in urma. Realizez ca amintirea aceea a fost o mica atentionare. Un fel de semnal de alarma ce ma anunta ca urmeaza sa imi amintesc senzatia aceea cand am muscat prima data...
Stiam de ea de la tine, Demon. Mi-ai spus ca este ceva cu totul si cu totul aparte. Am cautat peste tot aici in jurul meu dar nu am gasit. Toti pe care i-am intrebat ridicau din umeri nedumeriti. Nu auzisera niciodata.
Incepusem sa cred ca asa ceva nu exista si ca tu ai inventat numele numai ca sa ma lasi sa-mi imaginez compozitia aceea diabolica de arome.
Mirarea mea a fost si mai mare atunci cand in fiecare loc unde intram, desi nu gaseam, toata lumea stia despre ce vorbesti. Chiar spuneau ca le pare rau ca nu au.
A fost clar primul pas spre a crede ca exista cu adevarat acel tumult de senzatii pe care tu mi l-ai descris in felul tau specific.
Si pana la urma am gasit. Chiar asa se numeste....
Si cand am muscat prima data...
Stratul gros de ciocolata s-a frant intre dinti si crema aceea fina mi-a inundat mintile. Un dulce atat de intens intr-o compozitie ce imbina perfect matasea cu un smirghel foarte fin. O explozie ce mi-a desenat in creieri mii de culori si ce m-a facut sa ma infior pana la ultimul por.
E perfecta!!! Desi tu spui ca e gretos de dulce.
Nu cred ca pot vreodata sa-ti descriu ce am simtit. Imi este peste puteri si am realizat ca atunci cand ti-am spus ca mi-as dori ceva dulce....
Dar nu mai zic. Zambesc doar la amintirea asta atat de placuta, printre multe altele.
Candva probabil ca o sa pot sa descriu senzatia...
Iubesc ciocolata....

Cu biciul prin ograda...

Hai sa vezi ca pot...
Nu pot de frica biciului. Eventual numai daca m-as juca si as spune "nu" de dragul pedepsei ca sa savurez placerea.
Ma gandeam azi, printre mii si mii de alte ganduri rebele, ca as putea aduna intr-un cos o gramada de mici chestii colorate si haioase ca apoi sa stau sa le privesc si sa le daruiesc povesti. Si bineinteles ca toate astea sa se intample in timp ce savurez coniac si fumez.
Da! Sunt o vicioasa! Si?
Si am inceput sa asez in cos diverse gasite prin casa. Aveam sentimentul ca pun in cos ....
Dar sa nu ma poticnesc. Azi nu vreau sa tin cont de o delimitare a anotimpurilor.
Voiam doar sa stiu de ce o intamplare se poate transforma intr-o vrere care se contura in micile colturi cenusii.
O alta alternativa mi s-ar fi parut indecenta prin cinismul ei, dar continuam sa cred ca e noroc.
O decizie a mea si o usoara adiere de indecizie a hazardului. Vedere spre o mirare a abisului si dincolo de uimirea micilor mele colturi cenusii....
Sunt una din persoanele care stie ce inseamna gheata "prieteniei".
As fi vrut sa fiu o victima. As fi vrut in unele momente sa simt sub talpi zvarcolirea interesului colorat in neculoare. Nu va intrebati de ce.
Pot modela? Nu VREAU sa modelez.
Pot trada? Pot trada un monstru lugubru ce are impresia ca a pus in pamantul smead cataclismul devotiunii, uitand de la capul locului ca primul mugure e vointa de a vrea.
Pot observa?
Da pot. O pot face cu nonsalanta unei tarfe sociale de prim rang, cu zambetul pe buze si mangaind fiecare harpon cu tentaculele interesului.
Pot intoarce si celalat obraz?
Stiu ca asta nu ma va face fericita.
Singura cale este sa nu dansez.
Unde duce asta?
Nu va intreb nici pe voi si nu ma intreb nici pe mine. Dar cu siguranta egalul nu se pune intre cataclismul devotiunii si radacinile monstrului prieteniei.
Fluturii zburda...
Din dorinta perfida de a avea fluturele meu ma pot alege cu cea mai adanca rana in suflet.
Credeti ca faptul ca stiu mi-e de ajuns sa ma opresc?
Asemeni vietii ma indrept catre lumina si imi este imposibil sa ma opresc.
Oglinda imi parea vie. Mici picaturi de argint se adunau sa imi compuna chipul. Zambeam in conturul de argint cu acea privire plina de lumina ce m-a facut sa cred in oglinzi.
Nu sunt lumi pralele! Sa nu aveti impresia ca zambetul intors din oglinda o sa fie mereu zambet!!
Dar voi asa credeati, nu?
Ca va puteti juca cu zambetele?
Stiu ce ati simtit cand ati dat o palma si ati primit in schimb un zambet! Hilar nu?
Dar stiati ca argintul e viu?
El nu modeleaza cum vreti voi. El aseaza in oglinda chipul care se vede. Cu frumusete, cu mai putina frumusete, argintul e fidel. El nu ne minte, nu ne umfla si nici nu ne face altii decat suntem.
Atunci de ce va este frica de oglinzi?
Va e frica de reflexia oglinzii?
Ea periferic mai arunca cate o imagine distorsionata a celui care se aseaza mandru in fata ei.
Cine minte?
Oglinda sau personajul?
Pana ne dam seama hai sa ne jucam cu fluturii!
Catre lumina, catre lumina te indemn fluture chiar de vei infrunta si poate meritat vei primi tot intunericul...

