29 decembrie 2010

Aroucer...


Cu cat ii privea mainile mai insistent cu atat dorinta crestea in ea. Nu isi dorea sa masoare intensitatea eruptiei vulcanului din ea.
Starea de expectativa ii dadea senzatia de siguranta.
Se simtea puternica si intangibila in refuzul ei.
Refuzul il construise ca pe o plasa de siguranta necesara si nu cauta sa treaca dincolo de pragul acesta fragil.
Desi isi dorea...
Nici macar nu constientiza ca nimic din trupul ei nu se putea opune.
Imaginea fanteziei ce ii bantuia mintea s-a suprapus peste realitatea plina de cruzime.
Zvacnirea trupului lipit de peretele rece nu a facut decat sa-i confirme iesirea din starea de latenta si refuz.
Degetele lui ii striveau cu brutalitate buzele frumos conturate cu rujul de culoarea sangelui. Isi simtea respiratia pe mana lui si nu dorea decat intunericul pasiunii din ea.
Si apoi prezentul....
Un climax mental….
Ceva ce simti imediat scurgandu-se in tine ca o miere, vascoasa si infernal de dulce. Un joc mistic, insiruire de cuvinte si atat de multe conotatii. Cauti in fiecare punct o explicatie si in fiecare tacere o aprobare. Nu sti daca albastrul acela e ceea ce vrei tu sa fie sau este doar ceva ce zvacneste undeva in coltul unei minti translucide si perverse.
Aroucer……
Fluidul vocii. La fel de insidios si surprinzator…
Simt cum curge in mine. E ca un sange venos, bordeaux, cald, incitant si fara sa starneasca dorinta sa il opresti.
Mi-e cald si foarte sete si instinctiv coapsele mi se lipesc vrand parca sa opreasca fluidul sa se scurga mai departe.
Vocea continua sa rotunjeasca vocalele si sa se strecoare acolo in caldura mea. Reverbereaza in sani, ei se revolta. Probabil ca undeva incearca sa se opuna. E acel Eu nedefinit de constiinta abstracta care de cele mai multe ori nu se supune decat unei anumite placeri.
Mi-e si mai cald. Constientizez ca nu pot opri vocea sa se strecoare in mine. Acum nici nu mai vreau asta si nici macar nu mai este o curiozitate.
Relaxare! Un circuit de imagini de contur. Ce vreau?
- Da Sorana! Spune ce vrei..ai ales arouser! Deci e randul tau!
- Vreau ochii si apoi mainile….
O tornada de secunde colapsice, undeva aproape de o ischemie a sangelui. Si apoi iarasi un circuit de imagini. Insotite de voce.
Mi-e si mai cald. Contraste. Funingine de duritate intr-o culoare aproape de nedescris. Irisi. Si apoi degete rasfrante dincolo de spatiu.
Zambesc si nu pot defini. Merg mai departe in placere fara sa imaginez ci doar asteptand. Buze. Vorace. Si apoi relaxare iarasi.
Astept ce? Incerc sa-mi adun gandurile sa pot provoca. Vreau culoarea pielii. Asta vreau. Undeva in mine tipa un gand raslet. Cere mai mult!!
Sa rationez? Mi se spune ca nu. E inutil oricum pentru ca ma pierd in culoarea aceea. Auriu inchis…alama…un sablon aproape perfect….continuare, procente, razvratire…..mi-e si mai sete si nu pot sa ma opresc.
Sunt un simbol de sticla....

6 decembrie 2010

Rascruce de zapezi...



A alege!

Cand am sa mor...
Vreau sa mor.
Mi-e scarba de mine asa cum sunt.
Mi-e scarba de faptul ca mi-am uitat toate idealurile.
Vreau sa mor.
Nu mai pot trai cu mine. Nici cu tine.

Am ales!
Minti!
Ai dat fasii din tine. Cu dorinta, cu idealuri, cu pasiune.
Ai creat un sirag de margele din nestemate si ai atins locuri in care frigul era stapan.
Cum indraznesti sa imi spui ca nu esti tu?
Cum indraznesti sa imi spui ca vrei sa mori?
O daa!
E usor sa atingi! E usor sa vezi! E usor sa creezi! E usor sa pervertesti!
E atat de usor incat e aproape similar cu distrugerea.
In asta consta simplitatea.
Nu iti cer sa traiesti pentru ca te iubesc eu.
Dar iti cer sa traiesti pentru scarba cu care dezvalui mereu ipocrizia, pentru fiecare pas de muism ce arata lumii alte trepte.
Ce poate sa spuna un om pe care l-ai dus atat de sus?
Ca nicaieri in lumea asta, cat o fi ea de lunga si de lata, scarba nu e mai pregnanta decat acolo unde ti se da sansa sa uiti ce esti.
Spune-mi ca ai gasit locul ala si atunci nu ai decat sa mori.
Dar nu ma minti!

5 decembrie 2010

Leu vs Scorpion...


Degetele ii alunecau pe clape ca o mangaiere ce se imprastia pe trupul obosit al unui pian dezacordat.
Milenii de ierni reci cu abundenta de ninsori calatoare ce musca din acelasi trup.
Sangele melodiei aluneca intr-un spasm de ferestre inchise.
Amazoane cu sanul frant pe crupa animalului ce le duce spre pieire se infasoara in gandul pribeag.
Linistea tropotului ajunge la apogeu si se infige crud in simtul detasat de notele insiruite pe partitura.
Avalanse inmarmurite in pietre se rostogolesc in micul univers nedescifrat.
Adoratie vs iubire....
Cruzime vs cenusa...
Sageti vs scuturi....
Un nimic palpabil si vizibil din departari ce au cunoscut totul.
Dezminti vs dezmintire...
Degetele aluneca in continuare. Desfac si impletesc in acelasi timp temeri absurde culcate in batiste brodate si ude de lacrimi insangerate.
Rece vs lumina...
Versatil, nu?
Zambesc....
A venit iarna!
 

2 decembrie 2010

Absconsus...



Versuri, cuvinte, sensuri, simboluri...
Muzica...
Un interminabil sir de incercari de a spune ceva.
Un nesfarsit anotimp crud si cald in acelasi timp.
Un centaur.
Un rege.
Mii de arme albe ascunse in intentii bune.
O teorie a conspiratiei aproape perfecta si apoi la pasul urmator prapastia unui lac umbrit de lumina lunii.
O femeie a noptii si un calator in abisurile marinimiei.
O tabla de sah si un joc absurd in care singura regula este ca nu sunt reguli.
Absconsus!
Fara a sopti bombasticul din acest voit ascuns limita suportabilitatii nu este palpabila.
Dar este.
Un drum dus - intors. Undeva intre presupusul rai si certitudinea iadului sta pedala de acceleratie. Nu conteaza restul.
Cercurile sunt figuri geometrice ce se inchid pe o tabla de sticla neagra. Creta izbeste podeaua cu un sunet surd si definitoriu.
Nu ai nevoie de compas. Distanta o alegi cand ai decis sa marchezi centrul cercului.
Ai acceptat axioma si ai impins limita peste care doar unul a trecut.
Ceilalti nu pot. Culoarea buretelui ud din cutie le fura atentia.
Imbibat...
Versuri, cuvinte, sensuri, simboluri...
Ipotetic?
Si un triunghi incape in cerc, dar acel cerc nu incape niciodata in acel triunghi...