Calatorind cu tine...BK pozitiv!

Imi plac declinarile...
Pur si simplu acolo e diferenta de nuanta, uneori imperceptibila si generatoare de tot felul de polemici absurde.
In momentul in care decid sa caut nu ajung la niciun rezultat care sa-mi satisfaca partea tenebroasa din mine. Nu pot decat sa spun ca asta ma cam scoate din sarite.
Cautatul, ca si alte multe chestii din viata nu este decat o stare de gratie in fraza careia nu intra niciodata verbul "a trebui", prin simpla caracterisctica a subiectivitatii sale. Uimitor cum se poate jongla cu niste cuvinte lipsite de sens!
Ma amuza cum conotatiile pe care le adaugam cuvintelor goale devin mai simbolistice decat simbolismul in sine...
Pace tie muritor de rand!
Aici in mod normal ar fi fost util un mare zambet. Un zimbet din acela impartit in mai multe felii, de diverse culori si consistente, care sa dea in final iluzia unei prajituri perfecte...
Si in timp toate aceste goliciuni se aduna si devin un tavalug imperfect si diform care te impinge intr-o alta lume.
Oamenii cer si cersesc, oamenii doresc in sinea lor si le este ingrozitor de teama sa spuna in fapt ce doresc.
Oamenii sunt si nu sunt...
"Oamenii" suntem la un moment dat fiecare din noi si tot in aceiasi secunda nu suntem decat un amalgam anost de dorinte nerostite.
Scarbos si al dracului de lipcios pe caldura asta.
In contextul asta ti se prezinta in fata ochilor minunata strada a desfatarii. Tot ce iti ramane de facut e sa pasesti pe ea. Daca te-ai hotarat si ai pasit iti trebuie o armura. Grea, istovitoare si sufucient de rezistenta incat sa ai satisfactia ca atunci cand scuipi ti-ai atins tinta...si tinta stie asta...
Ador sputele astea inveninate. Sunt cea mai perfecta forma de a vedea dincolo de orice limita impusa.
Ador greata aceea aproape de paroxism intiparita pe fetele ce au crezut ca in cautri esecul are vreo valoare.
Nu dau valoare libertatii spiritului meu. Libertatea lui imi da mie valoare...
Sec si cu o declinare a conjugarii ce ma va face mereu sa zambesc...
Dixit!

La sud de mine...

Cand mi-a inmanat semnul de carte mi-a spus zambind sa nu fac nimic din ceea ce el n-ar face. Am zambit si i-am intors spatele napasatoare. O mica ingamfare ce mi-a dat satisfactie. Mi-am dus mana la tampla si am cautat printre mii de borcane goale o afisare de cenusa care sa-mi satisfaca pofta de venin. Mai apoi am dezbracat o lumanare de ceara ei falsa si lichidul fierbinte l-am intins pe o foaie albastra de carton creponat. In semn de protest albastrul s-a revoltat si si-a acoperit imensitatea cu o culoare violacee si destul de temperata pentru criza de ipocrize ce o bantuia de ceva vreme. 

Mi-am inhamat spiritul cu matraguna si am uitat ca in urma pasilor mei a ramas doar tocul subtire al pantofului demodat. Mi se parea intuil sa asez pe masa ospitalitatii ceea ce se cuvenea pentru ca asa trebuie. 

Dar...

Oh dar aici nimic nu e lipsit de intentii bune, mi-am spus in sinea mea pasind peste pragul atat de fals al melodiei ce rasuna intre peretii scorojiti. 

Mi-am imbratisat sanii intr-un gest ce invoca rabdarea sfinxului si am asteptat ca valurile imense de demagogie sa se reverse peste fruntea mea obosita. Si am ascultat....

Dureros de palpabila, starea oratorului se insinua printre rochiile elegante si costumele scoase de la naftalina. Se formase o pojghita fina si tare precum cremenele ce-si cauta inutil amnarul. 