Un alt loc...

De cateva zile incerc sa imi conserv pofta nebuna de a scrie. Singura explicatie a acestei stari este ca s-a schimbat polaritatea. Constientizez asta cu bucuria fetitei blonde cu ochii mariti de uimire la tot ce o inconjoara. Nu vreau sa trec de varsta asta acum si sa incep sa ma gandesc de ce negurile s-au ascuns. Au ales sa faca asta in felul lor si bineinteles fara sa ma anunte, asa cum de altfel le sta bine unor tenebre cu bun simt.
La un moment dat ma intrebam doar cat de puternic a fost magnetul care a reusit schimbarea asta de la un plus la alt plus. Pentru ca in cazul culorilor mele minusul nu este definit, deci nu poate sa aiba un pol. Spunand asta ma gandesc ca s-ar putea sa limitez aceste plusuri ce se joaca pe o mutime de stari. Dar nu este asa. Sunt libere mereu sa-si aleaga magnetul care sa le faca sa polarizeze starile haotice.
Asa ca... incarcata cu polaritatea inversata am iesit in frigul de afara, deloc indulcit de razele sfioase ale soarelui. Nu mi-a trebuit mult curaj. In mintea mea era conturata clar pofta de clatite cu dulceata de afine. Stiam exact locul cel mai potrivit pentru a savura asa ceva. Plus ca imi doream sa caut pe strada de acum libera de mese si scaune, o "icoana cu picioare lungi". Nu-i asa Demon ca asta nu ti-a trecut prin minte atunci cand iti spuneam ca starea mea de gratie si-a schimbat drumul?
- Demon asta e icoana cu picioare lungi?
- Blondie, Blondie...aia e intr-un fel..Dar lasa!!! O sa o gasesti tu candva...
Zambesc si intru in local....
Parca toate zeitatile s-au strans si au decis ca aici trebuie sa pluteasca in aer aromele cele mai incantatoare. Amestecul de nuca si vanilie cu arome tari de piper si ghimbir te arunca intr-o betie de simturi foarte greu de controlat.
Imi doresc clatite cu dulceata de afine. Sunt preferatele mele. In timp ce astept ca ele sa se faca imi comand o cana mare cu cafea si o savurez privind oamenii ce defileaza prin fata geamului, pe caldaramul ce parca asteapta zapada ca sa-si stinga ultimele zvacniri de caldura.
Desi este frig, oamenii nu par sa fie afectati de asta. Se plimba alene si privesc cladirile frumoase, vorbesc, rad si fac fotografii.
Ospatarul se apropie de masa mea. Clatitele mele plutesc intr-un nor de scortisoara si o vaga unda de piper imprumutata probabil de la masa de vis-a vis de mine.
Voiam sa ma revansez fata de dorinta mea si sa-i ofer un regal de trairi sa poata sa-si aline intensitatea uracand si mai sus.
Prima inghitura Demon!!!
Aproape similara cu primul fum tras din tigara. Asta e echivalentul.
Sau...
O mangaiere tandra pe o piele fina ce o simti cum freamata pe degetele tale...
Sau...
Un sarut printre lacrimi de fericire si o cafea dupa o noapte in care ai simtit somnul in forma lui cea mai completa...
Sau...
O liniste atat de dorita pe o bucata de piatra grunjoasa ce ti se pare cea mai moale saltea si e scaldata intr-un soare nefiresc de fierbinte in toamna tarzie.
Sau...
Se poate oare descrie?
Afinele dulci acrisoare si putin aspre amestecate cu aluatul fin si aromat ce isi trage respiratia din batoanele de vanilie cu maiestrie conservate te duc cu gandul ca dulceata niciodata nu poate sa aiba o definitie. Daca mai sorbi si din cafeaua amaruie si satinata ai senzatia ca pe undeva lumea asta isi are rostul ei atunci cand amesteca trairile intr-un asemenea fel...
A fost atat de placut Demon sa-mi ostoiesc dorinta de ceva dulce si sa te fac sa privesti prin ochii mei un loc ce inca nu a renuntat sa isi pastreze la intrare masutele si bancile, in ciuda frigului ce o sa aduca zapada...
Am iesit zambind din casa clatitelor si am pornit alene spre casa cu gandul sa ma apuc sa pun pe hartie clipele astea ce mi s-au parut infinite. Ca multe altele de altfel...
Nu se putea ca ceva atat de frumos sa nu imi impinga privirea spre vitrina asta. Am trecut pe aici de nenumarate ori dar pana acum nu am vazut-o. Vanzatoarea statea in pragul magazinului si fuma. Am privit-o si i-am zambit. E draguta. Mi-a zambit inapoi si a inteles ce imi starnise zambetul hazliu.
Am fotografiat reclama si am plecat gandindu-ma la o bratara pe o glezna dar nu am putut sa asociez imaginea asta cu ultimul cuvant al reclamei.
Simteam ca nimic din jurul meu nu este un accesoriu...

