11 iunie 2012

Rabdare sa cunosti oameni...


Undeva, candva...
- Dezamageste-ma!!!
- Nu pot. Iti doresti asta prea mult si plus ca ar insemna sa nu te las in mintea mea....
Si continuam sa afirm in mintea mea ca esenta echilibrului dintre gelozia si pasiunea lui este piatra de care nu o sa incerc niciodata sa trec. Simtul atat de ascutit al posesiei facea din mine jucaria perfecta pentru mintea aceea diamantina. Eram in faza in care orice fel de cautare ma obosea. Ma irita disparitia semnelor care indica prezenta celui mai rafinat gand. Nu puteam defini nimic si mai ales nu imi gaseam locul nicaieri. Era ca si cum alergam inspre mine inlaturand din start orice sansa de a ma ajunge vreodata.
Il vedeam in mintea mea. O imagine clara si perfect conturata. O polemica despre existenta si inexistenta perfectiunii neraportata la a simti. Ma revoltam si incercam sa pun deoparte acel deja vu chinuitor ce incerca sa-mi adoarma instinctele. Ma lasam dusa de val si dincolo de toate oprelistile din mine vedeam mai departe simplitatatea unui gest aproape imperceptibil....de curiozitate oare?
Cuvintele se revarsau din mine ca o cascada mascata de durerea acuta a trupului torturat de dorinte atat de banale si totusi atat de intense. Nu puteam decat sa las sa treaca de mine gandul ca acele maini nu ar fi avut puterea sa-mi inlantuie gatul supus si expus. Ma descopeream aratand partile vulnerabile pentru a-mi lasa sansa sa urc fara sa ma prabusesc dincolo de portile pe care le-am trecut cu mult timp in urma.
Posesia lui si incantarea nedisimulata ma faceau sa cred ca pe undeva lipsa mea de condescendenta este o revolta impotriva firii supuse ce se ascunde dincolo de dilatarea pupilelor ravasite de necuvinte.
Nu era nevoie sa-mi caut ritmul. Era acolo. Calm si supus si cu latura lui nepasatoare expusa in noaptea apasatoare. Imi era cald si frig in acelasi timp si refuzam sa cred ca daca as fi imbracat halatul moale senzatia ar fi trecut.
Imi doream o cafea fierbinte care sa ma poata tine treaza peste ziua in care eram calina. Peste ziua in care el afirma ca este acelasi. Nu am gandit ci m-am suspus instinctului primar ca sa pot sa reusesc sa simt in mine altceva din ce stiam despre trairile mele.
Durere....
Cumplita...
Placere...
La fel de cumplita...
- Spune Sorana...
- E ciudat sa-ti vorbesc ziua!
- Ce faci?
- Beau cafea fierbinte. Zambesc. Ma ustura putin pielea si imi savurez halatul gros de baie....
Iunie nu este luna cireselor cumva? A nu....luna aceea urmeaza....