A fost odata..
Un fluture cu aripile rasfrante spre lumina, asezat intr-un colt de camera boema.
Un zambet si o renastere din cenusa ce i-a colorat aripile intr-un miez de noapte cu luna plina...
O cafea si doi picuri de menta dincolo de timp si astre...
Un zambet si o renastere din cenusa ce i-a colorat aripile intr-un miez de noapte cu luna plina...
O cafea si doi picuri de menta dincolo de timp si astre...
Am vopsit...
La steaua
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Cam tot aşa şi cu trenuleţul, precum călătoria luminii din poezia lui Eminescu.
RăspundețiȘtergereNoi mergem spre o gară sidefie aflată pe un ocean îngheţat neştiut.
Fain oraş, Sibiul, are vagoane frumoase. :)
Sa vezi Mediasul ce frumos este:)
RăspundețiȘtergereDoar gara e cam aiurita:)
Multumesc totusi ca ai poposit:)
cate amintiri imi trezesc umbrele acestor versuri eminesciene... multumesc pt calatoria cu al tau tren:)
RăspundețiȘtergereo vara cu cer senin si plin de stele zambarete:)
La multi ani copilului ce'ti mangaie gingas simturile!
Sper ca amintirile tale sa fie la fel de frumoase ca ale mele, Valentina. Multumesc de poposire si iti doresc asemenea:)
RăspundețiȘtergere