Am uitat de invitatia lui.
Ziua s-a scurs intr-o agitatie destul de mare si gandul ca o sa ajung acasa m-a impins sa zambesc.
Vernisajul de saptamana trecuta a fost un succes de care m-am bucurat din plin. Notiunea de timp se pierde dincolo de peretii pe care tablourile isi spun povestea.
Am coborat si l-am vazut in holul mare si cenusiu. Avea sub brat o cutie si fumul tigarii il invaluia atrangand spre el razele soarelui de afara.
Mi-a zambit si privirea i-a alunecat lenesa pe medalionul egiptean de la gatul meu. Buzele lui senzuale au depus pe incheietura mainii mele un sarut dezinvolt si in acelasi timp jucaus.
Am traversat parcul si ne-am indreptat spre apartament. Il regaseam de fiecare data altfel. Niciodata culorile nu erau aceleasi. Aveam strania senzatie ca lumina de acolo se muleaza intotdeauna pe simturile lui.
Era o racoare paradoxala de data asta si totul prinsese culoarea albastra. Un albastru sticlos si agresiv.
Molesita m-am asezat in fotoliul de burete. Imi era somn si doream sa nu mai simt albastrul care imi sageta mintea.
A desfacut cutia si a scos la iveala o bucata de saten galben. Mi se parea atat de viu in contrast cu restul culorilor care ma invaluiau incat am inceput sa rad.
- De ce razi? M-a intrebat intorcandu-se spre mine.
- Parca nu iti placea galbenul, i-am raspuns. Spuneai ca ai senzatia ca ucide ceva in tine.
A zambit si ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic a continuat sa-si aranjeze scena. Micul podium a cazut prada galbenului si chevalet-ul si-a intors spre mine fata hidoasa pe care erau amestecate culorile multor incercari.
Aproape ca adormisem cand sunetul de gheata revarsat in bolurile din sticla m-a facut sa pasesc in scena lui. Priveam cum gheata neuniforma loveste sticla intr-un clinchet scurt si ascutit si asteptam cu nerabdare sa vad ce se intampla.
M-a privit si a zambit din nou.
Ochii aveau un licar dement si urmareau fiecare moment din curiozitatea mea.
Bolurile erau acum pline cu gheata si sticla se aburise. S-a indreptat spre suportul de vopsele si a ales trei culori privindu-ma insistent. Parca era cuprins de o frenezie absurda, pentru ca pe frunte se accentuasera acele mici riduri de expresie ce ii dadeau un aer dur care contrasta cu vioiciunea din privire.
Culoarea rosie a inceput sa se scurga pe gheata din primul bol iar melanjul era hidos. Apoi a urmat negrul in celalat si galbenul in ultimul bol.
Priveam aproape revoltata acea transformare a culorilor pe cuburile de gheata ce au inceput sa se topeasca si incercam sa caut in minte indicii care sa ma duca la ideea lui.
Am renuntat in momentul in care vocea baritonala a spart in mii de cristale linistea aceea care ma invaluise.
- Dezbraca-te si intinde-te pe podium!
Hipnotizata de culorile din boluri m-am ridicat de pe fotoliu si am lasat sa cada de pe mine hainele. Am pasit vrajita de privirea lui si m-am intins pe satenul galben. O senzatie de racoare m-a invadat si aproape inconstient am inchis ochii. Simteam pe piept medalionul cum isi cauta locul in simturile mele.
I-am simtit apropierea dar am refuzat sa fac orice gest. Imi era teama sa deschid ochii si sa ma privesc in oglinda montata in tavan.
- Cum trebuie sa stau?
- Cum te simti tu mai bine, a venit raspunsul ferm.
Il simteam aproape de mine si asta mi-a dat o singuranta pe care am plasat-o undeva in jurul gleznelor. M-am relaxat si mi-am lasat capul peste marginea podiumului, am indoit un picior, rezamand talpa de satinul racoros si mainile le-am lasat intr-o abandonare totala si crucificata. Inca nu aveam puterea sa deschid ochii si racoarea care ma invaluia imi crea o stare de impoderabilitate.
L-am simtit aranjand ceva pe podium si apoi vocea lui senzuala m-a facut sa deschid ochii.
- Vreau sa privesti totul in oglinda pentru ca aceasta pictura va avea cea mai scurta viata. Viata ta!
Si pensula s-a inecat in culoarea rosie bulversand cuburile de gheata micite de caldura. Apoi, cu o miscare ferma mi-a atins glezna..
Si de aici visul meu a prins culoare…scurt dar intens...
Am parasit ateleriul tarziu in noapte. Imi doream in acele momente sa am curajul de a umbla goala pe strazi pana acasa. Aveam senzatia ca trupul meu a devenit o enigma si ca tot ce ma inconjoara are culoarea unei pietre ce nu are inca nume.
Imaginea din spatele ratiunii s-a conturat in forma mainilor lui. Amintirea atingerii imi sangera retina si ma impingea usor spre limita superioara a unui simt cu totul aparte.
Nu reuseam sa imi dau seama, in tot acest haos de gheata si fierbinteala, ce lipseste. Cautam indurerata cararea cicatricilor ca sa pot sa imi dau seama ce mi-a scapat.
Fulgerul amintirilor a spart oglinda imaginativa....
Bratara nu mai era...
Acea bijuterie superba ce impletea in ea simbolul a tot ce inseamna dorinta...
Nedefinind nimic in mine am urcat scarile spre casa.
Linistea m-a invaluit incet si cald. Asternutul albastru e rece...si bratara se odihneste pe o alta mana ce nu o recunosc dar o simt in mintea mea...
