29 iunie 2009

Nu vor..


Cand prinzi un fluture trebuie sa-i soptesti dorinta ta. El este menit sa o duca spiritelor...
Asa se spune...
Azi l-am privit. I-am privit ochii incantati si senini care cauta mereu curiosi alte lumi, alti oameni, alte trairi. Azi l-am privit cum imi da energie. Simteam cum se revarsa spre mine in valuri caldura aceea atat de necesara. Fara sa imi caut colturile intunecate am acceptat sa sorb din paharul vietii cu nesat si fara sa ma gandesc cat dau inapoi. M-a linistit spunandu-mi ca nu este o comeptitie. Este ceva firesc si natural sa fie asa.
Dar pe de alta parte, cei tenebrosi si cenusii, plini de lacrimi si de frustrari sunt cei care sorb din mine. Si implicit din el. Dar are puterea sa inchida canalele si mai ales are puterea de regenerare, desi uneori oboseste. Nu este acea oboseala urata. Nici nu pot sa o definesc de fapt.
Ii priveam somnul. Lin si ascuns in respiratii usoare. Parca mangaie in somn. Este linistit acolo in lumea zeului somnului. Nu pare a fi o impacare cu el ci mai degraba o renastere. Apoi deschide ochii. Clari, limpezi, umezi. Buzele insetate se desfac ca niste petale intr-un suras ce pare sa sfideze namolul inconjurator. Apoi aude ploaia. Nu se minuneaza. Se bucura. Pentru el ploaia este acel punct de dezlantuire, ca o scanteie vizibila a dorintei lui de cer senin.
Cred ca pot asocia in mintea mea fluturele cu o arahnida nocturna. Insa nici pe departe nu sunt sigura care ar fi intregul rezultat.
De ce mi-a venit sa fac asocierea asta?
Ma gandeam pur si simplu la tonul moale al vocii, precum catifeaua de pe aripile fluturelui. Apoi la cel ragusit sau usturator de taios, vorbirea masurata si lenta sau rimata si repezita. Se gasesc atat in arahnida din el cat si in acel fluture ce zboara mereu spre inaltimi nebanuite de simplitatea de zi cu zi.
Care sunt sansele sa supravietuiesti unui asemenea complex de sunete si trairi?
Oricum nu le poti calcula.
Daca incerci sa faci asta nu o sa ai curajul sa mergi acolo....
Daca nu?
Trebuie sa ai doza necesara de nebunie si frumos ca sa ii urmezi zborul. Trebuie sa-ti placa atat arahnidele, cat si fluturii si soparlele cenusii, atat liliecii cat si trandafirii. Si mai ales sa-ti placa in egala masura soarele si furtunile. Sa iubesti umbrele pentru frumusetea din uratul lor, sa calci cu intelegere printre petele de sfoiag si sa nu il inlaturi cu brutalitate. Sa vrei sa intelegi si sa nu crezi ca ai invatat totul.
Cum poti sa te simti in siguranta intr-un zbor atat de periculos?
Poti! Pentru ca vrei si pentru ca simti, poti pentru ca nu vrei confirmari si mai ales poti pentru ca nicaieri nu esti mai in siguranta ca intr-un hau plin de umbre luminoase...
Pentru cei ce nu....

22 iunie 2009

Albumul alb...


Il ascult pe Andries. Sunt ingrozitor de obosita...

Privesc coltul fluturelui. Inca nu a venit. Ferestrele sunt deschise si e racoare. Vantul adie usor si pe undeva norii cauta furtuna.
Ce se intampla cu fluturii pe timp de furtuna?
Nu stiu sa raspund...
De fapt am acum senzatia ca nu mai stiu nimic. Sa fie oare o intamplare faptul ca azi imi doresc ploaie?
Nu mai astept raspunsul din mine...doar sper...

Il ascult pe Andries. Sunt ingrozitor de obosita...

