29 iulie 2009

Umbla leapsa...

De la Iulia a pornit si a trecut pe la Andu si pe la Dan...
De la mine sa o ia cine vrea asa cum am luat-o si eu, desi mi-ar face placere sa se sesizeze in mod special Ruxu...

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
Sa zambesc:)
2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Nu stiu, dar probabil as masura altfel intensitatea.
3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
O da si mai cu abitir. Va dati seama ce spor as avea?!
4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
Titlul articolului? Hmm..."Aproape de noi". Despre mine? Doar cuvintele mele.
6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
Nascuta din dragoste si decedata apartinand!
7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
Soferita de macara.
8. Ce ai face daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
As desena un zambet. Nu sunt Dumnezeu!!!
9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
Ati avut cea mai traznita bunica ever:)))
10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
a. De ce ai iertat?
b. Regreti ca nu regreti?
c. De ce am plans cand am plans?

23 iulie 2009

Calatorii si oameni - Aproape


Domnul cu camasa in dungi nu a renuntat deloc la pozitia incomoda in care sta. nu stiu de ce se chinuie asa. Pare a fi marioneta mea in vremurile in care o dureau pana si firele de par pe care nu le avea.
Ochelarii ii aluneca sistematic, manati de transpiratia de pe nas. Nu e cald deloc.
Acum citeste Libertatea. Se vede o pagina roz plina de sani voluptosi. Isi misca nasul in stanga si in dreapta ca si cand asa ar aprecia erotismul ce raznbate din foaia tabloidului. Niciodata nu m-am intrebat de ce oamenii citesc in tren tabloidele.
Nici cum nu pot sa o fac.
Domnul cu camasa in dungi a renuntat. Cred ca l-a citi de doua ori pana acum. Nu i se citeste pe fata ca ar fi plictisit. Nici nu cred ca e. Are o borseta atarnata de pantaloni care il cam incomodeaza si face eforturi vizibile de a nu adormi. Oare se jeneaza?
De ce si-o fi luat camasa in dungi alb cu verde?
Tanara in pantaloni de trenning roz de langa el e tare intunecata. Citeste Shogun-ul. E la volumul doi si pare foarte absorbita de actiunea cartii. Cred ca a ajuns acolo unde i se face omului baie. Imi vine sa rad si ma cufund intr-un zambet larg ca si cand m-as fi uitat la o comedie. Copila ma priveste oarecum surprinsa. Oare o fi crezut ca eu nu zambesc?
Ma intreaba daca lap-topul meu merge numai pe baterie. O lamuresc si ii cedez si priza mea. Pare dependenta de faptul ca melodiile de pe Ipod nu corespund starii ei. Cunoaste fiecare stationare si timpul de stationare. Se vede ca e fumatoare.
O intreb daca e mediesanca. Cu un zambet sagalnic imi spune ca nu. E din Tarnaveni, doua hule mai jos de Medias.
Curioasa ma intreaba ce varsta am si imi marturiseste ca de foarte multe minute si-a dorit sa ma intrebe asta dar ca si-a facut curaj numai dupa ce m-a vazut zambind.
Ii spun cati am. Nu o mint. Se uita mirata, cu ochii cat doua buline de avertizare de pe un compresor de gaze.
Imi spune ca nu ii vine sa creada ca am atatia si ca ce fac de am un ten asa frumos.
No dracie!
Am dat-o cotita si am spus ca mai nimic, avand in vedere ca la intrebarea ei cu tenul domnul cu camasa in dungi si-a manifestat interesul printr-o intrebare adresata direct sanilor mei.
I-am spus ca ma spal pe fata doar cu apa rece si sapun si ca din cand in cand folosesc o crema hidratanta. Si in gandul meu zambeam. Cred ca domnul cu camasa in dungi gandea la fel pentru ca gura lui a luat un contur foarte sarcastic.
Fata cu shogunul casca. Cred ca s-a plictisit de lungile pasaje descriptive din carte.
Pare o femeie tare nefericita. Nu zambeste deloc. Din contra. se incrunta foarte tare. Fata ei ia pozitia unui hanger fara teaca cu sprancenele unite ca intr-un vesnic scut impotriva lumii. Cred ca din cauza asta are multe cosuri.
Simt nevoia unei tigari. O sa cobor la Ploiesti pe peron. Intotdeauna aici sta mai mult...

21 iulie 2009

Raiduri...


Am privit spre coltul fluturelui meu azi. Lumina facea ca locul acela sa para ireal. Pentru cateva minute s-au aruncat inspre mine zeci de ganduri. Fara logica, fara vreo legatura aparenta intre ele.
Ma intrebam, peste toata aceasta cascada de ganduri, unde o sa-i fauresc noul loc in care sa vina sa-si aseze aripile obosite. Mi-am imaginat un spatiu mai larg, in tonuri calde care sa amplifice lumina. I-am gasit locul si ca prin farmec toate gandurile s-au risipit in neant. Era din nou liniste.
Am zambit ca de obicei si mi-am adus in minte intamplarile din ultimul timp. M-am lasat inundata de starea aceea de plutire si de liniste desavarsita. Nu am cantarit nimic, doar am simtit. Este foarte greu sa pui in cuvinte intensitatea starilor de bine. Din nou zambesc!
De data asta pentru ca am inceput sa pun in balanta starea mai sus amintita cu starile date de cei ce ne inconjoara in anumite momente ale vietii.
Daca as face un exercitiu de imaginatie pentru ultima categorie de oameni ar iesi o fotografie foarte ciudata.

