10 locuri in care as merge cu tine...

Azi m-am enervat. Stiam ca nu era cazul dar totusi am simtit nevoia imperioasa sa injur. In cel mai vulgar si racoritor fel posibil.
Apoi am renuntat si m-am gandit ca in fond si la urma urmei nu trebuie sa uit niciodata ca in jurul meu exista frumosul chiar si in pofida vointei mele sau a altora...
Gandul asta mi-a dat multe idei. Gandul asta m-a facut sa-mi aduc in fata starea de ieri seara cand sorbeam cu atata pofta din licoarea aceea catifelata.
Si pentru ca pot, mi-am adus starea de gratie inapoi gandindu-ma la locurile frumoase pe care ti le-as arata.
Cea mai potrivita imbracaminte pentru o calatorie in simturi este o pereche de blugi vechi, un tricou lalau pe care se citeste o varsta matusalemica, geanta aruncata in scarba pe umeri, aparatul de fotografiat si ochelarii de mioapa cu clip-uri de soare.
Soarele placut de toamna mi-a readus zambetul pe buze si culorile in suflet.
Pasind pe caldaramul osandit de vreme mi-am ridicat privirea spre cer si am inceput sa-mi imaginez ca imi esti alaturi in periplul asta nebunesc de simturi si arome...

Urcam spre constructia asta ciudata si radem. Privim pantofii ce trec pe langa noi si incercam sa atribuim fiecarei perechi o poveste zambitoare si plina de culoare. Intr-un fel este usor pentru ca luam in consideratie si picioarele care-i poarta, ceea ce aduce, in mintea mea, un tavalug de arome. Iti spun ca cei rosii am senzatia ca sunt facuti din dulceata de capsuni. Razi...
Ajungem acolo. Abia ne mai tragem respiratia. Concluzionam ca aventuri din astea la inaltime nu sunt facute pentru lenea noastra ancestrala. Ne asezam pe platforma de lemn si lasam picioarele sa atarne in gol. Sentimentul este de beatitudine avand in vedere ca sub noi misuna oamenii asemeni unor furnici harnice si ordonate. Ne admiram incaltarile. Radem. Suntem clar o pata de haos pe monotonia ce ne inconjoara...
Coboram. E mai usor.
Ma gandesc ca moleseala ce m-a cuprins s-ar disipa in Livada..
Iti aduc la cunostinta ca o se mergem acolo. Zambesti si imi spui ca nu ai fost facut sa te plimbi. Rad. In niciun caz asta nu ma opreste sa te trag dupa mine. In capul meu gandurile alearga. Nu e o fuga umana. E o fuga spre ceva ce vreau sa vad cu ochii mei si sa palpez cu trairea haotica de toamna. Ciudat imi este ca nu ma simt deloc vulnerabila...
Ajungem in Livada...

Frunzele deja gusta din aramiul toamnei. E placut. Ma gandesc totusi sa nu intind coarda si imi indrept privirea spre o banca asezata sub un castan tanar ce se unduieste usor in adierea vantului. Decid ca locul este potrivit pentru o scurta odihna si pentru a savura o tigara.
Ne apropiem de banca.

- Demon! Uite Dilema...
Razi. Deja imi cunosti gandurile.
Ne asezam pe banca. Impartim ziarul in doua si ne pierdem in elucubratii intelectuale tragand cu sete din tigara. Ne place sa aberam. Privirile imi sunt atrase de o femeie spectaculoasa. Poarta o rochie din casmir in culori estompate. Rochia e scurta, deasupra genunchilor, si se muleaza pe trupul frumos ca o mangaiere de briza intr-o vara mai mult decat torida. Si ea, femeia, e torida....
Cizmele din piele cu tureac lung ii scot in evidenta picioarele frumoase. Poarta la mana bratari din lemn de diferite culori si modele.
Ne privim si ne dam seama ca fara sa spunem un cuvant vedem acelasi frumos din femeia ce trece volatila prin fata noastra.
Frumoasa faptura....
Abandonam ideea de a ne mai continua lectura si decidem ca acum ar fi potrivita o bautura mai aparte. Gandul nebun ce m-a scos din casa isi face loc spre iesire si decid sa mergem unde aseara eu, in negurile mele, am poposit si am lasat o mica urma pe un perete ce de la departare pare rece.
Ramai putin surprins de decizia mea dar totusi ideea de incita, avand in vedere ca totusi esti curios ce am scris pe acel bilet...verde...

Ajungem la Cafeteca. Refuz categoric sa ma asez la o masa pe terasa. Vreau acolo pe scaunele acelea inalte de unde vezi cum curg licorile clientilor in diferite recipiente si iti poti imagina cam ce fel de om este cel ce o va bea. Un joc frumos ce ma face sa zambesc din nou si sa-mi aduc aminte de personajul masculin ce aseara nu-si dezlipea ochii de pe sanii mei. Cred ca si acum am urme...
Ne asezam acolo, cu spatele la trecatori. Doar noi si ciocolata fierbinte amestecata cu coniac si lapte. In minte imi vin melodiile tanguitoare din noptile in care somnul fugea de noi. Nu spun nimic. Degetele cuprind cana de ceramica fierbinte si esarfa verde isi flutura lenea pe scaunul de langa mine....
Imi cuprind in brate starea de gratie ce ma infioara si sunt constienta ca mi s-a facut foame. Iscodesc memoria, o starnesc si o provoc sa-mi spuna...
- Demon plecam de aici...
- Unde?
- Ai sa vezi. Mi-e foame...