In jurul lustrei plutesc doua umbre bizare. Letargie...unde usoare de zambete ma ating. Nu sunt amintiri, nu au avut timp sa se metamorfozeze in asa ceva. Sunt zambete precum fierul incins dintr-o potcoava proaspat faurita.
Continui sa urmaresc fierul incandescent in drumul lui spre calire si ma incanta fluidul arzand ce imi marcheaza zambetele proaspete si calde.
Zece intamplari...
Noua potcoave...
Opt carari...
Sapte esarfe...
Sase picaturi de ploaie...
Cinci cirese...
Patru pietre albe...
Trei colete...
Doua minuni...
Un echilibru nediluat..
Si iarasi un univers magic in care a inceput sa ploua... Stii, nu?

Il ascult pe Andries. Sunt ingrozitor de obosita...

21 iunie 2009

Edu punct ro...

Ce inteleg cand inteleg ca nu inteleg?
De foarte multa vreme ma gandeam ca este cazul sa dau aici niste repere. Nu de alta dar chiar am obosit sa fiu "cautata" si "injurata" si "judecata" de persoane care nu vor, sau nu pot, sau nu au cunostintele necesare sa imi "vada" cuvintele. Nu va ganditi ca este un gest de infatuare si ca ma apuc eu sa fac pe "educatorul". Nici vorba! Ma rezum doar la utilitatea informatiei, care in ziua de azi este foarte rapida si foarte pe toate gardurile. Asta apropos la partea buna a lumii virtuale.
Asa ca sa purced a insira niste repere, sau mai bine spus la cateva elemente de baza, pentru acei care se "chinuie" din rasputeri sa arunce cu....dar sa pastram decenta!
Ideologia si estetica simbolismului
Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista. Scriitorii simbolisti au preluat din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de "altceva" decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant.
Simbolul
Termenul de "simbolism" provine din cuvantul grecesc "symbolon", intrat in limba prin filiera franceza. Simbolul este un substituent, el inlocuieste expresia directa, vorbirea notionala, mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei. Odata cu evolutia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se in toate domeniile culturii, iar in literatura este un mod de constituire a imaginii artistice.
Simbolul literar concentreaza in imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. In simbolism raportul dintre simbol si realitate este sugerat. Curentul se diferentiaza de alte curente tocmai prin faptul ca da imaginilor poetice functia implicit si nu explicit simbolica.
Sugestia
La baza tehnicii simboliste sta sugestia, corespondentele, clar-obscurul, spleen-ul, starea de inefabil. Corespondentele sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realitatii. Ideea fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intre eul poetului si lume care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri. Ele tind sa exprime relatiile ce exista, pe baza unor afinitati secrete, intre partile componente ale "totului". In categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatii, emotii, imagini de naturi diferite

Teoretic asta este! Practic habar nu am daca sunt sau nu sunt o buna scriitoare, dar cu siguranta am o afinitate cu acest curent.
In concluzie:
Nu va place ce si cum scriu, iesiti si mai intoarceti-va cand va chem eu. Nu imi doresc trafic si nici pozitie de top in cine stie ce clasament al blog-urilor.
Nu intelegeti? Puteti intreba oricand, asta in cazul in care sunteti persoane destul de mature si dornice de un dialog uman ci nu de o expunere a "cartierismului" si a "prejudecatilor".
Daca doriti sa aflati ceva in legatura cu ce scriu, aveti o adresa de contact si o sa va raspund cu mare placere, dar nu va formati o opinie si apoi sa o imprastiati in vant cu titlul de teorema si infatuarea cum ca ati inteles totul, fara sa primiti si raspunsuri din partea mea. Respect orice punct de vedere argumentat si il accept chiar daca, poate, nu sunt de acord cu el. Dar nu tolerez mizeria, injuraturile, pupincurismul, ipocrizia, dorinta de scandal, atacul la persoana si mai ales infatuarea unora care se cred atotstiutori fara sa aiba la indemana nici cele mai elementare notiuni despre ceea ce inseamna simbolism.
Nu vreti sa intelegeti? Problema este doar a voastra! Nu puteti sa intelegeti?Nici nu ma mir dar va lamuresc cu placere!
Acum m-am racorit si e a dracului de bine:))) Hai noroc si la mai mare!

