Imi imaginez ca fiecare dintre voi ati intalnit macar odata in viata un jongleur.
Nu stiu insa daca l-ati privit din alta perspectiva decat aceea a maestriei cu care face din aceasta arta o incununare a unor actiuni dificile.
Acum vreau sa dau viata portocalelor cu care acest maestru al jongleriei realizeaza adevarate minuni.
Am realizat ca este foarte greu sa iti tii echilibrul si in acelasi timp sa manuiesti trei portocale.
Portocalele se muleaza pe mainile jongleur-ului. El le imprima directia si inaltimea, el le da forta sa stea in aer, el alege care dintre ele ii poposeste in palma magica. Portocalele se muleaza perfect pe vointa si perseverenta lui. Fiecare licar de vointa a portocalelor este modelat de sclipirea lui de geniu in mentinerea unui echilibru perfect.
Insa niciodata nu vor fi aceleasi portocale. In timp ele se coc si putrezesc si atunci el este nevoit sa isi reverse harul asupra altora, si a altora....
Intr-un fel povestea portocalelor este trista. La un momendat ele ajung sa-si iubeasca Maestrul, dar sunt nevoite sa fie parasite pentru ca magia nu mai poate sa faca sa straluceasca putreziciunea fructului atins de timp.
In fiecare seara a spectacolului nu portocalele stralucesc, ci geniul Maestrului in a le manui. Cortina nu se lasa decat atunci cand emotia ajunge la paroxism fara sa lase nici o urma de indoiala asupra puterii Jongleur-ului.
Si niciodata in lumina reflectoarelor Maestrul nu greseste, pentru ca isi cunoaste uneltele mult prea bine si pentru ca stie ca magia mainilor lui le da viata.
Este un circ....o viata....o dorinta...fara masca si mereu in lumina....
Nu stiu insa daca l-ati privit din alta perspectiva decat aceea a maestriei cu care face din aceasta arta o incununare a unor actiuni dificile.
Acum vreau sa dau viata portocalelor cu care acest maestru al jongleriei realizeaza adevarate minuni.
Am realizat ca este foarte greu sa iti tii echilibrul si in acelasi timp sa manuiesti trei portocale.
Portocalele se muleaza pe mainile jongleur-ului. El le imprima directia si inaltimea, el le da forta sa stea in aer, el alege care dintre ele ii poposeste in palma magica. Portocalele se muleaza perfect pe vointa si perseverenta lui. Fiecare licar de vointa a portocalelor este modelat de sclipirea lui de geniu in mentinerea unui echilibru perfect.
Insa niciodata nu vor fi aceleasi portocale. In timp ele se coc si putrezesc si atunci el este nevoit sa isi reverse harul asupra altora, si a altora....
Intr-un fel povestea portocalelor este trista. La un momendat ele ajung sa-si iubeasca Maestrul, dar sunt nevoite sa fie parasite pentru ca magia nu mai poate sa faca sa straluceasca putreziciunea fructului atins de timp.
In fiecare seara a spectacolului nu portocalele stralucesc, ci geniul Maestrului in a le manui. Cortina nu se lasa decat atunci cand emotia ajunge la paroxism fara sa lase nici o urma de indoiala asupra puterii Jongleur-ului.
Si niciodata in lumina reflectoarelor Maestrul nu greseste, pentru ca isi cunoaste uneltele mult prea bine si pentru ca stie ca magia mainilor lui le da viata.
Este un circ....o viata....o dorinta...fara masca si mereu in lumina....
e oare asa de trist sa fii o portocala!? sa satisfaci poftele, zemoasa si aromata... sau sa stralucesti, fie si vremelnic, ca partenera de magie a unui maestru , chiar daca prea adesea considerata doar ca o cuminte jucarie tacuta in mainile sale?
RăspundețiȘtergereNu este trist sa fii portocala ci este trist ca nu poti sa ramai in Magie. Insa imi place mult cum ai pus intrebarile.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru vizita Vali! :*
sa ramai in magie... stiu si eu!? farmecul magiei consta in intensitatea ei efemera, in trairea surprinzatoare a clipei, si in savurarea tihnita a amintirii emotiilor provocate de aceasta.
RăspundețiȘtergere