Intoarcere in mine...

Muzica se scurge in mine acum. Incerc sa-i asociez starile si mai ales imaginile.
Este un amalgam ciudat de lumini si umbre, neelaborat si umed.
O liniste nefireasca ce imi da o stare de nedumerire. Nu o simt ca pe linistea aceea ce prevsteste o furtuna. E o culoare pe care nu o recunosc in spectrul trairilor. O savurez si las pleoapele sa cada lenese peste noaptea prabusita intr-o iarna iluzorie.
Un templu reprezentat de un imens tatuaj se rupe din nisipurile miscatoare ale firii si se inalta spre cerul unde o mana deseneaza stele.
Forma lui ciudata pare sa imite o cale a luminii nepusa in cuvinte. Fundalul tatuajului straluceste si pare ca totul tinde spre un urias semn de exclamare ce a scapat de pe rama unui tablou medieval.
Intrebari si nedumeriri aramii se impletesc peste o carare marginita de iedera furioasa ce nu isi gaseste punctele de sprijin si tipa neputincioasa.
Trec dincolo de suprafata lucioasa sfidand incertitudinea plantei agatatoare cu sentimentul ca am mai vazut undeva imaginea asta grotesca.
Intre minte si inima se aseaza un toiag noduros si impertinent ce pare ca s-a ratacit. Incerc sa palpez starea ce ma invaluie si degetele imi sunt invadate de furnicaturi calde.
O parte din mine se desprinde si o privesc cum se alatura cararii. Incerc sa o ademenesc sa se intoarca, dar ma ignora. Nu fuge. Calca hotarata pe alte urme ce si-au incercat norocul si pare ca nici nu ii pasa ca talpile din trecut se potrivesc cu masura talpilor ei. Inspir adanc si simt cum aciditatea aerului imi inteapa plamanii. Starea de sufocare ma invadeaza si ma las moale in bratele ei cu ochii deschisi spre cerul desenat de mana acum nevazuta.
Umbre de tacere ma apasa si nu mai pot sa-mi ademesc ruptura din mine. Silueta ei se adanceste si mai mult in peisajul ireal.
Ma destind sub implacabila apasare a aerului si in jurul meu muzica se revarsa in mii de cuvinte arhaice ce isi cauta sensurile intr-o lume ce nu le-a palpat niciodata.
Fiecare secunda se uneste cu simturile mele si iau forma unui ponton invadat de valuri crud de albastre. Spuma apei desface carari curioase si arunca pe marginea lor scoici ce se doresc in alte ape.
Totul este invaluit intr-o ceata laptoasa ce uneste cerul cu imensitatea marii. Muzica incearca sa strabata totul si sa iasa la lumina unduindu-se in ritmul sufocarii mele. Absorb totul prin fiecare por al fiintei mele si imi dau seama ca iarasi vreau sa ma pierd cu totul in lanturile ce-si intind pofticioase zalele.
Aerul acid dispare si jugulara mea se zbate intre minte si inima. Ii simt zbuciumul nebun si setea de sange. Se metamorfozeaza si cuprinde tot ce misca in jurul ei. Se hraneste dincolo de vrerea mea si imi supune pielea unui foc diform si rosu. E un arc intre mine si eu. Contorsionat si infometat isi alungeste gatul otelit sa priveasca in neant si sa identifice culorile.
Intr-o fractiune de secunda totul se lumineaza. Pontonul dispare intre valurile spumoase si tatuajul se opreste din drumul spre cer.
Aceiasi liniste ma inunda si totul pare o tacere infinita ce opreste cu forta ei timpul.
Mana apare din neant si incepe sa deseneze pe o coala de hartie pierduta in adierea calda.
Zambesc...
Desenul devine tot mai vizibil...
Mana aceea e indulgenta si ma lasa sa vad in el ceea ce imi doresc.
E un carnaval de culori acum si muzica si-a gasit ritmul in cuvinte pe care le inteleg.
Intr-o sectiune din mine citesc intoarcerea la inocenta...
O sa ma trezesc dimineata, inainte de rasarit si probabil o sa stiu de unde vine aroma de castane prajite in timp ce savurez cafeaua...