19 iunie 2009

Phoenix...


M-a uimit modul in care am perceput azi aerul racoros al diminetii. Infasurata intr-un sentiment de liniste si satisfactie, am zambit, fara sa imi dau seama, iederei care se intinde dezinvolta pe zidul vechi.
Nu pot insa sa-mi explic de ce primul impuls a fost sa urc in camaruta marionetei hidoase. Poate pentru ca de mult timp nu am mai trecut pe la ea si privirea ei hada a inceput sa se estompeze in memoria mea vizuala. Nu mi-am ascultat impulsul si am ramas pe terasa racoroasa savurand cafeaua fierbinte si tanjind dupa inca o ora de somn.
Maestrul jongleur probabil doarme la ora cand eu sorb zambitoare din licoarea neagra si aromata. Mereu in lumea lui si luptand pentru ea, alege somnul in clipele in care linistea i-a revenit in maini si in suflet.
Tot timpul am stiut ca arta cuvantului este aparte, ca poti ucide si poti renaste lumi si oameni cu ea, ca este o unealta atat de puternica uneori incat si cea mai scumpa papusa de portelan poate sa prinda viata daca o atingi cu ea. Si nu numai ca prinde viata, dar se aprinde in ea acea parte pe care a refuzat sa o constientizeze si a ascuns-o sub masca unui cinism desuet si obositor.
Macar marioneta mea e hidoasa si nu incearca sa ascunda asta. Si pentru ca este asa, Maestrul nu si-a dorit sa o manuiasca si sa-i puna in fata o oglinda in care sa-si priveasca hidosenia. Dar pe de alta parte a privit-o prin el, zile in sir, nelasandu-se circumcis de cioburile tenebrelor imprastiate pe podeaua veche a trecutului.
Apoi a plecat din mansarda absurda a uratului lasandu-i marionetei in prag frumosul cuvintelor modelate de mainile lui, acel exceptional pe care ochii mati si cinici il priveau de departe, din acel trup de lemn gaunos.

Apoi, fara nici un avertisment, mi-a venit in minte vocea Mestrului. Pasiunea cu care rotunjea cuvintele poeziilor ce ii imping si azi mainile fine spre a modela. Undeva, intre cer si pamant, exista un singur loc, la mare inaltime, unde poti respira. Unul singur. Daca vreodata cazi de acolo niciodata nu ai sa uiti gustul aerului ce l-ai respirat. Poti doar sa alegi jarul din care sa renasti.
Astazi ca si maine, pururi si acum....

18 iunie 2009

Perle eufemistice...


Am rasturnat azi un castronel dintr-un portelan fin, plin cu nasturi. De toate marimile si de toate culorile. S-au imprastiat pe podea intr-o melodie ce se sincroniza cu muzica pe care o ascultam in acel moment. Mi-a fost imposibil sa nu zambesc. Parca se revarsase o intreaga lume la picioarele mele. A fost ca o invitatie la un dans al absurdului si simteam o nevoie acuta sa pasesc asa... Miscarile nascute din muzica ce se scurgea prin porii mei au facut ca nasturii sa se mute din locul unde s-au oprit din freamatul caderii. Si eu continuam sa dansez printre ei. Liliecii au uitat sa mai faca o profesie din iarna, iar fluturele meu radea cristalin si facea ca acel colt, unde poposea ca sa-si adune puterile, sa para mai viu ca niciodata. Continuam sa dansez...
Candva ma gandeam ca o anumita fereastra nu se poate deschide. O priveam dintr-un colt, drapat cu matasuri vernil. Ma minunam cum se misca intr-un curent iluzoriu.
Apoi am iesit de acolo, la modul la care, desi era frumos colorat, nu suportam aroma de sfoiag uitat de lume.
Mi-am dat seama ca daca arunc o privire inspre nasturii colorati pot insira un sirag de atitudini cara sa faca lumea din mine sa prinda din urma culorile calde…

Este vara! Am aroma de raze rosietice si gust de nisip auriu fierbinte si lenes…

16 iunie 2009

Unei femei....


