In lumina...

Scris de Sorana pentru Lorendo

In amestec de anotimpuri esti doar tu...
Unde sunt eu?
Sunt acolo de unde iti vad zambetul si momentele care iti deseneaza pe fata multumire.
Sunt dincolo de tenebrele ce iti rascolosc mintea si sufletul pentru a scoate la suprafata simtul ce te face sa iubesti oamenii.
Te absorb in toate ipostazele arsitei din tine si ma imbib cu trairile tale etrusce aduse din alti oameni, din alte femei.
Sunt in nebunia mea ce cauta raspunsul la starea aceea de infiorare maxima nascuta dintr-o singura privire aruncata femeii ce nu se astepta la atata forta.
A face si a arde pentru mine este un tot.
Sunt in taceri si in revolte, in muism si in degradare, in decadenta si spirit, in simboluri si cautari.
Nu este nimic pe primul loc in tot amalgamul asta desavarsit al simturilor, dar nici nu sunt egale.
Femeia care sunt, dincolo de intunericul si norii tai, nu iubeste amintirile care au desavarsit in povestea lor un carnagiu al totalului.
Le adora!
Sunt intiparite in exaltarea a ceea ce a simtit, ce a vazut. In trup si in sufletul desart rascolit de o gasire in care si-a acceptat locul si apoi a tacut in umbra lasata sa cada peste ceea ce ai aratat.
Uiti ca nu poti face din nicio femeie o arma care sa omoare in mine ceva.
Uiti ca imaginea genunchilor tavaliti in noroi si a mainilor ce framantau cloaca mi-au adus numai revolta si au definit neputinta din mine.
Uiti ca nu am uitat niciodata arsita din vara si ca gustul ratiunii si-a pierdut sensul in tacerile pe care m-ai lasat sa le deslusesc.
Uiti ca niciodata certitudinile nu au trecut de glezna si ca nu mi le-am dorit.
Dar asa esti tu! Muist!
Si in muismul tau imi ceri resemnarea?
Imi ceri randul pe o lista invocata, al carei titlu m-a transformat pe mine in arma letala?
Si asta stiind ca stiu....
Da! Esti vara!
Da! Sunt ceea ce tu incalzesti!
Vezi ce simti! Pentru ca te iubesc prea mult ca sa te dispretuiesc!