Bucurie-n-tr-o cutie...

Poate ca am vrut, sau poate ca nu am putut...dar azi am atins cerul cu palmele, la propriu!
Si atarnata acolo de inaltime am inspirat si am inchis ochii...sa simt. Vantul imi sfredelea fata si frigul imi taia carnea. Si totusi am ramas acolo ca sa simt...
Cand am deschis ochii totul era departe si imens, cald si frig, lumina si intuneric. Am pasit fara frica si m-am facut ca uit. Nu era minciuna si nici amagire...era doar o inspiratie maxima...cateva momente in care am atarnat intre cer si pamant...

Nu cred ca pot sa scriu mai mult de atat. Si nu pentru ca nu as vrea ci pentru ca imi lipsesc milioane de cuvinte care sa redea intensitatea.
Intr-un frig patrunzator am cautat fiecare raza de soare care sa-mi incalzeasca trupul. In vantul naprasnic mi-am cautat cautarile si l-am absorbit cu sete.
Mi-am adunat gandurile in palma si le-am lipit de cer zambind si avand sentimentul ca mai mult de atat nu se poate. O bucurie intensa si o traire ce impingea spre marginea superioara a extazului.
Nu pot cuprinde ochii imensitatea aceea. Nu poate sufletul decat sa se incante de fuga norilor pravaliti peste pamantul stoic. Nu pot palmele decat sa mangaie o eternitate de culori ce se revarsa si iti sunt daruite neconditionat.

Nimeni nu cere acolo nimic. Esti doar tu si cerul.
E un grai universal ce nu are nevoie de cuvinte traduse.
Am avut momente cand mi-as fi dorit sa raman agatata de cer. Toate intrebarile copilariei mele s-au adunat intr-o tolba magica.
Am cuprins-o in palme si i-am dat drumul asteptand zambind rasunsurile.
Cand lacrimile de fericire au fost sterse de vantul naprasnic, sufletu-mi plin grait-a catre mine. Si-au disparut atunci, ca prin magie, nelinisti si cautari, cuvinte si poezie, fals si adevar, bine si rau....
A ramas doar nemarginirea aceea intacta si tacut vorbitoare.

Blondie!!!
Da Demon, eu...
Bucurie-ntr-o cutie...
Vise placute sa ai fetita care ai atins cerul....