Am fost la plimbare prin una din cele mai frumoase paduri aflate intr-un oras. E o alee de aproape 1 km. Era racoare si o liniste care-ti dadea posibilitatea sa-ti auzi propriile ganduri.
Plimbandu-ma mi-am adus aminte de vocea Lui, de felul cum ma tinea de mana si de blandetea cu care incerca sa ma faca sa inteleg ce se intampla cu mine si cu trairile mele.
Era o magie pe care niciodata nu am reusit nici sa o descriu si nici sa o inteleg.
Fiecare cuvant, gest si inflexiune a vocii lui imi sunt in minte atat de clar de parca e aici.
Vreau sa va spun ca nu erau sfaturi. Erau pur si simplu explorari.
M-am asezat pe o banca si mi-am aprins o tigara. Am inchis ochii si am lasat vocea lui tandra sa ma inunde.

“Vreau sa intelegi, iubita mea, ca orice traire a ta nu ma poate speria, si asta nu pentru ca as avea puterea sa ti le intuiesc pe toate, ci pentru ca simt prea intens tot ce te priveste ca sa ma sperie. Nu ma sperie nici macar ce ar naste in mine aceste trairi ale tale. Si o sa plec atunci cand nu o sa mai vrei sau nu o sa poti sa spui ce e in tine. Si nu o sa plec de frica sau nu pentru ca nu te voi mai iubi, ci pentru ca vreau sa raman cu exceptionalul".

Orice intamplare urata din trecutul unei femei are repercursiuni in comunicarea ei cu ea si cu cei din jurul ei. Pentru mine definitia dragostei este lipsa de teama, tandretea, pasiunea, locul acela unde pot spune orice si oricat si oricand.
In general femeile au tendinta sa creada ca ele sunt cele care “cara” in spate. Este o tendinta data de sentimentul matern. Dar este numai tendinta. Femeia “cara” in spatele ei atunci cand este nevoita de imprejurari, cand obligatiile sunt mai presus decat trairile ei.
Se spune ca orice barbat puternic are in spatele lui o femeie si mai puternica. Este in mare parte adevarat, dar asta numai daca exista o reciprocitate in acest "stat in spate".
Suntem puternice in momente de criza, mult mai puternice decat veti fi voi vreodata. Diferenta este ca nu stim sa fim puternice atunci cand suntem fericite sau cand intuim in preajma noastra fericirea. Si vina ne apartine in totalitate pentru ca de cele mai multe ori ne este frica de noi.
Prin definitie suntem niste lase si niste inhibate, niste introvertite si de cele mai multe ori folosim eterna scuza: Tu barbate nu intelegi!! Si mai si urlam asta in gura mare, cand de fapt nu stim ce vrem, nu stim si ne este frica sa decidem si sa spunem.
Si revin obsedant: pentru ca refuzam sa ne cunoastem, pentru ca uneori consideram ca ni se cuvine, pentru ca avem mai multe stereotipii in cap decat toti misoginii celebrii ai acestei lumi.
Dar am convingerea ferma ca in viata unei femei exista, sau va exista, un om care sa stie sa transforme toate astea in cunoastere de sine.
Si DA! Atunci este momentul magic cand cu adevarat devenim femei. Dar asta cu conditia sa vrem sa-l acceptam si sa ne recunoastem toate imperfectiunile in fata lui, sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa nu mai aruncam cu noroi sub penibila scuza: Mi-e teama!
Nu stiu daca aceasta paralela in viata mea iti va folosi dar pot sa-ti spun ca pentru mine este magic.
Si pentru ca mi se intampla pot sa spun ca sunt norocoasa!

