28 mai 2011

Renata...


Parfumul stropilor de roua de pe petalele de trandafir intr-o dimineata racoroasa de vara langa nesfarsita mangaiere a parfumului nostalgiei ce inconjoara singuratatea dragostei.
Acest tablou il aveam in fata atunci cand am prelungit cuvintele de dincolo de nemarginirea simtului si nu m-am temut nicio clipa de tacerea din ele pentru ca ele compun versurile stropilor de roua ce se astern in suflet atunci cand totul se cufunda intr-o tacere abisala.
Aduc in causul palmelor dimineti rupte din tavalugul unei pasiuni neintelese si incerc sa strabat un drum din trecut spre dincolo de mine, atunci.
Un drum pavat cu spini de cactusi tociti de talpile goale ale copilului ce alearga nestiutor prin viata dupa un vis si intinde cu speranta mainile spre un cer ce nu-si defineste culoarea decat in curcubeul trairilor inalte. Se intreaba cat de scumpa e iubirea acelui vis plin de sperante sfasietoare.
O plateste in cuvinte, o incearca intr-un suflet sfasaiat de treceri pe langa mesteceni batrani si fosnitori.
Taceri in cuvinte si cuvinte tacute ce nu pot sa inmanuncheze in ele pasiunea.
Am simtit in decadenta acelui abis furtuna din mine pana in cele mai innegurate colturi ale unui suflet ce a incercat multe trairi.
Si-am deschis ochii de copil din sufletul meu. Mi-am vazut tainele si puterea de a fi intr-un fel anume. Am citit in ridurile timpului intensitatea cu care am pornit spre acele clipe insetate de nebunie. Am stiut in fiecare clipa masura dorintei mele si nemasura infinitului treptelor ce ma asteptau curioase.
Am urcat fara teama si goala in fata valurilor ce se izbeau de trupul si mintea mea incercand sa imi spuna ca drumul pana acolo doare.
Nu mi-am adus in vis nici trecut si nici viitor. Nu am gustat nimic inafara clipei tanslucide. Nu am masurat niciun spin si nu am incalcat ardoarea aromei din pasiune.
Am asimilat si am stratificat in timp clipele din care este construita fericirea fara sa pun in balanta opusa nicio greutate care sa-mi incetineasca pasii.
Renasti cand urci acolo.
Renasti cand acolo sus simti pasiunea cu care ti-a fost biciuita fiinta.
Renasti cand cazi in abis zdrobindu-te de urmele tale lasate pe stancile colturoase.
Renasti cand ridici capul din cenusa a ceea ce a fost ca sa poti sa simti pe buze gustul inefabil al pasiunii.
Necantarind, nemasurand...
Neconditionand!
Si atunci pasiunea nu moare. E acolo in tine mereu si asteapta sa ii arati din nou un drum in care ai aruncat samburii sufletului tau.
A fi gheata nu inseamna a nu arde...
A clocoti dincolo de gheata este doar o alegere...

19 mai 2011

Jocuri Anonime...



Rubensiene si venusiene, niciodata indigene.
Ratacite ratacind, nicodata invocand ci doar criticand.
Rima umilintei asezata pe diagonala unor fantezii niciodata imaginate dar mereu copiate. Mancand si analizand, somnifere cersind... in spume de mare si de acra valtoare.
Migrand si plangand pe umeri de nuferi rotunzi, mila implorand si pe oricine acuzand.
Metal intre dinti si mucegai cu zimti, imprastiat si reflectat in neuron deturnat....Offff Zeitati!!! ....cu bratele rupte, in marmuri abrupte!!!
Cruciada lombara lovita de bara, mistic sorbind si suferind...gerunziu perpetuu...analfabetul...
Chistoc de tigara aruncat intr-o doara, cu scrumul sortit sa fie-asuprit si murdarie-n gingasie...mi-e dor de genunchi si de rarunchi adunati in manunchi...
De silabe rotunde si desuet profunde, de mixturi impletite in vorbe-uneltite, de vantul de seara si giulgiul alb de vara... si blonde dezinvolte cu buze-n revolte si unghii rotunde, cu norme nebune in nopti albe de mure...
De curve stilate, de altii sondate si mereu inhibate....dihotomie in nebunie si sluj fara macheta, intr-o lume concreta.
Si-am ras lacrimand de interesul profund pentru stele ce ard in cosmaruri de smarald, de vieti imprumutate si masti asumate pe fete infierate de riduri pagane si iluzii de cadane....
Eu pot sa te-ncant si sa te descant, tu poti doar sa spui in tipat adanc cat esti de frant si de infrant...de viata, de trai si de tristul malai...ca un alai de dorinte fierbinti, platite de sfinti...si rupte in dinti...
Azi imi place dulceata de malin alb...