Am plecat spre Festival. Nu stiu ce mi-a facut localul asta. De prima data cand am intrat mi-a mers la sufletel. E boem si e dadator de inspiratie. Prin fiecare por respira eleganta si bunul gust. Imi zambesc mie si te iau de mana. Vreau in momentul asta sa pasim amandoi peste prag. Inchid ochii pentru cateva fractiuni de secunda si imi imaginez ca port o frumoasa rochita din tafta visinie pe care o intregesc cu o pereche de pantofi cu toc inalt si subtire de culoare neagra. Siguranta care mi-o confera combinatia asta se reflecta in batista de la reverul sacoului tau. Deschid ochii si visul meu pluteste sub bolta inalta cu vitralii a localului. Muzica ma invaluie in mantaua ei perfecta si ne asezam la masa. Totul mi se pare rupt dintr-un film in care amandoi ne simtim personajele principale.
Sunt constienta de faptul ca la un moment dat iti dai seama unde imi fug gandurile. Iti povestisem despre hedonismul bailor de aici si acum savurez curiozitatea ta. Iti absorb gradul de incitare si expectativa mascata de paharul cu coniac pe care il duci inspre buzele insetate. Nu e o sete fireasca si normala. E o altfel de sete, pe care eu o simt in felul meu. Atractia provocatoare pe care o afisezi ma face sa-mi duc "amenintarea" pana la capat. Ma ridic de la masa si iti fac semn sa ma urmezi. O faci natural si degajat si ne pierdem pe culoarul ce duce la bai. Zambesc privindu-te peste umar. Ochii iti sclipesc numai a provocare si asteptare.
Intram...la femei...
Nonsalanta cu care ti-ai dus la capat gestul m-a uimit. Visul se contureaza in peretii cu tapet de matase in care sunt incastrate imagini de femei in diferite ipostaze. Departe de a fi decente...
Ne zambim si stim ca am putea duce totul pana la capat. Asta ne da o stare de volatilitate si siguranta. Imi iei mana si in urmatorul moment iti simt buzele in palma. Mi-ai spus totul cu buzele umede lipite de fiorii ce imi incearca trupul plin de culori...
Acum chiar ai vazut de ce totul aici se rezuma la senzualitatea nuantelor...
Ravasiti si cu foamea ostoita pasim de mana afara, in soarele ce si-a molcomit dogoarea. Ne transformam iarasi in cei doi calatori imbracati lejer si dornici de haladuiala...
Inca sub impresia a ceea ce am simtit incerc sa ies din hatisul trairilor si sa caut locul spre care sa ne duca pasii curiosi. Caldaramul mi se pare cooperant si ma las sa curg.

Imi amintesc ca imi doream sa-ti fac o invitatie si te trag dupa mine inspre teatru.
Razi si imi spui ca esti mirat ca am ales locatia asta. Te asteptai sa savurezi ceva mai intens.
Acum rad eu si ma gandesc ca este inutil sa te intreb de ce ai presupus...
Ajungem in fata teatrului. Parcul de aici imi place mult.
Iti arat afisul si rasul tau devine o cascada incandescenta ce incorporeaza in ea acordul.
Construiesc un alt vis. Un vis caruia ii caut loc in lumea ta in asa fel incat sa nu fie invaziv.
Decidem ca suntem doi boemi din anii 60 - 70 care pasesc in mijlocul unei lumi plina de stereotipii. Alegem sa cumparam bilete la stal. Eu consider ca de acolo o sa putem privi spectacolul snobismului...
Ne place. Savuram totul cufundati intr-un ras de care ne era dor...
Dupa incheierea piesei parasim teatrul cu sentimentul ca protestul nostru a avut un mare impact.
- Mi-e sete Demon!!
- Bem bere?
- Daaaaa...
Oare care ar fi cel mai potrivit loc? ma intreb in timp ce tu astepti curios sa ma decid.
Hmmmmmm....for sale...

