Calatorind cu tine...BK pozitiv!

Imi plac declinarile...
Pur si simplu acolo e diferenta de nuanta, uneori imperceptibila si generatoare de tot felul de polemici absurde.
In momentul in care decid sa caut nu ajung la niciun rezultat care sa-mi satisfaca partea tenebroasa din mine. Nu pot decat sa spun ca asta ma cam scoate din sarite.
Cautatul, ca si alte multe chestii din viata nu este decat o stare de gratie in fraza careia nu intra niciodata verbul "a trebui", prin simpla caracterisctica a subiectivitatii sale. Uimitor cum se poate jongla cu niste cuvinte lipsite de sens!
Ma amuza cum conotatiile pe care le adaugam cuvintelor goale devin mai simbolistice decat simbolismul in sine...
Pace tie muritor de rand!
Aici in mod normal ar fi fost util un mare zambet. Un zimbet din acela impartit in mai multe felii, de diverse culori si consistente, care sa dea in final iluzia unei prajituri perfecte...
Si in timp toate aceste goliciuni se aduna si devin un tavalug imperfect si diform care te impinge intr-o alta lume.
Oamenii cer si cersesc, oamenii doresc in sinea lor si le este ingrozitor de teama sa spuna in fapt ce doresc.
Oamenii sunt si nu sunt...
"Oamenii" suntem la un moment dat fiecare din noi si tot in aceiasi secunda nu suntem decat un amalgam anost de dorinte nerostite.
Scarbos si al dracului de lipcios pe caldura asta.
In contextul asta ti se prezinta in fata ochilor minunata strada a desfatarii. Tot ce iti ramane de facut e sa pasesti pe ea. Daca te-ai hotarat si ai pasit iti trebuie o armura. Grea, istovitoare si sufucient de rezistenta incat sa ai satisfactia ca atunci cand scuipi ti-ai atins tinta...si tinta stie asta...
Ador sputele astea inveninate. Sunt cea mai perfecta forma de a vedea dincolo de orice limita impusa.
Ador greata aceea aproape de paroxism intiparita pe fetele ce au crezut ca in cautri esecul are vreo valoare.
Nu dau valoare libertatii spiritului meu. Libertatea lui imi da mie valoare...
Sec si cu o declinare a conjugarii ce ma va face mereu sa zambesc...
Dixit!

La sud de mine...

Cand mi-a inmanat semnul de carte mi-a spus zambind sa nu fac nimic din ceea ce el n-ar face. Am zambit si i-am intors spatele napasatoare. O mica ingamfare ce mi-a dat satisfactie. Mi-am dus mana la tampla si am cautat printre mii de borcane goale o afisare de cenusa care sa-mi satisfaca pofta de venin. Mai apoi am dezbracat o lumanare de ceara ei falsa si lichidul fierbinte l-am intins pe o foaie albastra de carton creponat. In semn de protest albastrul s-a revoltat si si-a acoperit imensitatea cu o culoare violacee si destul de temperata pentru criza de ipocrize ce o bantuia de ceva vreme. 

Mi-am inhamat spiritul cu matraguna si am uitat ca in urma pasilor mei a ramas doar tocul subtire al pantofului demodat. Mi se parea intuil sa asez pe masa ospitalitatii ceea ce se cuvenea pentru ca asa trebuie. 

Dar...

Oh dar aici nimic nu e lipsit de intentii bune, mi-am spus in sinea mea pasind peste pragul atat de fals al melodiei ce rasuna intre peretii scorojiti. 

Mi-am imbratisat sanii intr-un gest ce invoca rabdarea sfinxului si am asteptat ca valurile imense de demagogie sa se reverse peste fruntea mea obosita. Si am ascultat....

Dureros de palpabila, starea oratorului se insinua printre rochiile elegante si costumele scoase de la naftalina. Se formase o pojghita fina si tare precum cremenele ce-si cauta inutil amnarul. 

Puteam sa tolerez in acele clipe tot ce se incerca a mi se turna in creierii ravasiti. Si o faceam cu un calm impeturbabil si onest. Chiar aveam uneori senzatia ca sunt si de acord cu frazele inlemnite in timp si ca in jurul meu de fapt nu misunau oamenii tepeni, incatusati in rigorile etichetelor pe care le sfidam. Le admiram nemernicia de a se considera atotstiutori cand de fapt isi scaldau spiritele marunte in sloganuri atat de neinspirate incat aveam senzatia ca papionul nu s-a inventat ca sa te chinuie. 

Privirea nonsalanta si zambetul fals de dupa care se zarea o dantura impecabila au trecut peste capetele nostre cu constiinta curata ca trei cuvinte de lemn plin de carii ne-au convins ca "e cel mai buni dintre cei exceptionali". 

Insa nu si-a asteptat raspunsul inapoi. A plecat, exact cum a venit. Teapan in costumul de tinichea si fara sa fie constient ca de fapt, eu cel putin o sa ma intorc acasa si cu o dezinvoltura perversa o sa scuip peste produsul lui adulat continuand sa imi spal dintii cu aceiasi cenusa straveche de milenii.

Cred ca e musai a-mi imbunatati vocabularul cu niste injuraturi mai de soi....