22 iulie 2007

Suflete pereche...



Candva ma luptam cu negurile din mine. Nici acum nu am renuntat si nu cred ca o sa renunt vreodata.
Lacramioarele!!
Un simbol superb. Niste flori care mereu migreaza. Azi infloresc aici, primavara urmatoare le gasesti mai incolo cu radacini adanc infipte in pamant, cu frunzele de un verde atat de crud incat ai senzatia ca insasi izvorul vietii se afla in el.
Si apoi florile .. clopot peste lume in manunchi de petale albe, arome divine rupte din sufletul cerului si date muritorilor…
Uneori imi este teama sa le ating si doar le privesc cum isi arunca inspre mine sagetiile argintate si atunci zambesc. Sunt lacrimi, sunt zambete ….este liniste..
E ca un contur in care vrei sa te incadrezi nestiind de fapt cat ti-a mai ramas de plans. E ca o mantie magica dupa atingerea careia tanjesti in toate zvarcolirile tale interioare.
Lacramioarele nu au cuvinte si totusi ele vorbesc. Te indeamna sa privesti oglinda sufletului pereche, te mangaie si te alina si te trimit ca sa te recheme. E doar o stare de fapt pe care tu si sufletul tau pereche si-o daruiesc. Nu are limite, nu cere nimic, nu reclama si nu tanjeste….este o stare pe care nu o intalnesti a doua oara in viata…deci ridica ochii si priveste fara teama…
Va fi din nou primavara si chiar daca lacramioarele o sa rasara in alt loc radacina lor te va duce la frunzele lor iar parfumul linistii din clopoteii albi iti va mangaia obrajii ca niciodata urmele lacrimilor sa nu mai fie dureroase…
Si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea mea….si a sufletului meu pereche!

10 iulie 2007

O zi din viata mea...



Te-am vazut, te-am gasit zambind iar imbratisarea a fost ca un omagiu a ceea ce am gasit in noi dincolo de timp si de spatiu..
Ne-am pierdut pasii pe alei cu lumini si umbre, ne-am gasit cuvintele si amintirile in fiecare atingere.
Ne-am mangaiat zambetele in emotii expuse in soarele fierbinte de vara.
Am daruit si am primit in aceiasi masura. Am oprit timpul cu gandurile noastre, am sorbit nevoia de liniste de pe buzele noastre.
Ne-am alintat sufletele in atingerile palmelor, ne-am auzit dincolo de lume si de neguri. Am facut gesturi copilaresti si am retrait maturitatea clipelor de incertitudine.
Am simtit si asta nu ne-o poate lua nimeni …niciodata..
Daca ar fi sa inlocuiesc cu sunete ceea ce am simtit ar trebui sa se nasca un alt geniu al muzicii.
Daca ar fi sa inlocuiesc ce am simtit cu cuvinte ar trebui sa le inventez pentru ca ele nu exista.
Daca ar fi sa pictez ceea ce am simtit nu as sti ce culori sa aleg si Van Gogh e mort si nu-l mai pot intreba.
Si atunci zambesc pentru ca stiu ca in zambetul tau gasesc toate sunetele, cuvintele si culorile nerostirii mele….iti multumesc…..