De cand te cunosc mi-am dorit sa-ti arat locul asta. Cu siguranta acum ai sa intelegi de ce. Totul este din lemn. Peretii sunt tapetati cu carti de vizita ale celor ce au trecut pe aici in timp. Cojile de la arahide se arunca pe jos iar lumina este difuza si se amesteca, intr-un melanj perfect, cu muzica...
Masa din colt, din a doua incapere. Acolo e locul meu preferat. Acolo mi-am vandut ganduri si bucati din suflet in speranta ca o sa primesc inapoi o betie adevarata. Si tu cunosti asta. Ne asezam la masa si incerci sa-mi pui in cuvinte tacerile. Zambesc si tavalugul amintirilor porneste spre tine in timp ce cojile de arahide se prabusesc pe bodea.
Ne place berea si intr-un fel savuram ceva de dincolo de noi...
- Vreau sa te duc intr-un loc unde lumina si intunericul seamana cu un covor magic....
- Du-ma!
Stiam ca daca printr-un miracol as fi simtit si cel mai mic fior de frica nu te-as mai fi dus acolo. Simt locul asta ca pe ceva foarte aparte.
Incarcati de o stare de nostalgie plecam spre alte culori. Tacerea ne face bine. Ne tinem de mana si asta e suficient. Calcam pe urmele miilor de pasi ce vor fi fost pe aici. Adulmecam separat si impreuna ciudate povesti ce ne incanta mintea. Si tacem...

Gangul acesta ma doare de cate ori trec prin el. Aroma permanenta de vanilie e cu atat mai pregnanta cu cat nu stiu de unde vine dar este mereu prezenta. Zambesc si iti spun ca mi se pare locul in care te poti saruta in voie pentru ca te vede toata lumea. Razi. Asta ma face sa ma strecor afara din tacerea mea si sa ma gandesc ca de fapt este un moment perfect sa te duc in locul unde se bea cea mai buna Sangria...
Nu stiu daca iti amintesti ca ti-am povestit ca aici am inceput sa recitesc "Incestul" lui Anais Nin. E un loc de care vreau sa te indragostesti. Nu pentru ca eu sunt deja indragostita de el ci pentru ca mie mi se pare ca in tot haosul simtirilor tale l-ai creat. L-ai creat din taceri si pasiuni, din revolte si linisti, din lacrimi si zambete. L-ai creat ca sa-l poti darui lumii. Iar eu cand l-am vazut prima data am simtit asta.

Bistro de L'Arte...
Masa din dreptul geamului. Imi strangi mana in mana ta. Nu stiu daca asta este o confirmare a ceea ce am simtit eu cand am trecut pe aici, nu stiu daca gestul asta atat de mic inseamna ca vezi ce am vazut eu, dar stiu cu siguranta ca muzica imi place mult...
Ne zdrobim buzele in paharele cu Sangria si totul ne impinge sa filosofam pe teme abstracte. De la inexistenta lui d-zeu si pana la inexpugnabila Anais...
Ma simt ca si cum in aceste momente ne ducem respiratiile intr-un balon perfect de sticla si refuzam sa mai ascultam zgomotele din jurul nostru...
Lemnul localului imi pare fierbinte iar lumina aceea difuza imi sparge pupilele ca un semn ca imi este cald in mine...
Si bineinteles o pofta incomensurabila de ceva foarte dulce. O sa razi, evident si o sa ma intrebi: Iarasi?
O daaaa... e acel o daaa...
Parasim localul si mergem pe straduta ingusta. Stiu ca la capatul ei ma asteapta un adevarat festin pe care, trebuie sa recunosc, l-am mai savurat, dar de care niciodata nu ma satur. Starea mea te amuza desi sunt putine dulciurile ce iti sunt pe plac...
- Aici Demon!!!!

Cand am venit aici prima data am ales sa fie intr-o dimineata in care sa-mi savurez cafeaua in alt loc. Acum...
Aceiasi Doamna frumoasa ne zambeste din spatele muntelui de dulcuri. Este imbracata intr-un costum national sasesc, care se numeste dindel. Pare rupta dintr-o carte ilustrata de povesti pentru copii cuminti.
Am ales sa luam cate o cafea si o prajitura din branza de vaci si fructe de padure. De ce este aici totul aparte? Pentru ca fructele din prajitura sunt proaspete. Le simti aroma incarcata de soarele toamnei si ai senzatia ca iti explodeaza in gura si in creier un adevarat caleidoscop de culori nescrise vreodata...
Iti place aranjamentul terasei si imi ceri sa-ti povestesc cum il vad eu. Iti zambesc si povestea mea prinde cu totul alt contur decat te asteptai. Adica ceva foarte simplu. Decorul imi da senzatia de liniste, de jumatati reintregite, de pasi iscoditori si de caldura...
Nu m-am inselat nicio secunda. Din nou am savurat un festin si mi-am satisfacut foamea de dulce...
As fi vrut sa-ti pot spune ca ce urmeaza a fost pur intamplator. Dar nu e asa. Stiam ca o sa se intample insa nu stiam daca o sa gasesc masina perfecta.
Te simt oarecum obosit si ma gandesc ca ti-ar prinde bine ceva mai in alt fel...
Zambesc si ma joc cu zambetele. Stralucesc intr-un fel aparte si imi doresc vant de seara in par si pe obraji, imi doresc spatii imense si ganduri razlete aruncate in neant, ape limpezi in care eu cu mine sa scaldam totul....

- Urca Demon! O sa conduc eu!
Esarfa verde zace in poseta si totul s-a transformat in culori si zambete.
- Blondie, blondie...
- Da, Demon, eu...
- Tu da....

Nu-i asa ca pantofii astia albastri au o poveste verde? Eu stiu sa desenez un zambet :)