6 martie 2012

Calcaiul...

Ion Covrig - Martisor
- Tu de ce nu dormi?
- Bate vantul prea tare in ferestre...
In momentele fierbinti ale timpului trecut intre noi, inchideam ochii supusa. Lasam sa curga din mine imagini atat de vii incat tot trupul mi se cutremura si lasa in nisipurile fierbinti ale plajelor forme consistente.
Era o vreme cand scriam scrisori in nestire, amagindu-ma cu gandul ca aceea era starea de gratie. Ma chiar imbatam cu ea. Ma invaluiam in mantaua cuvintelor ce curgeau cand pasnic, cand tumultos si ma simteam incatusata in siguranta aceea dezinvolta si superficiala.
Cautam profuzimile pe taramuri sterpe si inchideam ochii in fata imaginilor pline de viata ce imi curgeau printre degete, neputincioase. Refuzam sa cred ca nu eu am pus acolo ceea ce e atat de ascuns in colturile negre ale firii.
Dar eu stiam ca este. Simteam cu toata fiinta mea ca exista acel ceva sublim si ca se zbate chinuit in niste lanturi invizibile, ragnind spre portile unei eliberari totale.
Si timpul s-a oprit atunci cand...
Nu mai conteaza in fapt secunda aceea statica, nu mai are valoare incetarea ei din viata. Atunci a murit si s-a nascut un sfarsit. Nimic dureros. A fost ca o trezire dintr-un somn abstract ce mi-a inghetat simturile, ce a muscat din venele mele cu sete.
Nimic din eliberearea mea nu s-a definit ca ceva dramatic, nimic din trezirea mea nu a purtat semnul infierarii.
Iluzia starii de gratie a fost si iluzia ranii, iluzia cicatricilor dureroase.
Si cand zagazul s-a rupt am zambit.
Iubeam putinul pentru ca era ceva ce puteam cuprinde in bratele dornice de cautare, iubeam putinul sa-mi alin setea de mult, cu picaturi mici.
Dar setea aceea nu se ostoieste asa. Setea aceea nu e satisfacuta, nu e multumita si nu o poti amagi. Surogatele nu sunt pentru ea.
Am iubit putinul ca sa pot sa vad mai cu sete multul din mine...
Iti multumesc Ana....