15 martie 2008

Tenebre



Ravasit de ceva tandru care s-a strecurat in tenebrele tale, ai fugit. Nu stiu sa ma adancesc mai mult, si aici nu e vorba de o teama. E o furie aproape palpabila si o razvratire care m-a facut sa stau pe loc. In locul acela pe care tu l-ai ales, cu atitudinea pe care tu ai impus-o. Singura mea dezmortire au fost lacrimile care s-au adancit pe obraji tulburandu-mi zambetul si rabdarea.
Saruturile aveau gust sarat si buzele erau arse de ceva atat de nedefinit incat am acceptat fara sa ma misc.
Nu am obosit iar tristetea a fugit din mine cu lasitatea binecunoscuta, asa cum a facut-o de atatea ori.
Am ramas in acel punct impus si astept imboldul si vrerea ta de a fi acolo in cel mai negru colt al mintii tale.
Nu e dragoste, nu e supunere, nu e curiozitate. Este doar asemanare si cautare.
Nu regret, nu plang, nu ma razvratesc. Doar astept o limita a suportabilitatii care sa ma faca sa depasesc punctul. Sa nu mai fiu statica si nimicita de papusa aceea mucegaita care isi revarsa zambetul hidos si ignorant in sangele meu.
Iubesc intunericul la fel de mult ca si lumina. Iubesc starile exacerbate de o minte tenebroasa si avida. Mi-e sete de locul meu in locul tau si invers…..
Si zambesc dincolo de cinismul carnii…

4 martie 2008

De ce e cerul albastru tati?


Inocenta face parte din noi pana la inceputul perioadei lui “de ce?”. Apoi incepe incet sa sa desire asemeni unei inseilaturi pe care am adorat-o si acum nu mai corespunde raspunsurilor noastre.
Cand incepe perioada lui “de ce?” invariabil se face marele pas spre altceva. Unii ii spun definire, altii ii spun educatie. Depinde de conjunctura si de locul unde a inceput.
De aici incepe totul. Imaculata inocenta se umple de umbrele raspunsurilor pe care le primim, de patima cu care ne sunt date, de dorinta aceluia care ni le da de a inhala intelepciunea si experienta. Se nasc intrebarile la raspunsuri, ne covarseste uneori neputinta de a gasi o cale desi simtim ca e pe proape. Iar ghemul se ingroasa clipa cu clipa. Unele intrebari raman fara raspunsuri, altele nu se pun din teama, uneori fireasca, de a le afla raspunsul. Cine spunea ca un perpetuum mobile de speta intai nu este realizabil? Ce ciudat…
Taraindu-mi pasii obositi in cautarea cararilor pe care le simt aproape am zarit ochii unui copil. Nu erau intrebatori. Erau senini si urmareau drumul mingii care se rostogolea in fata lui. Parca facea cel mai important lucru din viata lui. Cu seninatate, cu indulgenta unei maturitati iluzorii si mai ales cu o mare responsabilitate. Era mingea lui. El trebuia sa-i imprime ritmul si viteza, sa-i arate calea. Si o facea inafara perioadei lui “de ce?” pentru ca a ales probabil care umbre sunt parte din definirea lui.
Nu e simplu sa fi copil si este infiorator de greu sa fi oraculul lui “de ce?”.
Somn usor copil cu ochi senini, am sa-i spun visului meu sa te viseze!

Visul florilor de cires


Ce gasesti intr-o floare de cires?
E o intrebare care pentru fiecare in parte are un raspuns.
O floare de cires e primavara, e puritate si gingasie, e ceva ce mereu ne dorim si dupa care alergam o viata intreaga.
Un intreg univers de ganduri frumoase si calde, mangaiate de un soare renascut din friguri aspre si sclipiri reci de zapada si urme de ceata ce ne inconjoara ca o pacla amara.
Un vis precum o adiere distincta pe care ne-o dorim infinit.
Cum e cand o femeie are visul asta implinit?
Nu stiu daca se gasesc suficiente cuvinte sa poti crea o asemenea imagine. Nu se poate descrie starea de plenitudine, dorinta de a darui totul pana la extenuare, de a sorbi si a te hrani cu fericirea celui de langa tine, de a muri si a renaste in fiecare clipa doar pentru a aduce zambet si implinire, de a conferi liniste si suspans atunci cand trebuie…
Nu trebuie sa ceri, trebuie doar sa dai…totul.
Sa te lupti singura cu tristetile tale, sa alungi fantasmele, sa te redescopri, sa nu arunci tenebrele in jumatatea ta ci sa absorbi cu placere pe cele aruncate in tine, sa te hranesti cu ele, sa imaginezi si sa brodezi o perpetua stare de flori de cires.
Cand ceri ceva inapoi totul se termina pentru ca atunci inseamna ca ai secatuit, pentru ca atunci te-a inconjurat singuratatea, pentru ca atunci ai abadonat si ai recunoscut ca nu mai ai resurse. Si atunci trebuie sa dispari. Cu linistea si candoarea petalelor de cires duse de vantul verii, sa lasi acel suflet de langa tine bogat si dornic, nestrivit si innegurat, plin de tine si de implinirea pe care ti-o doresti pentru el si pentru a face asta trebuie sa iubesti florile de cires.
Chiar si in moarte barbatii trebuie sa aiba culoarea florii de cires…

3 martie 2008

Doamna!


Nu te-am intrebat si nu am cerut niciodata nimic. Doar te-am privit in zvarcolirile tale paroxistice si asta m-a facut sa trec prin diverse stari albe.
Clocotul tau s-a pierdut undeva in energiile mele, gandurile tale au incoltit undeva intr-un colt al mintii mele lasandu-mi senzatia ca acolo au fost dintotdeauna.
Fara sa ma rezum la definitii scolastice am incercat un timp sa te construiesc ca pe un lego fara tematica. Ce a iesit?
Nu stiu. Poti sa-ti imaginezi o piramida cu baza mangaind un cer abstract si violaceu si cu varful scormonind un pamant arid si sec asemenea unor buze insetate, ceva dincolo de ce batrana Mathbe a zarit in ochii mei atunci cand m-am nascut.
Ea a definit albastrul in aceea zi de iarna traita pe nisipuri fierbinti si probabil ca tot ea mi-a insuflat dorinta de a vedea dincolo de culori.
Spiritul tau tanar si rebel, care refuza in orice clipa a trairii controlul, m-a transpus dincolo de orice perceptie traita pana atunci. Am uitat sa plang, am uitat sa impart cu mine contradictiile ce imi sfasaiau carnea si am invatat revolta. M-am incrancenat sub puterea libertatii tale si am simtit chingile strangandu-se in jurul meu si sufocand visul lui Icar.
Nu stiu daca mi-ai dat aripi, nu stiu daca m-ai lasat sa le construiesc, stiu doar ca m-am trezit cu ele peste noapte si ca nu intelegeam ce cauta pe umerii mei. Fara explicatii, fara perceptii, fara preaviz…erau acolo.
Si atunci vocea aceea a venit si mi-a definit starea care nu-si gasea loc in explicatiile mele:
- Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa…….
Si am zambit aducandu-mi aminte ca a exista inseamna a te bea fara sete….