Ziua s-a scurs intr-o agitatie destul de mare si gandul ca o sa ajung acasa m-a impins sa zambesc.
Vernisajul de saptamana trecuta a fost un succes de care m-am bucurat din plin. Notiunea de timp se pierde dincolo de peretii pe care tablourile isi spun povestea.
Am coborat si l-am vazut in holul mare si cenusiu. Avea sub brat o cutie si fumul tigarii il invaluia atrangand spre el razele soarelui de afara.
Mi-a zambit si privirea i-a alunecat lenesa pe medalionul egiptean de la gatul meu. Buzele lui senzuale au depus pe incheietura mainii mele un sarut dezinvolt si in acelasi timp jucaus.
Am traversat parcul si ne-am indreptat spre apartament. Il regaseam de fiecare data altfel. Niciodata culorile nu erau aceleasi. Aveam strania senzatie ca lumina de acolo se muleaza intotdeauna pe simturile lui.
Era o racoare paradoxala de data asta si totul prinsese culoarea albastra. Un albastru sticlos si agresiv.
Molesita m-am asezat in fotoliul de burete. Imi era somn si doream sa nu mai simt albastrul care imi sageta mintea.
A desfacut cutia si a scos la iveala o bucata de saten galben. Mi se parea atat de viu in contrast cu restul culorilor care ma invaluiau incat am inceput sa rad.
- De ce razi? M-a intrebat intorcandu-se spre mine.
- Parca nu iti placea galbenul, i-am raspuns. Spuneai ca ai senzatia ca ucide ceva in tine.
A zambit si ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic a continuat sa-si aranjeze scena. Micul podium a cazut prada galbenului si chevalet-ul si-a intors spre mine fata hidoasa pe care erau amestecate culorile multor incercari.
Aproape ca adormisem cand sunetul de gheata revarsat in bolurile din sticla m-a facut sa pasesc in scena lui. Priveam cum gheata neuniforma loveste sticla intr-un clinchet scurt si ascutit si asteptam cu nerabdare sa vad ce se intampla.
M-a privit si a zambit din nou.
Ochii aveau un licar dement si urmareau fiecare moment din curiozitatea mea.
Bolurile erau acum pline cu gheata si sticla se aburise. S-a indreptat spre suportul de vopsele si a ales trei culori privindu-ma insistent. Parca era cuprins de o frenezie absurda, pentru ca pe frunte se accentuasera acele mici riduri de expresie ce ii dadeau un aer dur care contrasta cu vioiciunea din privire.
Culoarea rosie a inceput sa se scurga pe gheata din primul bol iar melanjul era hidos. Apoi a urmat negrul in celalat si galbenul in ultimul bol.
Priveam aproape revoltata acea transformare a culorilor pe cuburile de gheata ce au inceput sa se topeasca si incercam sa caut in minte indicii care sa ma duca la ideea lui.
Am renuntat in momentul in care vocea baritonala a spart in mii de cristale linistea aceea care ma invaluise.
- Dezbraca-te si intinde-te pe podium!
Hipnotizata de culorile din boluri m-am ridicat de pe fotoliu si am lasat sa cada de pe mine hainele. Am pasit vrajita de privirea lui si m-am intins pe satenul galben. O senzatie de racoare m-a invadat si aproape inconstient am inchis ochii. Simteam pe piept medalionul cum isi cauta locul in simturile mele.
I-am simtit apropierea dar am refuzat sa fac orice gest. Imi era teama sa deschid ochii si sa ma privesc in oglinda montata in tavan.
- Cum trebuie sa stau?
- Cum te simti tu mai bine, a venit raspunsul ferm.
Il simteam aproape de mine si asta mi-a dat o singuranta pe care am plasat-o undeva in jurul gleznelor. M-am relaxat si mi-am lasat capul peste marginea podiumului, am indoit un picior, rezamand talpa de satinul racoros si mainile le-am lasat intr-o abandonare totala si crucificata. Inca nu aveam puterea sa deschid ochii si racoarea care ma invaluia imi crea o stare de impoderabilitate.
L-am simtit aranjand ceva pe podium si apoi vocea lui senzuala m-a facut sa deschid ochii.
- Vreau sa privesti totul in oglinda pentru ca aceasta pictura va avea cea mai scurta viata. Viata ta!
Si pensula s-a inecat in culoarea rosie bulversand cuburile de gheata micite de caldura. Apoi, cu o miscare ferma mi-a atins glezna..
Si de aici visul meu a prins culoare…scurt dar intens...
Am parasit ateleriul tarziu in noapte. Imi doream in acele momente sa am curajul de a umbla goala pe strazi pana acasa. Aveam senzatia ca trupul meu a devenit o enigma si ca tot ce ma inconjoara are culoarea unei pietre ce nu are inca nume.
Imaginea din spatele ratiunii s-a conturat in forma mainilor lui. Amintirea atingerii imi sangera retina si ma impingea usor spre limita superioara a unui simt cu totul aparte.
Nu reuseam sa imi dau seama, in tot acest haos de gheata si fierbinteala, ce lipseste. Cautam indurerata cararea cicatricilor ca sa pot sa imi dau seama ce mi-a scapat.
Fulgerul amintirilor a spart oglinda imaginativa....
Bratara nu mai era...
Acea bijuterie superba ce impletea in ea simbolul a tot ce inseamna dorinta...
Nedefinind nimic in mine am urcat scarile spre casa.
Linistea m-a invaluit incet si cald. Asternutul albastru e rece...si bratara se odihneste pe o alta mana ce nu o recunosc dar o simt in mintea mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!