Calatorii in simturi - Marturisiri...

Inutil azi sa-mi croiesc o stare printre picaturile de ploaie. Ca mi-as fi dorit eu o altfel de ploaie este cu totul altceva.
Perdeaua de nori ce acopera acum albastrul cerului mi se pare ca o sfidare.
Intre toate starile de azi mi-am trecut gandurile in atelierul pictorului. E un dor ciudat de a ma refugia acolo sa-mi ling micile rani ale orgoliului si mai ales sa fug de spaimele de soarece din varful unghiilor.
Croiesc asadar o prezenta printre picturile incepute si borcanele ce poarta urma culorilor din mintea lui translucida.
Imi amintesc cum imi spuneai sa ma las sa curg.
Parasesc acum atelierul,pentru ca imi dau seama ca nu e destul. Continutul lui vazut in alta lumina s-a revarsat peste surcelele de simturi ce le-am aranjat intr-o piramida fragila.
Am incaltat periferia mahalalei, cu toate sunetele ei dubioase si totusi atat de cunoscute si am purces pe o straduta atat de ingusta incat aveam senzatia ca obrajii mi se reconstruiesc dupa zidurile ce o marginesc.
Nu voiam sa pasesc pe alte strazi, nu voiam sa musc din podul palmei ca sa simt o durere mai acuta.
Si atunci am parasit straduta fara niciun regret si am plecat spre locuri spatioase unde sa cuprind cu privirea un infinit niciodata palpabil dar foarte dorit...
M-a durut, Demon, fiecare celula din mine striga intr-un fel aparte. Si nu numai ca striga dar vocea asta ascutita ma chema. Ma chema spre mine si aveam senzatia ca pana si limbajul folosit este un repros constant la ceva ce eu de fapt simteam ca un bine incomensurabil.
Mlastina din mine s-a lasat cuprinsa de vocea sirenei ce ispitea intr-un fel aparte. Toate normele au disparut intr-o ceata densa si laptoasa ce fugea in fata mea sub forma unei tornade. Eram constienta ca nu de mine fuge. Eram aproape sigura ca niciodata nu as putea sa inspaimant o tornada intr-atat incat sa fuga deznadajduita din fata mea si totusi dupa ea sa ramana un dezastru de proportii....
Imi asumam fiecare clipa de durere cu nonsalanta inconstientului ce nu tine cont de rezistenta franghei legata de glezne cand se arunca in gol.Imi citeam ranile pe dosul palmei si al antrebratelor si le vedeam ca pe niste paralale constante ce sfideaza orice lege a fizicii. Mimam chimia simturilor in tipete inabusite de aburul betiei trairilor si inlocuiam tematoare ecuatia de gradul doi cu un sir al combinarilor fara de definitie.
Nimic din ceea ce eram in momentele acelea, Demon, nu explica constanta ruptura din mine. Pasii numarau doar prietele ce intrau in talpa pantofului elegant. Totul era o suma spre minus infinit ce aduna in ea teoria cum ca sufletul ce nu isi gaseste linistea este de fapt un suflet pierdut.
Puneam intre acolade revolta trupului meu macinat de reprosuri si dorinte neintelese numai in speranta ca ceea ce simt este de fapt un amestec vascos de bine si rau in care culoarea poate sa se joace in voie. Nici unul din raspunsuri nu mi se parea satisfacator si lacrimile reprezentau, la momentul acela, izvorul de sange dintr-o artera ce porneste de langa creierul meu istovit de cautari.
Mi-e sete Demon! Mi-e o sete ce nu are definitia in niciun dictionar existent pe pamantul asta. Nu ma doare damnarea, Demon. Cu ea nu mai e nevoie sa ma lupt pentru ca am ucis-o in altii cu mult timp in urma. Ma doare propriul meu spirit ce musca din bucatile de tort cautate, ma doare forta cu care imi poseda fiecare miscare pentru a ma inalta, ma doare cumplita lui perseverenta si pofta ce o naste in mine. Nu e o durere de rau augur. As minti daca as spune asta.
E ca si cum mi-ai deschide o fereastra, mi-ai arata exceptionalul si apoi o forta nevazuta stinge lumina. Nu suport sa nu stiu si sa nu vreau a ma inalta. Ar inseamna pentru mine moarte. Si inca nu imi doresc atat de tare. Poate e condamnabil, dar setea de sange inca nu e maturizata. Asta o simt acum.
Eu dor Demon. Dor intr-un mare fel si macar daca mi-ar fi frica de asta. Dar nu imi e. Si intr-o lume in care normalitatea e atat de ingusta eticheta pentru cei ca mine are o definitie oripilanta.
Credeai ca numai tu ai mlastini, Demon?
Acum zambesc si privesc sticla noastra de coniac....
Stai linistit. Nu o sa ma ating de ea desi trebuie sa recunosc ca e o ispita...
Imi momentul de fata imi revedinc doar dreptul de a reusi sa mai rad in somn...