Puteam sa tolerez in acele clipe tot ce se incerca a mi se turna in creierii ravasiti. Si o faceam cu un calm impeturbabil si onest. Chiar aveam uneori senzatia ca sunt si de acord cu frazele inlemnite in timp si ca in jurul meu de fapt nu misunau oamenii tepeni, incatusati in rigorile etichetelor pe care le sfidam. Le admiram nemernicia de a se considera atotstiutori cand de fapt isi scaldau spiritele marunte in sloganuri atat de neinspirate incat aveam senzatia ca papionul nu s-a inventat ca sa te chinuie. 

Privirea nonsalanta si zambetul fals de dupa care se zarea o dantura impecabila au trecut peste capetele nostre cu constiinta curata ca trei cuvinte de lemn plin de carii ne-au convins ca "e cel mai buni dintre cei exceptionali". 

Insa nu si-a asteptat raspunsul inapoi. A plecat, exact cum a venit. Teapan in costumul de tinichea si fara sa fie constient ca de fapt, eu cel putin o sa ma intorc acasa si cu o dezinvoltura perversa o sa scuip peste produsul lui adulat continuand sa imi spal dintii cu aceiasi cenusa straveche de milenii.

Cred ca e musai a-mi imbunatati vocabularul cu niste injuraturi mai de soi....

Nu e o rugaminte....

Vad cu placere grijile pe care vi le faceti si fluturele meu se bucura de protectia care i se promite.
Inafara de faptul ca ma incanta imi da un sentiment de apartenenta, la ceva, la un grup.
Aceleasi griji mi le-am facut de mii de ori pentru voi, mi le-am facut si am avut grija sa nu va impovarez.
M-am gandit de fiecare data daca va e bine, daca e totul asa cum trebuie, defapt asa cum imi doream pentru voi.
Va inteleg grija, nu inteleg lipsa de incredere si nu inteleg rautatea....
Fluturii nu pot fii tinuti in captivitate, culorile aripilor lor doar se iubesc.
Nici un noiembrie nu poate fii inchis in causul palmei si de acolo sa iti iei racoarea.
Zambetul nu se poate desena si apoi capta intr-o imagine statica de care sa iti aduci aminte.
Ma supara ca nu stiti despre zambetul meu nimic, iar despre fluturele meu ma supara ca il credeti vaca, o vaca legata la un tarus sau pripon, cum se spune pe la voi.
Fluturele meu e fluture. Daca nu sunteti in stare sa-i apreciati forta, gratia si gingasia, daca nu stiti sa-i cititi poezia, mai bine nu mai vorbim. Altfel riscam sa ne suparam.
Iar fluturele meu nu aduce suparare.
Am o rugaminte: ori ii observati curcubeul, ori taceti pe veci!
Am fost larva, am fost pupa, am fost omida si acum sunt fluture...
Am trecut si o sa mai trec prin stari pe care mi le doresc sau prin stari care o sa vina de la sine. O sa continui mereu sa imi fac griji si mereu o sa scriu ce simt.
Intotdeauna o sa pun in cuvintele mele culorile si simbolurile ce iau viata in mine.
Ce nu o sa fac?
Cred ca nu v-ati intrebat asta niciodata si mai cred ca faptul ca nu ati facut-o este amuzant!
Deci nu o sa va spun decat ce am sa fac…
O sa traiesc, o sa zambesc, o sa citesc toate poeziile lumii ce imi sunt puse la picioare, o sa haladuiesc intr-un albastru infinit si curat de vara ce mereu o sa fie etalon pentru sufletul meu.
O sa daruiesc tablouri cu zambete de fetite balaie si carti a caror poveste nu se gaseste tiparita in pagini.
Cui?
Cui simt si numai pentru cine simt……eu nu am nevoie de oameni in jurul meu ca sa iubesc. Asta este in mine si pe mine iubirea nu ma doare….

Pribegii la perfectul compus...

Ma simt ca o scurgere prost proiectata.

