Dinamica fluidelor...

Si ce daca tin in palme o alta toamna?
Zambesc unui dor nebun de cuvinte.
Zambesc dorintei de a impleti arta cuvantului in asa fel incat trairile sa-si capete sensul adevarat.
Reusesc oare?
Majoritatea dintre voi o sa spuna ca da. Probabil din cauza ca va regasiti inmanunchiati in unele anotimpuri ale mele ce zboara haotic intr-un univers mut.
De ce as mai privi intr-o oglinda retrovizoare?
De ce as mai pune cratima in locuri inutile si seci?
Sensul luminii din mine este in fata. Pe carari niciodata alese, ci urmate instinctiv.Mi-e cald in mine acum. Trairea aceasta nu as da-o pe nimic. E un egoism infantil, de copil ce a primit jucarioara mult dorita. Aspectul darelor de cafea e o harta a unui suflet. O vizualizez si zambesc. Incerc sa inlatur din mine oboseala crunta ce isi face loc.
E o intreaga poveste a unor crapaturi cubiste pe un tavan imposibil de impartit. Fizica cuantica afirma ca nu poti avea un univers fara a intra in el cu mintea. Ca mintea modeleaza de fapt lucrul perceput.
Filtrez prin minte perceptia simturilor. Inlatur din jurul lor praful gnostic si ambuteiajul creat involuntar la intrarea in mine.Mimetic imi indrept pasii spre cutia metalica.E acolo. Ermetic inchisa. Asezata pe o masuta ce in alte vremuri gazduia o frumoasa butelca in care coniacul avea gust de ambra lasata in soarele tomnatic.
Un punct rece asemanator plumbului din mine, din tine, din noi...
Deschid fereastra si privesc cerul.
Acum zbor. Dincolo de metalul cutiei aripile mele au culoarea fizicii cuantice...