Cana....

Aripile erau cazute intr-un abandon studiat, iar antenele cautau racoarea serii cu o intensitate ce o simteam foarte aproape de mine. O neliniste ciudata il determina sa-si arunce privirile spre vechiul dictionar. Parea nehotarat si in acelasi timp dornic sa-mi dea un semn.
Simteam ca in nelinistea asta s-a deschis o alta fereastra, spre o alta lume in care fluturele meu a mai fost. Simteam cum incearca sa imi arate asta dar in acelasi timp parca nu era hotarat.
S-a desprins usor din coltul lui si s-a asezat pe marginea paharului in care cuburile de gheata se amestecau cu Sangria. Mi-a cerut sa-l privesc in ochi si in acelasi timp un zambet a facut ca aripile sa incerce aerul fierbinte si dens din camera.
Am simtit asta ca o desprindere si am plecat in lumea aceea stranie pe care vroia sa mi-o arate. El, sigur pe inaintarea lui, eu curioasa si in acelasi timp putin speriata de carearea nebatuta pe care urma sa calc.
Am inteles ca are o singura pretentie si anume aceea de a ma vedea in lumea asta, in care simtul esteticului se rezuma doar la niste fornailei inteligibile. Stia ca nu pot sa rezonez cu asa ceva, stia ca spoiala ma infioara si ma face sa ma inchid in spaimele mele. Stia ca o sa ma chircesc sub greutatea kich-ului si ca nu o sa am curajul sa-l rapun. Si mai stia...
Si totusi am continuat sa pasesc alaturi de el. Vroiam sa vad totul, vroiam sa vad cum el doboara fiecare masca a acestei lumi si imi pune la picioare hidosenia unui balaur cu mii de capete.
Si in acele momente m-am simtit cel mai in siguranta. Il stiam acolo, alaturi de mine, cu aripile desfacute mereu spre zboruri. Ma simteam libera si mai ales puteam sa respir intr-un loc necunoscut pana atunci de mine. Era ca si cum ma adunam din mii de cristale a caror culori el le aseza la locul si timpul potrivit.
Nici un cuvant nu mi se parea slab, nici un zbor nu mi se parea prea inalt si nici macar nu mi-a venit in minte povestea lui Icar. Parca toate miturile s-au destramat si lumina avea doar menirea de a ma face sa vad si mai mult intr-o bezna psihedelica...
Si apoi linistea....
Odata intorsi de acolo, fluturele a gasit racoarea si aripile lui au poposit pe vechiul dictionar. Eu eram epuizata si incercam sa ma agat cu disperare de starea aceea buna din mine si sa nu pierd nimic. Mi-a zambit si a zburat in coltul lui, intelegand totul...
- Este ca mitul acumularii de calciu in sange. A supravietuit doar datorita unei gandiri cantitative, superficiale!
- Da. Stiu, mi-a raspuns, acum poti sa dormi din nou linistita.....

Ii multumesc lui Andu pentru aceasta minunata fotografie si Anei, nepotelei mele, pentru titlu! In acelasi timp dedic acest text blogului Andre Breton, indiferent cine este in spatele lui...in amintirea samburilor....