Desi prin mine se scurg cu un succes inegalabil toate noroaiele si laturile vietii, totusi ceva nu e in regula.
Ceva imi lipseste. Si desi gura mea inghite cu dezgust toate gunoaiele lumii, e totusi ceva ce ma pune pe ganduri. Unde e supra-plinul? Cine e supra-plinul meu? Ce se va intampla cand o sa ma umplu de toate nerorocirile.
Va fi vreodata prea mult?
Toate aceste ganduri ma macina. Stau in patul meu dezordonat si privesc, inconjurata de umbre abstracte, urmele albe ale crapaturilor trecute din tavanul perfect zugravit.
Simt ca ele au aparut cu un scop, cu scopul de a canaliza catre sufletul meu toate energiile negative.
Imi mai aprind o tigara si ma gandesc. Ma gandesc ca e un lucru bun faptul ca sufletul si corpul meu pot capta energiile negative ale celor din jur precum un aspirator cu gura avida intinsa spre abis.
Ma gandesc la ei si prea putin la mine. Da.. la mine oare se gandeste cineva? E o lume malefica plina de cobai si experimente. Vad peste tot soareci si maini care plaseaza ingenios bucati de branza la capatul unui labirint construit printre grijile si monotonia de zi cu zi.
A cui e oare mana care imi arata bucatica de branza? Cine se joaca oare cu senzorii creierului meu?
E posibil oare ca printr-o dedublare cosmica eu sa-mi fiu propriul meu experiment? Ca eu printr-un joc bolnav al mintii sa fi inceput acest experiment cu atat de mult timp in urma incat sa nu mai stiu cine pe cine ghideaza si care este cuvantul magic care va intrerupe acest joc?
Cu siguranta exista un set de reguli si cu siguranta acolo se specifica in mod clar conditiile in care una din cele doua parti castiga. Numai ca sunt prea obosita si ma simt prea batrana ca sa reusesc sa gasesc regulile in amalgamul de noroi si bolovani ce-mi inunda ca o viitura creierul.
Si care e premiul? Pentru ce aceste zbateri aparent inutile? Nici asta nu imi amintesc. Sau poate nu vreau sa imi amintesc. Cine are ochi sa vada.. cine are doar urechi poate o sa ii soptesc candva.
Am auzit candva ca lucrurile bune se intampla celor ce stiu sa astepte si de atunci tot astept.
Astept si stiu ca cele mai frumoase lucruri apar din cele mai neasteptate locuri si sunt curioasa ce o sa rasara din scursurile vietii adunate in atat amar de vreme.
Sa fie o urzica sau un trandafir udat de roua diminetii?
Cert este ca va fi ceva cu spini. Ii simt in suflet si in degete alaturi de semnele dintilor mei cu care m-am muscat salbatic printre frustrarile crunte ale asteptarii de necunoscut.
Simt ca ai facut o greseala dar stiu ca nu o sa te pedepsesc pentru asta... si cine o sa o faca va avea de-a face cu mine...

Tastatura...

Cred ca a venit timpul sa-mi mai vizitez marioneta. Am ingnorat-o in ultimul timp, si asta nu e bine.
Urc in camaruta ei. E cald si placut. Ma asez pe scaunul de langa fereastra si o privesc. Azi mi se pare ca e tare senina. Nu spun nimic. Nici ea...Si ce daca?
Stiu ca-mi asculta furtuna gandurilor si mai stie ca in preajma ei apare acea parte din mine pe care o iubesc enorm, dar care nu o pot scoate la iveala mereu.
Ups! M-am dat de gol!
Zambesc! Zambeste si ea. Ma ridic de pe scaun si incep sa "ingan" niste pasi de dans. Inchid ochii si ma privesc in "oglinda" mea. Nu sunt surprinsa de ceea ce vad, chiar ma incanta.
Ador partea din mine pusa in "oglinda". E acolo! Conturata, rece, cinica, uneori absurda si de cele mai multe ori cruda.
Deschid ochii si privesc marioneta. Acum ranjeste! Normal sa faca asta. I-am dat dreptate, tacit, deci este multumita.
Nu am ce sa-i reprosez. Ii arunc un zambet si cobor din camaruta.
Pe masa din bucatarie este un buchet de scaieti...sunt albastrii...