Tensiune...

O cafea fierbinte. Undeva intre afrodisiac si nonsalanta diminetilor in care jurnalele personale par banale.
O dimineata in care privirea imi rataceste pe urmele lasate in mine de mainile tale. Dincolo de tristete si dincolo de cafea....
E greu, nu?
Eu spun ca nu e greu.
Ati asezat pe o etajera siragul de margele de sticla disponibil. O cadenta a voastra in care va doriti ca tot ce va inconjoara sa ia forma irizarilor false.
Luminile imprastiate pe peretii decojiti de mesajele limitate au pentru voi o singura culoare. Este o pupila matuita ce se poate vindeca.
Maini indarjite de praful sticlei cauta infrigurate etajerele de mai sus. Isi doresc sclipirea diamantelor in lumina cruda si rece a diminetilor fara sens.
Ati gasit? Stiti ce cautati?
Cautati cararile care sa va dea puterea de a realiza tradarea perfecta. Cautati confirmarea multimii fata de ceea ce va doriti sa intelegeti si nu stiti cum.
Si printre atatea ipostaze catatonice va uimesc mereu acele diamante ce nu se lasa slefuite decat de mainile unui Maestru ce nu va este accesibil.
Nu e greu sa lovesti in simboluri cand ascunzisurile negre isi deseneaza cadenta pe imagini ce va sunt necunoscute.
Sa va las in fantezia mea?
Sa va las sa vedeti Maestrul fascinat de piatra ce arde in mainile lui in timp ce o modeleaza?
Nu mai intreb nimic.
Buzele sorb cafeaua fierbinte. Pe pervazul geamului florile de paie ascund o alta iarna.
Privesc mainile Maestrului.
Iubeste piatra dura si vede in ea miracolul ce o sa straluceasca mereu numai intr-un singur loc.
Aici frica nu isi are rostul. Lacrimile fug in colturi reci iar zambetele se joaca in parul balai al fetitei.
Nu uitati ca nu este o competitie....
Nu uitati ca este un jurnal plin de aroma din mine...
Nu uitati ca am ochii albastri....
Si nu uitati ca stralucesc doar sub acele maini ce iubesc si nu tradeaza...
O cafea fierbinte si un dor nebun de acel zambet matinal.
Stiu...ai un talent nativ sa folosesesti un zambet fin pe post de sedativ....
Chiar stiu!!!!

Nu e o rugaminte....

Vad cu placere grijile pe care vi le faceti si fluturele meu se bucura de protectia care i se promite.
Inafara de faptul ca ma incanta imi da un sentiment de apartenenta, la ceva, la un grup.
Aceleasi griji mi le-am facut de mii de ori pentru voi, mi le-am facut si am avut grija sa nu va impovarez.
M-am gandit de fiecare data daca va e bine, daca e totul asa cum trebuie, defapt asa cum imi doream pentru voi.
Va inteleg grija, nu inteleg lipsa de incredere si nu inteleg rautatea....
Fluturii nu pot fii tinuti in captivitate, culorile aripilor lor doar se iubesc.
Nici un noiembrie nu poate fii inchis in causul palmei si de acolo sa iti iei racoarea.
Zambetul nu se poate desena si apoi capta intr-o imagine statica de care sa iti aduci aminte.
Ma supara ca nu stiti despre zambetul meu nimic, iar despre fluturele meu ma supara ca il credeti vaca, o vaca legata la un tarus sau pripon, cum se spune pe la voi.
Fluturele meu e fluture. Daca nu sunteti in stare sa-i apreciati forta, gratia si gingasia, daca nu stiti sa-i cititi poezia, mai bine nu mai vorbim. Altfel riscam sa ne suparam.
Iar fluturele meu nu aduce suparare.
Am o rugaminte: ori ii observati curcubeul, ori taceti pe veci!
Am fost larva, am fost pupa, am fost omida si acum sunt fluture...
Am trecut si o sa mai trec prin stari pe care mi le doresc sau prin stari care o sa vina de la sine. O sa continui mereu sa imi fac griji si mereu o sa scriu ce simt.
Intotdeauna o sa pun in cuvintele mele culorile si simbolurile ce iau viata in mine.
Ce nu o sa fac?
Cred ca nu v-ati intrebat asta niciodata si mai cred ca faptul ca nu ati facut-o este amuzant!
Deci nu o sa va spun decat ce am sa fac…
O sa traiesc, o sa zambesc, o sa citesc toate poeziile lumii ce imi sunt puse la picioare, o sa haladuiesc intr-un albastru infinit si curat de vara ce mereu o sa fie etalon pentru sufletul meu.
O sa daruiesc tablouri cu zambete de fetite balaie si carti a caror poveste nu se gaseste tiparita in pagini.
Cui?
Cui simt si numai pentru cine simt……eu nu am nevoie de oameni in jurul meu ca sa iubesc. Asta este in mine si pe mine iubirea nu ma doare….

Fluturii zburda in frig...

Fluturii zburda....
Nu stiu de ce, ca doar nu le-am dat voie. Simt mai fin in roua adunata pe aripi. Simt mai fin prin campurile de unde si-au cules culoarea si zbaterea aripilor.
Simt mai clar goliciunea din picatura de roua. Sau simt mai plin claritatea din picatura de roua care este fica fidela a cetii care inconjoara rasaritul.
Ce simt?
Ma mint sau stiu?
Oare ma doare in cur? De roua lor, de rasaritul lor?
Da! Ma intereseaza! Nu atat de mult incat sa uit de ceea ce vreau. O vreau pe Sorana si azi ca si maine! O vreau!
Inutil sa trecem in revista toate acele atribute care m-ar putea apropia sau m-ar putea indeparta!
Le-am dat drumul sa zboare de mult!
De ce?
Pentru ca nu pot trai altfel. Menirea lor este sa aduca culoare, voiosie si fericire.
Eu sunt uneori un om corect dar nu ma pot abtine din dorinta de a captura fluturele.
Stiu singur ca sunt prost! Nu e nevoie sa-mi spuneti! Din dorinta perfida de a avea fluturele meu ma pot alege cu cea mai adanca rana in suflet.
Credeti ca faptul ca stiu mi-e de ajuns sa ma opresc?
Asemeni vietii ma indrept catre lumina si imi este imposibil sa ma opresc. Catre lumina, catre lumina te indemn fluture chiar de vei infrunta si poate meritat vei primi tot intunericul.

Oglinda imi parea vie. Mici picaturi de argint se adunau sa imi compuna chipul.
Zambeam in conturul de argint cu acea privire plina de lumina ce m-a facut sa cred in oglinzi.
Nu sunt lumi pralele! Sa nu aveti impresia ca zambetul intors din oglinda o sa fie mereu zambet!!
Dar voi asa credeati, nu?
Ca va puteti juca cu zambetele?
Stiu ce ati simtit cand ati dat o palma si ati primit in schimb un zambet! Hilar nu?
Dar stiati ca argintul e viu?
El nu modeleaza cum vreti voi. El aseaza in oglinda chipul care se vede. Cu frumusete, cu mai putina frumusete, argintul e fidel. El nu ne minte, nu ne umfla si nici nu ne face altii decat suntem.
Atunci de ce va este frica de oglinzi?
Va e frica de reflexia oglinzii?
Ea periferic mai arunca cate o imagine distorsionata a celui care se aseaza mandru in fata ei.
Cine minte?
Oglinda sau personajul?
Pana ne dam seama hai sa ne jucam cu fluturii!
Cheia e la Gandacul de Colorado!!