Un om...

Incerc sa stau departe de sclipirea din ochii lui. Nu este teama. Dar nici nu pot defini dorinta asta de a ma ascunde si de a privi tacuta din coltul unde am ales sa-mi beau sucul de portocale.

Parul castaniu, lung si prins la spate intr-o curelusa de piele ii indulceste trasaturile fetei. Ochii negri si migdalati par doua scantei nevinovate intr-o lume ce a ales ca reper paganismul. Mi-am oprit privirea pe buzele carnoase ce ascund dintii, ca niste siraguri de perle inocente intr-o mare de senzualitate. O clipa am avut senzatia ca pot citi respiratia ce le facea sa fie atat de frumoase. Imi imaginam gustul cafelei fierbinti de pe buzele acelea si involuntar degetele mele conturau gura paharului cu suc de portocale. Cu siguranta dadeam impresia unei fiinte pierdute in alta lume.
Magnetismul barbatului pleca din degetele lungi si armonioase inlantuite in niste inele de argint cu totemuri pagane. Nu m-am putut opri in a inchide ochii si a incerca sa imi desenez in minte atingerea lor. Asta mi-a adus pe buze un zambet deloc inocent si a atras privirea lui.
Probabil ca m-am inrosit pana pe gat si mainile au inceput sa-mi tremure. Pielea mi s-a infiorat si am simtit ca locul in care stau devine o cutie de chibrituri. M-a sfredelit cu privirea aceea neagra si taioasa facandu-ma sa ma simt vinovata in toata nevinovatia mea.
Ceva din mine a impins zambetul afara. Probabil a fost clipa in care cu toata fiinta mea am spus un DA raspicat la toate intrebarile nerostite ale universului.
Si atunci am vazut in ochii lui o schimbare. O furtuna ce si-a impins norii spre privirea aceea.
Aveam senzatia ca tot trupul lui armonios se chirceste sub apasarea unor neguri de nedescris.
Buzele tipau in valtoarea simturilor si graiul mut al lor se revarsa in cafenea izbindu-se de peretii surzi si neputinciosi.
Dialogul meu cu el s-a transformat brusc intr-un monolog al lui. Se certa si se inversuna sa-si explice schimbarile ce au dus la starea asta.
Intuiam ca sunt amintiri dureroase si grave si tacerea mea a devenit un nonsens.
Pentru ca stiam...
Ii simteam sfasaierea fiecarei lacrimi ce a curs vreodata din ochii aceia minunati. Ii vedeam fiecare strangere de pumn ce ar fi vrut sa loveasca zidurile inconstientului ca sa nu mai poata simti niciodata durerea.
Vedeam varful stiletului de gheata cum ii strapunge inima si in locul sangelui palpam revolta si neputinta.
Am stiut ca a dat drumul negurilor sa-l domine si sa-i expuna vitalitatea de pe partea intunecata a lunii. Tipatul de animal insingurat depasea cu mult suportabilitatea auzului meu si aveam senzatia ca sunt proiectata de o forta nevazuta pe un zid de piatra colturoasa.
Imi simtise empatia si rascolirea asta parea sa ii aduca o unda de nerabdare in a spune mai mult decat pot spune cuvintele vreodata.
Si apoi liniste...
Totul s-a risipit brusc precum o ceata invadata de soare. A dus cana la buze si a sorbit cu sete din cafeaua fierbinte. Valul de caldura s-a scurs in trupul ce mai devreme se chircise sub forta durerii. Ochii negri au capatat o lumina aparte asemeni unui luciu de apa miscat de o adiere de vant de vara.
Ma simteam sleita de putere si nu imi doream decat sa parasesc cafeneaua si sa ies in aerul rece. Spre iesire am trecut pe langa masa lui. Intr-un gest aproape inconstient i-am atins mana. A ridicat privirea spre mine si mi-a zambit cald. Si-a dus la buze palma mea si mi-a sarutat-o prelung.
- Iti multumesc!
Am zambit si am iesit din cafenea. Aerul rece mi-a muscat obrajii fierbinti.
In cateva clipe am avut senzatia ca traiesc o viata...

