31 martie 2013

La sud de mine...

Cand mi-a inmanat semnul de carte mi-a spus zambind sa nu fac nimic din ceea ce el n-ar face. Am zambit si i-am intors spatele napasatoare. O mica ingamfare ce mi-a dat satisfactie. Mi-am dus mana la tampla si am cautat printre mii de borcane goale o afisare de cenusa care sa-mi satisfaca pofta de venin. Mai apoi am dezbracat o lumanare de ceara ei falsa si lichidul fierbinte l-am intins pe o foaie albastra de carton creponat. In semn de protest albastrul s-a revoltat si si-a acoperit imensitatea cu o culoare violacee si destul de temperata pentru criza de ipocrize ce o bantuia de ceva vreme. 


Mi-am inhamat spiritul cu matraguna si am uitat ca in urma pasilor mei a ramas doar tocul subtire al pantofului demodat. Mi se parea intuil sa asez pe masa ospitalitatii ceea ce se cuvenea pentru ca asa trebuie. 
Dar...
Oh dar aici nimic nu e lipsit de intentii bune, mi-am spus in sinea mea pasind peste pragul atat de fals al melodiei ce rasuna intre peretii scorojiti. 
Mi-am imbratisat sanii intr-un gest ce invoca rabdarea sfinxului si am asteptat ca valurile imense de demagogie sa se reverse peste fruntea mea obosita. Si am ascultat....
Dureros de palpabila, starea oratorului se insinua printre rochiile elegante si costumele scoase de la naftalina. Se formase o pojghita fina si tare precum cremenele ce-si cauta inutil amnarul. 
Puteam sa tolerez in acele clipe tot ce se incerca a mi se turna in creierii ravasiti. Si o faceam cu un calm impeturbabil si onest. Chiar aveam uneori senzatia ca sunt si de acord cu frazele inlemnite in timp si ca in jurul meu de fapt nu misunau oamenii tepeni, incatusati in rigorile etichetelor pe care le sfidam. Le admiram nemernicia de a se considera atotstiutori cand de fapt isi scaldau spiritele marunte in sloganuri atat de neinspirate incat aveam senzatia ca papionul nu s-a inventat ca sa te chinuie. 
Privirea nonsalanta si zambetul fals de dupa care se zarea o dantura impecabila au trecut peste capetele nostre cu constiinta curata ca trei cuvinte de lemn plin de carii ne-au convins ca "e cel mai buni dintre cei exceptionali". 
Insa nu si-a asteptat raspunsul inapoi. A plecat, exact cum a venit. Teapan in costumul de tinichea si fara sa fie constient ca de fapt, eu cel putin o sa ma intorc acasa si cu o dezinvoltura perversa o sa scuip peste produsul lui adulat continuand sa imi spal dintii cu aceiasi cenusa straveche de milenii.

Cred ca e musai a-mi imbunatati vocabularul cu niste injuraturi mai de soi....