Cuvinte fara de cuvant...

O stare de gratie si o incercare timida de a potenta un echilibru pe care in fapt nu il doresc....
Asta simt azi. O zi ploioasa care contrazice toate previziunile despre cum ar arata vara asta. O zi in care simt o nevoie inexplicabila de a ma reintoarce in cuvinte si la tacerile din ele.
A cauta. Caut. Cautare....
A tacea. Tac. Tacere...
Intre conjugare si declinare mi se pare potrivit sa asez orice formula substantivata si sa trec cu nonsalanta peste definitii ce se raporteaza la perceptii. Unii spun ca amanuntele importante dau importanta intregului.
In fapt totul este personalizat. Binele, raul, frumosul, uratul....
Tehnic notiunile atribuite in circumstante ciudate nu ne fac decat sa stam in loc si sa privim ramele desuete ale unor picturi ce dau esteticii uratului o nuanta total aparte si deloc lipsita de rebeliune.
Intranzitivitatea verbului "a tacea" mi-a dat mult de gandit in orele in care paseam linistita prin somnul ratiunii. Una din maximele ce a inconjurat de milioane de ori pamantul spune ca tacerea este de aur. Sublimul si nobilul metal vorbeste in aroganta lui tacuta si superioara. Nu o face nici prin gesturi si nici prin mimica. O face printr-o grea apasare a nevorbirii si nepasarii fata de ceea ce il inconjoara. O face elegant si printr-o mutenie revoltatoare care de fapt scoate strigate si prelungi tanguiri.
Si totusi este de aur...
Ma gandesc la saramnul Midas, mort de foame pentru ca marul din care dorea sa muste cu sete devenise tacut. Tacut din aur. Ma gandesc la disimularea perfecta a tacerilor ce ascund de fapt rautate si intransigenta. Ma gandesc ca de cele mai multe ori afisul lipit de avizier pare sa surada si sa te impinga intr-o laguna de bunatate. E o isipita dulce ce te atrage. E ceva ce nu suporta niciun fel de teorie a conspiratiei si nici macar nu injoseste zambetul.
Aurul este incoruptibil in tacerea lui. Si-a facut din ea arma perfecta si mereu indreptata spre un scop destul de banal.
Linia de mijloc a tolerantei nu este pentru multi drumul ales. Intre cuvinte ce exprima nimic si tacere, diferenta consta doar in forta pe care o pui in cuvintele goale si lipsite de atingerea inefabila a sufletului si simtului.
Si atunci cand peste incercarile tacerilor se lasa o imensa singuratate verbul "a cauta" imbraca forma tranzitiva a dorintei de a sti ce sa faci in ipostaza de izolare voita.
Si atunci cand esti inzestrat cu darul de a gasi o singura persoana in intreaga viata care sa-ti simta aurul din taceri si profunzimea cuvintelor poti sa spui ca nicio clipa singuratatea nu mai conteaza....
Come on baby light my fire si apoi tigara de dupa .....cinismul este apanajul celor ce mereu stiu ce vor...