Asta ascultam cand am scris acestea....

12 iunie 2009

Convulsii....



Nu puteam sa ma smulg din ghearele cosmarului. Ma auzeam cum o strigam pe mama, desi eram constienta ca nu ma poate auzi in zvarcolirea mea disperata. Parca eram legata acolo in cosmar cu niste lanturi invizibile pe care ratiunea nu le putea rupe. Imaginile din vis se derulau in fata ochilor deschisi si nu aveam puterea nici macar sa intind mana spre noptiera sa aprind lumina.
Mi-am spus atunci ca daca asta ar fi ultima clipa de viata din mine....
Dar nu am putut sa gandesc mai departe. Am incercat sa imi adun toata forta mintii sa arunc departe de mine cosmarul...
Te visasem intr-o mlastina cetoasa, inconjurat de palcuri de iarba ciudata ce isi arunca umbrele hade pe fata ta chinuita si plina de sange. Trupul iti era contorsionat de durere si mainile se intindeau inspre mine. Tipai....si parca nu era glasul tau. Vorbeai o limba arhaica, neinteleasa. Cuvintele erau scurte si ascutite. Te zvarcoleai in namolul ce te atragea spre adancuri si deasupra ta plutea o panza de paiajen imensa ce abia astepta sa te scufunzi, ca sa poata sa te inchida acolo definitiv....
Plangeam si te strigam cu toata puterea. Incercam sa-ti trimit inapoi cuvintele ca sa ma poti intelege, si ele incapatanate, parca se izbeau de un zid nevazut din care ricosau si ma izbeau in fata cu puterea unor ace de otel.
Cred ca m-am trezit din cauza spaimei generata de neputinta de a te scoate de acolo...
Pana la urma am reusit sa inlatur imaginile cumplite si m-am ridicat in capul oaselor. Eram transpirata si obrajii imi erau scaldati in lacrimi. Tremuram ca o vergea ce intra in rezonanta cu ceva metalic si greu. Respiram sacadat si incercam mereu sa-mi repet ca a fost doar un cosmar si ca in realitate nu se intamplase nimic.
Nu am mai putut sa dorm. M-am invartit prin casa ca o fantoma batrana si fara scop.
S-a facut ziua. Inca sub impresia cosmarului, mi-am facut o cafea mare si am iesit in aerul curat, pe terasa. Gustul cafelei si tigara m-au linistit.
Am privit telefonul si abia mi-am stapanit impulsul sa nu sun. Vroiam doar sa stiu daca esti bine....
Asta m-ar fi linistit....
Dar nu am sunat....
Si asta nu m-a linistit....
Acum stiu ca esti bine....
Somn lin, iubirea mea!

11 iunie 2009

Cana....