14 mai 2011

Moartea panzei de paianjen...


Priveam panza in razele soarelui.
O dimineata in care roua poposea sa hraneasca frunzele.
O dimineata in care niciun fel de intrebare nu tulbura starea de gratie, in care savoarea cafelei nu face decat sa improspateze starile ce plutesc in jurul meu.
O femeie complexa...
Putea spune asta despre ea. In anii in care experimenta fiecare parte a trupului ei niciodata nu s-a gandit ca asta ii poate aduce o astfel de profunzime.
Ciudat si contrar asteptarilor nu a ajuns in punctul de a spune ca nu mai gaseste motive de incercare.
In fiecare din clipele traite s-a creat un punct de pornire spre altceva. In fiecare trasarire a trupului s-a cladit o alta calatorie inspre ea, inspre abisurile acelea de care mereu e constienta si niciodata satisfacuta de cunoasterea lor.
O panza de paianjen...
Croita intr-un perpetuu periplu inspre trepte ce urca mereu spre un necunoscut dezirabil si oarecum inspaimantator, constienta in fiecare secunda ca orice treapta ce urca inseamna si o treapta ce coboara in neguri neexplorate vreodata.
Simteam asta in desavarsirea fiecarei atingeri de oamenii ce ma inconjoara. Spuanad sau tacand agatam de cer o dorinta neinhibata de cuvinte, de cele mai multe ori inutile in perceptia fata de ceilalti.
Mi-am intors privirea spre un dorit senin si am incercat sa imi dau seama daca intr-adevar eu croiesc panza de paianjen sau ea este croita in jurul meu.
Atractia spre cinism si nemernicie e o ispita atat de vorace incat uneori ai senzatia ca ceva in tine se frange daca nu atingi acele culmi. Mi le doream cu o sete inegalabila si mai doream sa palpez acele stari cu propriul meu suflet hoinar.
Una din clipe?
Acum zambesc, oarecum nonsalant, la acele clipe si zile cumulate intr-o lunga perioada ce se poate defini simplu ca fiind un haos aproape perfect.
O placere diabolica nascuta din aceiasi durere acuta m-a facut sa vad cu ochii mintii perfectiunea panzei ce se infasura insistent in jurul meu si facandu-ma prizoniera propriei mele dorinte.
Nimeni nu m-a legat mai strans de mine niciodata.
Senzatia pe care am trait-o nu cred ca imi va fi dat sa o pot pune in cuvinte care sa masoare reala ei intensitate.
Dependenta, acuratetea simtului, libertatea nemarginita in lanturile de fier ale unei perfecte custi de aur au intrecut cu mult imaginea cu care ne-au obisnuit paianjenii si constructiile lor aparent fragile dar atat de dure incat sa asigure hrana.
Asa eram!
Un prizonier intr-o temnita intunecata, lipsita de apa si hrana. O fiinta coborata in cele mai primitive ipostaze si hranita cu forta proriei mele alegeri.
Privit de afara acest context bizar ar putea sa inspaimante. Dar traind clipele in postura de insecta prinsa in panza aceea nimic si nimeni nu imi poate demonstra contrariul placerii. Legata in propriile-mi lanturi si umilita in placere nu imi doream decat sa pot sa vad dincolo de mine, dincolo de ceea ce inseamna o ferecare in libertate a oricarui sentiment.
Si unde sa reversi multitudinea de trairi?
Unii ar spune ca panza de paianjen ar fi fost foarte aproape si s-ar fi constituit perfect in tomberonul necesar in acele momente.
Nu am ales asta. Mi se parea extrem de banal sa ma folosesc de ceva atat de vizibil si disponibil. Mult prea la vedere si mult prea previzibil.
Am ales sa ma intorc la punctul initial de negociere dintre mine, insecta ravasita, si panza irezistibila ce imi dadea senzatia ca mereu urc. Decizia asta, neinfluentata de niciun sentiment palpabil, m-a facut sa tip cu regularitate ca nu pot desavarsi placerea neavand punctul stabil.
Nu e nimic stiintific in asta. Este un instinct de aparare ce are apanajul constientizarii ca de fapt daca nu hranesti panza aceea cu propriul tau spirit totul devine o mlastina ce pana la urma te inghite.
Mereu legata in libertate si mereu libera sa ma leg....
Nu e nimeni vinovat de asta. Ar fi absurd si inutil sa caut vinovatii.
O panza s-a rupt...
O femeie complexa...
Privirea albastra si senina e acolo. Cautand si dorind o libertate nemarginita in lanturi ce niciodata sa nu o faca prizoniera..."pe tine te urasc cel mai mult. Caci tu ma atragi, dar nu esti atat de puternic sa ma tii!"