Cursiv...

Destinatia?
Nu stiu...
Visul ma invaluie usor. Succesiunea imaginilor creste in intensitate si totul se deruleaza dincolo de un firesc pe care nu mi-l puteam imagina.
Cuprind asternutul in pumni si strivesc matasea fina a venelor prin care sangele se incapataneaza sa urce spre inima. Circuitul mi se pare usor desuet si ma las dusa de valul rosu spre ceva ce doar banuiesc ca e acolo. O dorinta ascutita imi scruteaza varful degetelor de la picioare, cu varful unei sageti otravite. O descompun in mintea incetosata si o asez zambind pe noptiera din lemn de nuc. Pare atat de inofensiva...
Mirosul otravitor se imprastie in vis si ferestrele unor scari mi se deschid in fata celui mai sever ochi al meu.
Pielea imi prinde miros de lemn putred si imi dau seama ca asta este de fapt cheia ce nu mai are nevoie de lacatul ruginit.
Imi caut clona in atrii si pun degetul pe valvele ce lasa sangele sa curga. Le simt vibratia si ma umplu de necunoscut pana la sufocare.
Nu simt durerea. Frustrarea se incapataneaza sa-mi palpeze pe jugulara turgescenta. Simt o nevoie imperioasa sa lovesc, sa darm si sa tip.
Valvele imi scapa dintre degete printr-un simplu gest. Acum le privesc contorsionata in linistea sangelui si zambetul devine sarcastic. Mutilez supradoza de otrava ce ma inconjoara cu puncte albe si stralucitoare. Jocul culorilor din fata mea devine incandescent si atat de aproape incat ii simt caldura. Vreau sa ating si vreau sa zdrobesc fara incetare fiecare punct ce il compune.
Vreau sa fie al meu jocul. Sa asimilez culorile si sa le asez in haosul lor, al venelor...
Lacrimile de limfa isi cheama ganglionii sfiosi. Ma dor si ma ard. Imi marcheaza pielea si gandurile. Rescriu visul in ritmul lor galbui si apoi se aseaza cuminti in jurul gatului tumefiat.
Esarfele de matase naturala rup cerul in zagazuri arbitrare si zburda cautand abisul care sa le inghita neconditionat.
Teama?
NU!!
Un frig cumplit si amar ce absoarbe sageata de pe noptiera. Ii pune mantii, nestiute de neguri, ce sclipesc in curcubee de culori desavarsite.
Escrescente de pasiune se nasc asemeni furunculelor antracoide cu capede de demoni.
Bisturiul se hraneste intr-o mana necunoscuta. Ascutit. Titanic. Arc clasic peste o lume de celule vegetale invadate de apa.
Ma ghemuiesc in mine ca intr-o patura universala si inchid ochii visului.
Nu pot sa dorm si nu are nicio legatura cu Luna Plina.
Zorii crapa intr-o dementa desavarsita si astept ca un miracol sa imi aline pleoapele. Ascund tacerile in bisturiul ce-l tine inca mana necunoscuta. E bine sa fie acolo.
Nu e nici departe si nici inutil sa privesc pe fereastra cum lumina sparge orice urma de intuneric.
E ciclic...
E dimineata...
Somn lin.....mititico.....