Verde...

Ma simteam sufocata intre peretii casei. Aveam senzatia ca trairile de ieri fug de mine. Nu doream sa pierd din mine nimic.
Am iesit...
Pe strazi...
De data asta tacerea ma irita. Simteam ca isi arunca peste mine valul acela cenusiu din care nu poti realiza nimic. O simteam ca pe o panza de paianjen ce incerca sa ma cuprinda in ea si sa imi sece toate gandurile colorate.
Nu mai aveam nici macar energia sa-mi refuz revoltele care mocneau in sanul hranitor al negurilor ce isi faceau loc spre iesire.
Eram pe punctul sa revars pe obraji suvoiul de lacrimi reci ce imi juca in ochi.
- De ce nu ai sunat?
- Am sunat dar mi-a raspuns mesageria vocala...
Tumultul de neguri s-a retras. Ii simteam forta cu care isi ascundea revolta. Nu puteam sa inteleg cum negrul ma face sa vad culorile incandescente si nici nu aveam de gand sa imi explic asta. Am lasat totul sa curga spre dorinta de a manca ceva atat de dulce incat sa-mi inunde creierul. Eram sigura ca asta ar fi facut ca tot cenusiul sa dispara speriat in colturile cele mai intunecate ale zvarcolirilor mele.
Am pornit pe strada pietruita si lucioasa incercand sa imi aminetsc locul potrivit pentru vocea ta adanca si dorinta mea de dulce.
O daaa....
Cafeneaua...
M-am asezat la bar. Lumina aparte mi-a incalzit starile. Imi doream un amestec catifelat, dulce, ametitor. Dur si fin in acelasi timp.
Nu am cerut o recomandare. Am ales fara sa ma gandesc decat la senzatia ce ti-o poate da ciocolata fierbinte amestecata cu coniac si cu lapte....
Cana de ceramica, de culoare vernil, era mai fierbinte decat continutul. Am sorbit cu ochii inchisi. Licoarea de catifea s-a scurs in mine invocand fiecare celula amortita de negrul ce a incercat sa ma copleseasca.
Am zambit...ti-am zambit...purta o esarfa verde si ochii ii sclipeau in mii de scantei ce se asezau pe varful pantofilor cu toc inalt...
Si de aici totul s-a preschimbat intr-o pictura multicolora si abstracta. Simteam cum inspiratia ma inunda si in jurul meu totul a inceput sa vorbeasca.
Iti sopteam ce vad in jurul meu.
Chipul ei mi se parea total nepotrivit in decorul cafenelei. Fata ovala, incadrata de parul aranjat intr-o tunsoare moderna, imi amintea de o frantuzoaica macinata de regrete. Dar are ochii mari si expresivi desi buzele nu ma atrageau deloc. Parea o gura neterminata si care refuza sa exprime senzualitate. Sanii, zgribuliti de frigul de afara, mi-au evocat merele acelea crude de vara ce sunt moi desi par tari.
Am concluzionat zambind ca nu mi-as dori o asa femeie....
Starea toxica a disparut cu totul in povestirile despre locuri unde as vrea sa...
Calatoria asta mi-a dat inspiratia de a lasa, pe peretele dedicat biletelelor cu mesaje, o urma a trecerii mele pe acolo.
Verdele m-a invaluit si m-am departat cu amintirea licorii ce facea acum cercuri haotice in jurul buricului strigandu-si dreptul la simtire.
- Sa nu adormi Demon...
- Nu adorm Blondie...