Aripile erau cazute intr-un abandon studiat, iar antenele cautau racoarea serii cu o intensitate ce o simteam foarte aproape de mine. O neliniste ciudata il determina sa-si arunce privirile spre vechiul dictionar. Parea nehotarat si in acelasi timp dornic sa-mi dea un semn.
Simteam ca in nelinistea asta s-a deschis o alta fereastra, spre o alta lume in care fluturele meu a mai fost. Simteam cum incearca sa imi arate asta dar in acelasi timp parca nu era hotarat.
S-a desprins usor din coltul lui si s-a asezat pe marginea paharului in care cuburile de gheata se amestecau cu Sangria. Mi-a cerut sa-l privesc in ochi si in acelasi timp un zambet a facut ca aripile sa incerce aerul fierbinte si dens din camera.
Am simtit asta ca o desprindere si am plecat in lumea aceea stranie pe care vroia sa mi-o arate. El, sigur pe inaintarea lui, eu curioasa si in acelasi timp putin speriata de carearea nebatuta pe care urma sa calc.
Am inteles ca are o singura pretentie si anume aceea de a ma vedea in lumea asta, in care simtul esteticului se rezuma doar la niste fornailei inteligibile. Stia ca nu pot sa rezonez cu asa ceva, stia ca spoiala ma infioara si ma face sa ma inchid in spaimele mele. Stia ca o sa ma chircesc sub greutatea kich-ului si ca nu o sa am curajul sa-l rapun. Si mai stia...
Si totusi am continuat sa pasesc alaturi de el. Vroiam sa vad totul, vroiam sa vad cum el doboara fiecare masca a acestei lumi si imi pune la picioare hidosenia unui balaur cu mii de capete.
Si in acele momente m-am simtit cel mai in siguranta. Il stiam acolo, alaturi de mine, cu aripile desfacute mereu spre zboruri. Ma simteam libera si mai ales puteam sa respir intr-un loc necunoscut pana atunci de mine. Era ca si cum ma adunam din mii de cristale a caror culori el le aseza la locul si timpul potrivit.
Nici un cuvant nu mi se parea slab, nici un zbor nu mi se parea prea inalt si nici macar nu mi-a venit in minte povestea lui Icar. Parca toate miturile s-au destramat si lumina avea doar menirea de a ma face sa vad si mai mult intr-o bezna psihedelica...
Si apoi linistea....
Odata intorsi de acolo, fluturele a gasit racoarea si aripile lui au poposit pe vechiul dictionar. Eu eram epuizata si incercam sa ma agat cu disperare de starea aceea buna din mine si sa nu pierd nimic. Mi-a zambit si a zburat in coltul lui, intelegand totul...
- Este ca mitul acumularii de calciu in sange. A supravietuit doar datorita unei gandiri cantitative, superficiale!
- Da. Stiu, mi-a raspuns, acum poti sa dormi din nou linistita.....

Ii multumesc lui Andu pentru aceasta minunata fotografie si Anei, nepotelei mele, pentru titlu! In acelasi timp dedic acest text blogului Andre Breton, indiferent cine este in spatele lui...in amintirea samburilor....

7 iunie 2009

Le monde malade...


Azi m-am hotarat sa pun in cuvinte imaginea a doua lumi care initial nu par sa aiba tangenta.
Nu vreau sa calculez nici un sin si nici un cos de alfa, nu vreau sa dau masura acestor lumi.
Ramane la aprecierea fiecaruia cum priveste acest tablou.

Lumea virtuala
Am ratacit mult in aceasta lume. O mai fac si acum. Insa imaginea acestei lumi pentru mine este opaca si nu are nici macar un contur.
Este o lume populata de fel de fel de indivizi. Este o lume in care, in primul rand oricine poate sa fie ce si-ar dori sa fie in realitate. Avand in vedere aceasta posibilitate cantitatea de falsitate este direct proportionala cu cea de prostie.
Oameni tristi, care nu isi vad orizontul. Oameni care refuza sa ia o atitudine in viata de zi cu zi dar care de acolo, din spatele monitorului de care sunt aparati, arunca judecati, care isi permit sa eticheteze cu raceala cuvintelor incarcerate in dictionarele on line. Raceala tastelor le-a patruns atat de mult in trup incat nici caldura cuvintelor poeziilor nu-i mai poate dezmorti....
Si ma opresc aici cu descrierea pentru ca ceea ce simt in mine este prea frumos pentru a strica cu o imagine atat de trista.

