Rosu amarant?...

Estetica uratului

Picaturile de roua ii atingeau obrazul cald. Primele raze de soare s-au ravasit in ochii somnorosi. Pamantul de sub talpile sigure isi framanta nelinistile pe cararea ce duce departe...

Ceva din lumina filtrata de crengile copacilor ii dadea impresia ca se afla intr-o impozanta arena romana. Nu se astepta la nicio lupta. Totul e linistit. O liniste aproape palpabila in palmele ce danseaza pe langa trupul infiorat de dimineata de vara. Sau de toamna sau de oricare din toate anotimpurile.

Zambeste...

In fata, la cativa pasi, o scorbura noduroasa da impresia ca abia acum se trezeste din somnul secular. Copilul intinde mainile spre ea. Nu e nici ruga, nici implorare. E doar acolo. Veselia se revarsa din el sub forma unor panglici de culoare rosu amarant. Zboara cu usurinta si se cuprind in crengile copacilor facandu-i sa zambeasca. Totul prinde conturul unei povesti fantastice in care personajele sunt sunetele si razele soarelui. Azi totul e doar un fel de rosu. Al unui copil ratacit in basmul atat de linistit, al unui copil ce isi canta ingaduinta si zbora spre nesfarsit cu dezinvoltura unei panglici creata de el, de visul lui si de roua de pe obrajii somnorosi....

Buna dimineata Doamna!!!

Aburii cafelei s-au stins in razele soarelui si se aude doar zgomotul rosiilor ce se coc....