Intoarcere in mine...

Muzica se scurge in mine acum. Incerc sa-i asociez starile si mai ales imaginile.
Este un amalgam ciudat de lumini si umbre, neelaborat si umed.
O liniste nefireasca ce imi da o stare de nedumerire. Nu o simt ca pe linistea aceea ce prevsteste o furtuna. E o culoare pe care nu o recunosc in spectrul trairilor. O savurez si las pleoapele sa cada lenese peste noaptea prabusita intr-o iarna iluzorie.
Un templu reprezentat de un imens tatuaj se rupe din nisipurile miscatoare ale firii si se inalta spre cerul unde o mana deseneaza stele.
Forma lui ciudata pare sa imite o cale a luminii nepusa in cuvinte. Fundalul tatuajului straluceste si pare ca totul tinde spre un urias semn de exclamare ce a scapat de pe rama unui tablou medieval.
Intrebari si nedumeriri aramii se impletesc peste o carare marginita de iedera furioasa ce nu isi gaseste punctele de sprijin si tipa neputincioasa.
Trec dincolo de suprafata lucioasa sfidand incertitudinea plantei agatatoare cu sentimentul ca am mai vazut undeva imaginea asta grotesca.
Intre minte si inima se aseaza un toiag noduros si impertinent ce pare ca s-a ratacit. Incerc sa palpez starea ce ma invaluie si degetele imi sunt invadate de furnicaturi calde.
O parte din mine se desprinde si o privesc cum se alatura cararii. Incerc sa o ademenesc sa se intoarca, dar ma ignora. Nu fuge. Calca hotarata pe alte urme ce si-au incercat norocul si pare ca nici nu ii pasa ca talpile din trecut se potrivesc cu masura talpilor ei. Inspir adanc si simt cum aciditatea aerului imi inteapa plamanii. Starea de sufocare ma invadeaza si ma las moale in bratele ei cu ochii deschisi spre cerul desenat de mana acum nevazuta.
Umbre de tacere ma apasa si nu mai pot sa-mi ademesc ruptura din mine. Silueta ei se adanceste si mai mult in peisajul ireal.
Ma destind sub implacabila apasare a aerului si in jurul meu muzica se revarsa in mii de cuvinte arhaice ce isi cauta sensurile intr-o lume ce nu le-a palpat niciodata.
Fiecare secunda se uneste cu simturile mele si iau forma unui ponton invadat de valuri crud de albastre. Spuma apei desface carari curioase si arunca pe marginea lor scoici ce se doresc in alte ape.
Totul este invaluit intr-o ceata laptoasa ce uneste cerul cu imensitatea marii. Muzica incearca sa strabata totul si sa iasa la lumina unduindu-se in ritmul sufocarii mele. Absorb totul prin fiecare por al fiintei mele si imi dau seama ca iarasi vreau sa ma pierd cu totul in lanturile ce-si intind pofticioase zalele.
Aerul acid dispare si jugulara mea se zbate intre minte si inima. Ii simt zbuciumul nebun si setea de sange. Se metamorfozeaza si cuprinde tot ce misca in jurul ei. Se hraneste dincolo de vrerea mea si imi supune pielea unui foc diform si rosu. E un arc intre mine si eu. Contorsionat si infometat isi alungeste gatul otelit sa priveasca in neant si sa identifice culorile.
Intr-o fractiune de secunda totul se lumineaza. Pontonul dispare intre valurile spumoase si tatuajul se opreste din drumul spre cer.
Aceiasi liniste ma inunda si totul pare o tacere infinita ce opreste cu forta ei timpul.
Mana apare din neant si incepe sa deseneze pe o coala de hartie pierduta in adierea calda.
Zambesc...
Desenul devine tot mai vizibil...
Mana aceea e indulgenta si ma lasa sa vad in el ceea ce imi doresc.
E un carnaval de culori acum si muzica si-a gasit ritmul in cuvinte pe care le inteleg.
Intr-o sectiune din mine citesc intoarcerea la inocenta...
O sa ma trezesc dimineata, inainte de rasarit si probabil o sa stiu de unde vine aroma de castane prajite in timp ce savurez cafeaua...

