30 august 2008

Follow the beat...

“Ce este hip-hop-ul?

Hip-hop-ul este convergenta miscarii electronice cu cultura tanara urbana pana cand lumea si-a dat seama ca disco e o porcarie…

Ce este hip-hop-ul?
Este rap….
Este soul….
Este R&B….
Este Funck….
Este o forma de comunicare culturala incrucisata…
Este recombinarea si combinarea a tot ceea ce a fost inainte….
Este un stil de viata, un limbaj, o moda….
Este simplu si complex….
Este gasirea unei noi voci….
Este despre individul care pune sub semnul intrebarii stabilirea….
Dar ce este hip-hop-ul adevarat se poate pune in doua cuvinte:
Sunt aici….”
Azi am simtit nevoia sa revad pentru a nu stiu cata oara un film. Nu face parte din categoria marilor capodopere cinematografice. Insa acest film m-a inspirat intotdeauna. Mai corect spus muzica acestui film si mesajul transmis.
M-am cufundat in imaginile pline de muzica si am revazut aceasta imaginara si superba poveste de dragoste.
Apoi mi-am adus aminte de ceea ce a trezit in mine muzica atunci cand am ascultat-o intr-un club.

“In momentul in care am pasit in club muzica m-a facut sa ma opresc pentru cateva momente care mi s-au parut o eternitate. Am scuturat din cap intr-un gest nehotarat de a alunga ceea ce simteam si m-am indreptat spre masa unde erau prietenii mei.
Aveam senzatia ca am pasit intr-o alta dimensiune si ca aerul ce ma inconjoara incearca sa croiasca ceva nou in mine.
Fiecare sunet ce imi patrundea in urechi se dispersa in milioane de sunete mai mici ce se imprastiau amplificate in trupul meu asemeni unui praf stralucitor. Purtata parca de o forta nevazuta m-am ridicat de la masa si am pasit pe ringul de dans.
In acel moment in mintea mea s-a declansat o imagine construita din fluiditatea sunetelor ce ma invadau intr-o cascada puternica si linistita in acelasi timp.
Sunetele adunate la un loc au inceput sa compuna imagine dupa imagine realizand un film al simturilor care m-a impins intr-un dans din miscari pana atunci nestiute.
Prin fata ochilor mintii, sub impulsul caderii cascadei de sunete, vedeam doua trupuri – femeie si barbat – intr-o asteptare armonioasa spre ceva necunoscut. Un sunet limpede si distinct, de culoare ivorie, mi-a patruns in minte….gheata care se sparge….
Mana lui s-a intins inspre ea intr-o invitatie spre imagine. Degetele s-au atins timide dar amenintatoare in acelasi timp catre o revarsare de simturi intensificate acum de sunetul unei ploi linistite si calde.
A cuprins-o in bratele puternice si au inceput un dans al trupurilor haotic si plin de o senzualitate bruta. Maini de barbat ce alunecau pe gatul fin al femeii, de un alb lasciv si plin de pasiune. Aceleasi degete cuprinzand sanii in sunete de briza oceanica, sfarcuri iesite spre vantul din muzica, buze unindu-se intr-un sarut ravasitor umezind pasiunea nisipului spulberat in dune aramii din melodiile ce se inlantuiau, ca si trupurile, si compuneau imaginea sonora…dansul meu haotic in cautarea continuitatii a ceva ce simteam ca am pierdut.
Trupul femeii s-a prabusit pe un decor negru, trupul barbatului a inlantuit-o in miscari armonizate cu o melodie tanguita de o voce profunda care rotunjea sunetele senzual si insinuant. Arcuire de trup de femeie dornica, atingeri, mangaieri, gemete prelungi, buze in cautare de coapse desfacute spre asteptare, patrunderi ritmice si adanci, strangeri in neguri umede si dulci si, ca un refren repetat la nesfarsit si desavarsind melodia, gemetele placerii pe altarul sunetelor care o construiau.
Nu am indraznit sa deschid ochii pentru ca simteam apogeul sunetelor compuse care imi dadeau imaginea finala a placerii….. si continuand sa ma misc am simtit trupul femeii arcuindu-se spasmotic in sunet de furtuna, oprind in ea respiratia pentru a lasa placerea sa o patrunda. Am simtit incordarea barbatului si asteptarea supremului in sunet si imagine.
Si am vazut trupurile incrancenandu-se deodata si oprindu-se undeva dincolo de timp si simturi…fluide…gingasie….saruturi pasionale in sunete de primavara limpede si covarsitor de senzuala….
Am deschis ochii si in acel moment am realizat ca am vazut si am trait un spectacol de lumina si culoare compus din praful stralucitor al milioanelor de sunete pe care le-am lasat sa ma patrunda……”

Asta am scris pe nerasuflate atunci cand m-am intors acasa.
Azi privind din nou filmul ma gandeam la tine, prieten drag.
S-au asezat in mintea mea toate gandurile, nelinistile, dogoarea aceea a noului care te inlatuia in el, lacrimile si zambetele, furia si deznadejdea, indecizia in decizie, frustrarea si apoi dintr-o data finalul.
Socant, neasteptat si alaturi de alte vesti proaste care mi-au dat starea aceea de stana de piatra in care nu ai posibilitatea si puterea de a gasi un fir de speranta.
Azi sunt oarecum linistita pentru ca stiu ca undeva acolo in tine s-au sedimentat gandurile si luptele tale permanente in cautarea acelui ceva.
Filmul s-a sfarsit si am ramas nemiscata in fata ecranului. Simteam bataile inimii sincronizate cu muzica aceea ce tot timpul mi-a dat o stare de zbor spre ceva nedefinit.
In ritmul inimii reverberau cuvintele celor doi protagonisti:
Cannoli......cannoli.....
Nu mai stiu ce sfaturi sa-ti dau si cu atat mai mult nu gasesc nici macar acel firicel de speranta cu care sa incropesc ceva coerent. Dar m-am gandit ca poate vrei sa vezi filmul: Save the last dance (2).
Nu este o capodopera, am mai spus asta, dar este ceva aparte. Este viata, este decizie, este suflet, este romance, este dragoste.....pentru un vis.....
Hello Trombonista! Follow the beat....

9 august 2008

Solz..

Un prieten drag mi-a amintit azi de o anumita stare. In acel moment am zambit in nostalgia valului care trecuse peste mine.
Se poate descrie oare? Cine sunt eu sa descriu asa ceva? Cine imi da acest drept?
Uneori mi se pare atat de ciudat ca pe parcursul unei prietenii, din varii motive, incepi involuntar sa aduci din urma doar clipele superbe cu care sa incerci sa confirmi ceva, le asezi in fata, pe franturi, pentru a face ce?
Si apoi tabloul trecutului te invadeaza. Te lasi cuprins de gustul acela dulce al frumosului prin care ai trecut si invariabil iti creezi trairile unice. Dar nu sunt asa. Toti cei care te inconjoara le au. Fiecare are intensitatea si perceptia proprie.
Am privit cateva fotografii ale zambetelor mele petrecute parca intr-o alta lume. Cineva mi-a spus ca in nici o fotografie nu sunt aceiasi.
Si iarasi am zambit nostalgic in aburii cafelei.
Da, pentru ca puse intr-un sir indian, franturile acelea de fericire fac intregul.
Si totusi….asta ma face sa vreau sa vad oameni fericiti in jurul meu…
Cahh!! Deja nu ma mai inteleg eu!!...aaa…si am primit si un cadou superb…
Pe curand!!