E atat de placut uneori sa rasfoiesti albumul de amintiri. E ca si cum ai poposi in scaunul unui regizor care urmareste montajul unui film.
Iti trec prin fata ochilor flash-uri din viata care starnesc diverse reactii de care nici macar nu esti constient. Te impiedeci de cate o fotografie si incerci sa treci dincolo de imaginea surazatoare pentru a palpa ce ai simtit in momentele acelea. Inevitabil nu reusesti dar in nici un caz nu te revolti. Zambesti amar sau nostalgic, dupa caz, si mergi mai departe. Si la fel de inevitabil se nasc intrebari si poate regrete. Nu ai raspuns la intrebari iar regretele le tratezi cu o usoara ironie materializata intr-un zambet ambiguu ivit in colturile buzelor. Si iarasi treci mai departe.
Cineva imi spunea odata, intr-o discutie virtuala, ca este doar un gand si apoi la fel inevitabil se scurgeau melodiile, perfect pliate pe starile confuze, care imi confereau o stare de bine. Ma faceau sa trec dincolo starea acea dintre stanca si val, de dorinta de a fi si fluture si floare. Stia, gandul meu, cand imi este bine sau rau iar tacerea vorbea prin muzica. E un dialog atat de fidel si de linistitor incat pierzi notiunea de amagire, uiti sa dai filele albumului mai departe si refuzi sa bati cu picioarele in pamant in semn de revolta.
Si, iarasi inevitabil, ajungi la concluzia linistitoare ca nimic nu e complicat daca iei totul ca atare.
In acel moment lacrimile nu mai au gust sarat. Se amesteca involuntar cu un zambet luminos si poti pasi usor peste filele ingalbenite ale unui trecut cald sau zbuciumat acceptandu-l chiar si de dragul acelei lumini ascunse in simplitatea trairilor..
Si in fond ce daca aceea coperta e plina de praf?
Iti trec prin fata ochilor flash-uri din viata care starnesc diverse reactii de care nici macar nu esti constient. Te impiedeci de cate o fotografie si incerci sa treci dincolo de imaginea surazatoare pentru a palpa ce ai simtit in momentele acelea. Inevitabil nu reusesti dar in nici un caz nu te revolti. Zambesti amar sau nostalgic, dupa caz, si mergi mai departe. Si la fel de inevitabil se nasc intrebari si poate regrete. Nu ai raspuns la intrebari iar regretele le tratezi cu o usoara ironie materializata intr-un zambet ambiguu ivit in colturile buzelor. Si iarasi treci mai departe.
Cineva imi spunea odata, intr-o discutie virtuala, ca este doar un gand si apoi la fel inevitabil se scurgeau melodiile, perfect pliate pe starile confuze, care imi confereau o stare de bine. Ma faceau sa trec dincolo starea acea dintre stanca si val, de dorinta de a fi si fluture si floare. Stia, gandul meu, cand imi este bine sau rau iar tacerea vorbea prin muzica. E un dialog atat de fidel si de linistitor incat pierzi notiunea de amagire, uiti sa dai filele albumului mai departe si refuzi sa bati cu picioarele in pamant in semn de revolta.
Si, iarasi inevitabil, ajungi la concluzia linistitoare ca nimic nu e complicat daca iei totul ca atare.
In acel moment lacrimile nu mai au gust sarat. Se amesteca involuntar cu un zambet luminos si poti pasi usor peste filele ingalbenite ale unui trecut cald sau zbuciumat acceptandu-l chiar si de dragul acelei lumini ascunse in simplitatea trairilor..
Si in fond ce daca aceea coperta e plina de praf?
Amintirile iti hranesc sufletul in momentele de singuratate caci numai atunci apelam la albumul cu copertile prafuite
RăspundețiȘtergere