Copacul din lumea mea...

Doua luminite. Mici, calde si de o forma abstracta...
Ca doi meteoriti ce se pravalesc pe cer impinsi de cararile insorite ale unui cimitir pagan si opulent.
Le zambesc luminitelor si ma bucur ca un copil de existenta lor. Le caut si le spun povesti ca sa le intretin sclipirea. Povestile ma bucura si pe mine...
Eu am o lume a mea. O lume in care totul are culoare si nimic nu este ordonat. Un loc unde nimic si totul are contur si arome. Am nevoie de lumea mea.
La intrare e o usa din stejar. Lemnul poarta patina intemperiilor din timp. Nu are cheie si mereu e deschisa indiferent de anotimp. Pragul este usor de trecut si nu este nicio capcana.
Dar e lumea mea...
Am pasit pragul cu zambetul pe buze asteptand ca ea, lumea, sa ma invaluie si sa ma rupa de ciclicitatea ce ma inconjoara zi de zi.
Imi era sete de mine in postura asta si simteam ca toamna isi alina frunzele pe talpile mele calatoare. Nu simteam nevoia sa stiu unde sunt ci doar sa absorb caldura molcoma din strazile tacute si frumos impodobite cu covoarele aramii de frunze. Sa tip in gura mare ca imi doresc ceva infernal de dulce si apoi sa primesc confirmarea hazlie ca toata lumea stia de acea ciocolata, numai eu nu...
Sa vad turnurile de racire ca pe niste OZN-uri lucitoare in soarele diminetii si sa-mi imaginez zborul curios si caderea penelor de pe ele. Sa imi asez palmele pe pamantul obosit de vara si sa numar panzele plutitoare de paianjeni ce imi taie calea. Setea asta m-a impins sa povestesc multe franturi din mine in timp ce picioarele depaseau cu mult starea de plutire a unui balon colorat si plin cu heliu.
Nu m-am intrebat in acele momente de ce nu am observat oamenii din jurul meu. Se intampla rar sa fac asta, dar tot setea asta infernala si egoista nu mi-a dat voie. Si am lasat-o sa nu imi dea voie.
Am fost egoista si poate mult prea incantata de starea ce ma domina. Nu puteam sa conturez in acele momente altceva decat postura vie in care imi luam fara jena fiecare picatura de aer rarefiat, o ascundeam sub haina si fugeam ca un copil facand in ciuda tuturor ca eu am si ei nu.
Zambesc...
Negrul amestecat in lumea mea i-a adaugat un alt contur. Nu stiu care din starile cu care m-am confruntat a fost mai intensa si nici nu vreau sa stiu asta. Cand privesti de afara iti spui ca este simplu sa redai o traire invaluind-o in finetea de matase a melodiilor din care se scurg zambete nedeslusite. Sau ca incrancenarea cu care cauti pasii perfecti sa o asezi pe stativul unui dirijor batran si surd. Credeam ca nu se poate. Si cred si acum asta. Mangaierea cafelei si dorinta de a strabate cu pasi multi si marunti repertoriul unor gesturi atat de simple nu este decat un buchet invaluit in fumul albastru ce se topeste in catifeaua coniacului.
Un copac...
Deschid ochii limpezi din somnul ce ma acaparese. Ii vad conturul pe cerul nefiresc de cald al inceputului de iarna. Am senzatia ca in el s-au ratacit milioane de sclipiri argintii ce asteapta sa se pravaleasca peste lume. In acel moment ma gandesc doar ca am primit in dar ceva foarte frumos si ca pentru asta lumea mea nu a fost in zadar...
Ma fac covrigel si ma cufund iarasi intr-un somn la care altadata nici macar nu visam.
- Blondie, Blondie...
- Da Demon. Eu...
- Copilule marel...

Medias Blog Awards 2011

Particip si anul asta!!!
Sunt motive multe pentru care o fac.
Medias Blog Awards 2011 este un concurs organizat de Dianthus Medias cu sprijinul Centrului de Documentare Gaze Naturale Medias, Blogal Initiative, Dafora Turism, Mediasinfo.ro, Mediaslive.ro, Big Pizza, Contrast Publicitate si Feri Teglas Blog.
Sa fie cu bafta!!