Un trepied....
Suspendat in coltul lunii pe piciorul din spate.
Se intreaba de ce si-a luat culoarea verde. Se zvarcoleste cautand locul potrivit pe umbrele unui Inti creat din lacuri indepartate.
Se sprijina pe un picior si se roteste in dimensiunea ce il desparte de lume.
In el...
Ramane pe piciorul din spate si priveste in ochi luna, de acolo din el.
Nu o intreaba nimic. Ii desluseste umbrele si apoi le arunca in cer ca pe o ploaie, din lacrimi albastre.
Caldura nefireasca din noapte ii deseneaza pe degete cautarile.
Contureaza magic trupuri marmoreene intr-o nebunie de daruire ce sfideaza nefirescul. Densitatea privirii trece dincolo de invelisul craterului flamand inspre care placerea paseste timida, uneori...
In constructia trepiedului materialele nu isi pierd consistenta, nici macar in preajma lunii care ii sustine visele in colturile ascutite ale inceputurilor.
Fractiuni si priviri negre...
Totul e in suspans, totul este calm si liniste, toate sunt nemiscate si intinderea cerului e goala.
Primordialul...
Suprafata simtului s-a ascuns. E doar o mare linistita si intinderea imensa a cerului. Nu e nimic adus impreuna, nimic care sa faca vreun zgomot, nimic miscator sau tremurator. Nimeni nu este ca sa faca zgomot in cer. Nimic nu este in picioare. Doar apa calma, marea plata, singura si linistita. E doar nemiscare si liniste in intuneric, in noaptea in care luna tine trepiedul magic....
With Tears in My Eyes...Do you dream of me?....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!