Azi am avut un mic razboi cu Domnul Clasic in viata....
Si totul a rabufunit din mine in momentul in care domnul in cauza a inceput sa priveasca inapoi si sa isi doreasca sa fi fost soferul Bules. Pana si verbul "a fi" s-a revoltat in fraza precedenta, adica sa fim seriosi e si el la "Trecut Perfect".
Si au inceput atunci sa curga din mine revoltele si reprosurile. Nu pentru ca nu cred in momentele de slabiciune a omului ci pentru momentul de Gratie care l-a impins sa priveasca inapoi.
"Nu ma adaptez cum trebuie realitatii"!
Cum suna chestia asta?
Nu suna de nici o culoare pentru ca in momentul in care vrei sa te adaptezi nu o faci pentru ca trebuie ci pentru ca asta iti doresti, te impulsioneaza momentul ala magic sa o faci, iti da energia si motivele ca sa o faci. M-a suparat rau asta. A fost ca si cand am palpat doua realitati paralele, una in care nu mai vrei si alta in care ti-ai dori sa locuiesti dar....
Niciodata nu exista un singur "dar". Mi-as fi dorit sa am destule argumente pentru a dezvalui si pe ceilalti de "dar". Nu stiu ce m-a facut sa ma opresc. Cred ca e mai bine sa-i gaseasca el. Intra in actul de calire.
Dar aste presupune o introspectie acolo in colturile intunecate, frica de noi, de reactiile noastre si de tot ceea ce inseamna o adaptare la o alta realitate decat cea traita si nedorita.
Asa ca azi m-am plimbat printre paradoxuri, am zambit la soarele nefiresc de afara, am constatat ca tigarile sunt pe terminate si mai presus de toate creatinina serica mi-a aparut in....of of...lasa ca o sa cresc eu mare si o sa am mai multe...
Si totul a rabufunit din mine in momentul in care domnul in cauza a inceput sa priveasca inapoi si sa isi doreasca sa fi fost soferul Bules. Pana si verbul "a fi" s-a revoltat in fraza precedenta, adica sa fim seriosi e si el la "Trecut Perfect".
Si au inceput atunci sa curga din mine revoltele si reprosurile. Nu pentru ca nu cred in momentele de slabiciune a omului ci pentru momentul de Gratie care l-a impins sa priveasca inapoi.
"Nu ma adaptez cum trebuie realitatii"!
Cum suna chestia asta?
Nu suna de nici o culoare pentru ca in momentul in care vrei sa te adaptezi nu o faci pentru ca trebuie ci pentru ca asta iti doresti, te impulsioneaza momentul ala magic sa o faci, iti da energia si motivele ca sa o faci. M-a suparat rau asta. A fost ca si cand am palpat doua realitati paralele, una in care nu mai vrei si alta in care ti-ai dori sa locuiesti dar....
Niciodata nu exista un singur "dar". Mi-as fi dorit sa am destule argumente pentru a dezvalui si pe ceilalti de "dar". Nu stiu ce m-a facut sa ma opresc. Cred ca e mai bine sa-i gaseasca el. Intra in actul de calire.
Dar aste presupune o introspectie acolo in colturile intunecate, frica de noi, de reactiile noastre si de tot ceea ce inseamna o adaptare la o alta realitate decat cea traita si nedorita.
Asa ca azi m-am plimbat printre paradoxuri, am zambit la soarele nefiresc de afara, am constatat ca tigarile sunt pe terminate si mai presus de toate creatinina serica mi-a aparut in....of of...lasa ca o sa cresc eu mare si o sa am mai multe...
Gramezi flamande de masochiste daca,
RăspundețiȘtergereNe sar la jugulara si ni se suie-n barca.
Asa e omeneneste, asa nii scris genomul.
Urlam ca uriasul si ne purtam ca gnomul.
La fiecare lasa, si grabnica tradare,
Nu-i spunem preacurvie ci simplu: adaptare!
Clasicii...acele persoane care emit idei ce sunt intens comentate, adulate, hulite...ei poate ca sunt doar niste amarati inadaptati, a caror zbateri interne permit comentarii si...
RăspundețiȘtergereEi nu tin sa aiba dreptate. Doar invita la reflectie.