Straduta...

Clepsidra isi savura nisipul...
Muzica ei curge in mine pe coridoare strabatute de nelinisti. Mi se pare ca sunt o harta incompleta pe stativul ruginit al unui timp ce va fi fost.
Ma plimb prin casa fara sa imi gasesc locul. Privesc ferestrele mari prin care strabate lumina unei seri reci si ploioase.
Caut un punct de sprijin ca sa inlatur neputinta. Nu il gasesc.
In podul palmei imaginez zarurile din os pe care sunt desenate caricaturi. Le arunc pe parchetul lucios. Unul din ele se rostogoleste inspre fereastra unde imi beau cafeaua dimineata.
Zambesc...
Imi regasesc izvorul de unde sa sorb culorile.
Ma invelesc in patura groasa de culoare verde si deschid fereastra. Aerul rece se izbeste de obrajii mei. Acum simt cum se scurge in mine preaplinul strazilor si calatoriilor. Imi adun puterile sa nu invoc amintiri. Reusesc asta sorbind din ceaiul fierbinte si aroma de afine ma invaluie intr-o manta fierbinte care ramane sa lupte cu frigul de afara. Ma asez pe pervazul ferestrei si imi aprind o tigara. Totul se schimba intr-un zbor usor spre mica straduta ce mi se poticneste la picioare. Imi iau zambetul in palmele calde si il arunc spre cerul plin de nori. E jucaus si am senzatia ca are si gropite in obraji.
Se inalta victorios si mandru de el si trece de lumina felinarului de langa fereastra.
Ignora frigul si bate din palme fericit. Il privesc detasata si cu o inganduinta aproape revoltatoare. Imi asez degetele pe buze si apoi ii trimit un sarut...
Se gadila si chicoteste satisfacut.
Zburda spre ferestrele clubului de vis a vis. Stie el ce stie si asta ma face sa rad cu pofta.
Cativa trecatori razleti se uita mirati la mine. Si-or spune in gand ca sunt nebuna.
Asta ma face sa rad si mai tare.
Zambetul razlet deseneaza acum pe fereastra clubului o masca ce are gura pana la urechi. Cat de nebun e!!! Isi face autoportretul. Ma copleseste narcisismul lui. Asta nu inseamna ca nu simt o nevoie imperioasa sa-l urechez un pic. Parca ma simte. Isi intoarce privirea spre mine si constata cu stupoare ca rad. Nu ii vine sa creada.
Zgribulit si uimit se aseaza pe felinar si incearca sa comunice cu mine. Acum ii zambesc dar nu spun nimic.
Privesc stradutza. Totul pare scaldat in miere. Oamenii se grabesc sa se ascunda de frig. Pe terasa de sub fereastra nu e nimeni. Jardinierele au reusit un miracol. Pastreaza florile colorate ca si cum frigul nu le atinge pe ele.
In clubul de vis a vis canta Edith Piaf, Milord.
Ingan melodia si ii zambesc zambetului ce sta pe felinar. Mi-e cald in mine...
Pe strada o fetita imbracata in roz ii poveste umbrelei ce frumos era poneiul pe care l-a vazut la circ.
Ma cuprinde dorul de coniac cu ciocolata si lapte. Si nu mai am nici tigari...
Nu-i asa Demon ca am avut dreptate?
Ploaia s-a pornit si orologiul a batut de noua ori...
Zambesc felinarului, las zambetul sa se decida ce o sa faca si ma indrept spre cafenea sa las urme pe pereti...