Lumea reala
O lume a simtului si a emotiei, o lume a aromelor si a luminii. Un covor viu pe care pasim in fiecare zi. Un colt de rai in care natura impleteste mii de culori si ni le asterne la picioare.
Ce poti vedea in lumea asta?
Zambete de copii care iti incalzesc sufletul, care iti arata universul prin inocenta privirilor ridicate spre cerul albastru de vara si care te uimesc atunci cand asemuiesc norii cu vata de zahar.
Adieri de vant pe care fruntea incinsa de ganduri si caldura le transforma in izvoare cristaline cu apa rece din care poti sa-ti ostoiesti setea.
Comori de sunete invaluite in parfum de flori si seri de vara in care caldura sufletului calatoreste pe Calea laptelui, intr-o dorinta a primordialului ce se rasfrange peste pleoape timide.
Oameni plini de vioiciune care isi duc existentele efemere si totusi zambesc vietii cu speranta si incredere. Tablouri, fotografii, parcuri, paduri, mare, munte. Boemi cu versurile impregnate in sange si cu chitarile atarnate in spate care isi duc dorurile in cele patru vanturi.
Si atat de multe altele frumoase pe care uneori nici nu le vedem in graba noastra cotidiana.
Si atunci?
Cati dintre voi, locuitori ai lumii virtuale, v-ati privit iubitul sau iubita zambind sau spalndu-si pielea fetii in roua diminetilor ce se succed dupa noptile de amor nebun?
Cate dintre voi, femei virtuale, va aduceti aminte cand a fost ultima data cand v-ati privit iubitul in ochi sa ii cititi dorinta? Cand a fost ultima data cand ati vazut in voi Femeia?
Cati dintre voi, barbati virtuali, va aduceti aminte cand a fost ultima oara cand ati mirosit parul iubitei ravasit de briza marii?
Trebuia sa intreb de fapt daca mai stiti cum este sa simti…..

2 iunie 2009

Arena magica...


Imi imaginez ca fiecare dintre voi ati intalnit macar odata in viata un jongleur.
Nu stiu insa daca l-ati privit din alta perspectiva decat aceea a maestriei cu care face din aceasta arta o incununare a unor actiuni dificile.
Acum vreau sa dau viata portocalelor cu care acest maestru al jongleriei realizeaza adevarate minuni.
Am realizat ca este foarte greu sa iti tii echilibrul si in acelasi timp sa manuiesti trei portocale.
Portocalele se muleaza pe mainile jongleur-ului. El le imprima directia si inaltimea, el le da forta sa stea in aer, el alege care dintre ele ii poposeste in palma magica. Portocalele se muleaza perfect pe vointa si perseverenta lui. Fiecare licar de vointa a portocalelor este modelat de sclipirea lui de geniu in mentinerea unui echilibru perfect.
Insa niciodata nu vor fi aceleasi portocale. In timp ele se coc si putrezesc si atunci el este nevoit sa isi reverse harul asupra altora, si a altora....
Intr-un fel povestea portocalelor este trista. La un momendat ele ajung sa-si iubeasca Maestrul, dar sunt nevoite sa fie parasite pentru ca magia nu mai poate sa faca sa straluceasca putreziciunea fructului atins de timp.
In fiecare seara a spectacolului nu portocalele stralucesc, ci geniul Maestrului in a le manui. Cortina nu se lasa decat atunci cand emotia ajunge la paroxism fara sa lase nici o urma de indoiala asupra puterii Jongleur-ului.
Si niciodata in lumina reflectoarelor Maestrul nu greseste, pentru ca isi cunoaste uneltele mult prea bine si pentru ca stie ca magia mainilor lui le da viata.
Este un circ....o viata....o dorinta...fara masca si mereu in lumina....

1 iunie 2009

Trenul...

A pornit din aceasta gara si mi-a placut....
Adaug si eu vagonul, in speranta poeziei...

A fost odata..

Un fluture cu aripile rasfrante spre lumina, asezat intr-un colt de camera boema.
Un zambet si o renastere din cenusa ce i-a colorat aripile intr-un miez de noapte cu luna plina...
O cafea si doi picuri de menta dincolo de timp si astre...

Am vopsit...

La steaua

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.