22 februarie 2008

Ochii mintii..


E atat de placut uneori sa rasfoiesti albumul de amintiri. E ca si cum ai poposi in scaunul unui regizor care urmareste montajul unui film.
Iti trec prin fata ochilor flash-uri din viata care starnesc diverse reactii de care nici macar nu esti constient. Te impiedeci de cate o fotografie si incerci sa treci dincolo de imaginea surazatoare pentru a palpa ce ai simtit in momentele acelea. Inevitabil nu reusesti dar in nici un caz nu te revolti. Zambesti amar sau nostalgic, dupa caz, si mergi mai departe. Si la fel de inevitabil se nasc intrebari si poate regrete. Nu ai raspuns la intrebari iar regretele le tratezi cu o usoara ironie materializata intr-un zambet ambiguu ivit in colturile buzelor. Si iarasi treci mai departe.
Cineva imi spunea odata, intr-o discutie virtuala, ca este doar un gand si apoi la fel inevitabil se scurgeau melodiile, perfect pliate pe starile confuze, care imi confereau o stare de bine. Ma faceau sa trec dincolo starea acea dintre stanca si val, de dorinta de a fi si fluture si floare. Stia, gandul meu, cand imi este bine sau rau iar tacerea vorbea prin muzica. E un dialog atat de fidel si de linistitor incat pierzi notiunea de amagire, uiti sa dai filele albumului mai departe si refuzi sa bati cu picioarele in pamant in semn de revolta.
Si, iarasi inevitabil, ajungi la concluzia linistitoare ca nimic nu e complicat daca iei totul ca atare.
In acel moment lacrimile nu mai au gust sarat. Se amesteca involuntar cu un zambet luminos si poti pasi usor peste filele ingalbenite ale unui trecut cald sau zbuciumat acceptandu-l chiar si de dragul acelei lumini ascunse in simplitatea trairilor..
Si in fond ce daca aceea coperta e plina de praf?



6 februarie 2008

Replica..


Cuvintele sunt ciudate. Uneori le cautam sensurile, alteori le aruncam in neant la intamplare si conform starii pe care o avem in acel moment . Nu ne definesc dar ne contureaza, nu sunt ceea ce simtim dar cu siguranta incercam a le impleti si a le cauta pentru a ne scoate pe noi insine la iveala..Cuvintele dor, cuvintele alina, cuvintele sunt definit si nedefinit. Nu vrem sa doara dar le primim durerea. Uneori le folosim pe cele folosite de altii si lovesc precum biciurile care incearca sa potoleasca instinctele crude din noi . Le aruncam pentru ca vrem, le aruncam pentru ca simtim ca asta trebuie facut si apoi regretele nu mai conteaza. Niciodata nu va fi ultimul cuvant, ele vor fi dincolo de noi si vrerea noastra daca odata le-am aruncat nu le mai putem lua inapoi..si ce daca..am ranit...am definit...am intors spatele prin cuvinte....si doare...