Primul fum...

Cu o voce stinsa am murmurat somnul ce ma razbea incet, incet...
Pleoapele au cazut cu zgomot peste irisii curiosi.
In fractiunea aceea de secunda mi-am dorit un vis frumos care sa ma faca sa raman, chiar si pentru cateva ore, intr-o lume in care sa ma odihnesc.
Am adormit...
Fara vise, fara chirciri si fara efort. Ca o cadere intr-un hau pe care mi-l doream cu ardoare si care refuza sa ma primeasca.
Si apoi dimineata...
O incantatie de toamna ce-si varsa peste lume frunzele ratacite in soarele bland.
Gustul cafelei si primul fum din prima tigara a zilei, pe pervazul ferestrei ce imi pune la picioare o lume pestrita.
Chiar daca in acele momente mi-as fi propus sa nu fug in lumea mea, nu as fi putut. Strangand pe mine halatul gros am inchis ochii si am ratacit printre multele imagini ale trecutului.
Chipuri, sunete, suflete, locuri, trairi, simturi in trairi si doruri...multe doruri.
Pentru ca priveste lumea intr-un fel anume nu cred ca ar fi fost motivul de a-l iubi.
Pentru ca ma priveste intr-un alt fel anume il urasc.
Pentru ca...
Mainile cu degetele lungi si armonioase ce imping senzatia de forta in fiecare mangaiere sunt acele amanunte care ma fac sa-l iubesc. Chipul, atat de limpede si cald din momentele in care buzele ratacesc pe randuri de poeti morti din motive banale, e acel ceva ce ma infioara. Ochii atat de negri in nemarginita furie a unei neintelegeri ce m-a facut sa-l privesc cu atat de mult curaj sunt acei ce ma fascinau.
Rasul si plansul cuprins intre tample injosite de alegeri gresite sunt acele ce ma faceau sa devin calina.
Slabiciunile atat de putine si totusi atat de statornice sunt cele ce ma faceau sa inteleg periplul deznadejdii.
Geamatul de placere din urma atingerii, respiratia sacadata si fierbinte din atingere, sarutul si nemarginirea neadaptarii sunt acele ce imi dau viata fara sa traiesc in trecut...
Alegerea mea este pedeapsa mea pentru mine...
Nu pentru ca exist, nu pentru ca iubesc, nu pentru ca traiesc dupa toate astea, nu pentru ca sunt vie si vesnic o calatoare, ci pentru ca acel contur inefabil al acelor clipe a fost perfect raportat la mine....E EL...
Pentru ca pastrez in mine frumosul acela.
Am deschis ochii si am privit strada prin fumul albastrui al tigarii.
Am stiut atunci si stiu si acum ca am atins si am trait acel vis.
Cuprind in brate dimineata de toamna cu soare blajin si aroma de covrigi cu susan. Imi termin cafeaua si ies in lume zambind starii frumoase din ochii mei.
Buna dimineata, Demon! Am dormit!
Buna dimineata, Blondie...eu nu...