Personajul colectiv este imbracat intr-un costum de culoare gri cu o croiala rigida si lipsit de eleganta. Valoarea lui neta ar tinde undeva spre zero, deoarece nu poti acuza croitorul ca a urmat dorintele clientului. In acest moment un zambet ironic mi se deseneaza pe fata si continui sa-mi imaginez.
Chipul brazdat de riduri premature face ca zambetul sa nu se poata aseza acolo. Ochii sunt mici si oblici, lipsiti de licarirea aceea de lumina care iti da puterea sa te apropii si sa doresti sa comunici cu respectivul personaj. Umerii putin lasati in fata si mainile balanganindu-se pe langa trupul firav dau senzatia ca mereu nu stie incotro sa se indrepte. Gesturile scurte si agitate sunt expresia unei nervozitati perpetue ce izvoraste din nereusite si din frica de fericire. Ticurile astea nu se raresc niciodata. Din contra. Se amplifica in toate planurile si asta pentru ca mereu isi indreapta privirea intunecata spre cei luminosi din jurul lui spre a atrage lumina peste hidosenoia de atitudine.
Un cadavru nu iti da fiorii pe care acest personaj colectiv ii imprastie in tine atunci cand te priveste. Ura amestecata cu invidie, prejudecati infierate si limbi ascutite de serpi veninosi sunt o armura pe care el o considera invincibila.
Zambesc!
Balanta se inclina net in favoarea starii mele de beatitudine ce are in subsidiar trairi intense.
Constat ca tot acest venin, in fapt, imi face extraordinar de bine. Ma face sa realizez cat de frumos este si va ramane drumul ramas in urma acestui hidos personaj. Ca un simplu zambet, o conversatie intr-o noapte ploaioasa, un pahar cu bere si o cutie de inghetata sterg uratul din cei ce ne inconjoara, cum in acele momente acest personaj colectiv nu mai are identitate si cum fuga lui de las este punctul in care zambetul devine mereu victorios.

Imi iubesc fluturele pentru ca el poate aduna in aripile lui totul si pentru ca primeste neconditionat curajul de a rade si a se bucura...

Mi-e cald in suflet si in tot ce ma inconjoara sunt tonuri calde....

17 iulie 2009

Oamenii si calatorii - Plecarea Klarei


E aproape noapte. Stancile au fost inghitite de nori laptosi care se bucura de o cadere prematura. Ochii Klarei au disparut in turbulentele ciudatei stari a muntelui. Parca si-a cautat negurile si cand a pasit pe peronul inecat de o ploaie trecuta a prins aripi.
Ochii Klarei nu mai erau tristi. Ochii ei vorbeau cu norii pe care ii atingea cu parul ei rosu si carliontat la capete. Clemele din par se adancisera in zburleala firelor si radeau satisfacute ca au scapt de spatarul verde al scaunului.
Klara era libera. Ea si vederile ei cu oameni de piatra au pasit in munte.
Privesc semnul cu "fumatul interzis" si zambesc sarcastic. In patru ore am fumat o tigara. Acum simt nevoia sa aprind una. Mi-e sete de toxina aceea ce in final cu siguranta o sa-mi afecteze sanatatea.
Copila de vis-a-vis de mine e dulce. E blindata cu tehnica pana in strafundul fiintei. Lap top, Ipod, casti, telefon care mie mi se pare ca e un bord de nava spatiala. Zambeste.
Si ea ar fuma o tigara. Fumeaza tigari light. E tanara. Are ochii caprui si e durdulie. Dar e foarte finuta si meticuloasa. Are degetele scurte si pufoase si o gestica foarte studiata. Nu stiam ca o punga de covrigei poate fi impaturata atat de frumos inainte de a o arunca la gunoi. E amuzanta. Nici macar nu priveste pe fereastra. Butoanele sunt mai interesante.
Copila are cu ea si un hard extern. Oare de ce le poarta cu ea?
E foarte tanara, dar deja pare batrana. E prea studiata. Ma simt in preajma ei ca o pustoaica certata de directoarea pensionului.
Mi-am adus aminte de clipul ce a atarnat la statusul unui amic zile intregi pana cand sa dau click pe el si sa realizez ca era superb.
O poveste a zambetului, o poveste de dragoste raportata la oamenii fericiti.
Copila asta nu pare fericita. E ca un iceberg. Brrrr! Ma trec fiori si cu siguranta nu e de la aerul conditionat.
Stau si ma intreb cum se simte mecanicul de locomotiva. Cat de enervant trebuie sa fie sa privesti mereu in fata ta la doua linii paralele si pe care le inghiti minut cu minut. Nu cred ca e o chestie foarte placuta. Oare trenul nu are pilot automat?
Cred ca m-am tampit!
Copila isi descarca muzica pe Ipod. Pare deconectata de lumea care o inconjoara. Nu existam. E doar ea si butoanele.
Nenea de langa mine e foarte bronzat. Mi-a spus ca il deranjeaza aerul conditionat si ii este ciuda ca si-a luat sandalele si nu bocancii. Exista oare in tot vagonul asta un om multumit?
Eu sunt frustrata ca nu am voie sa fumez. Si parca atunci cand ti se interzice ceva ...bla bla bla ...stiti voi...
Povestea zambetului si a unei fotografii!!

15 iulie 2009

Calatorii si oameni - Klara


S-a asezat in sfarsit pe locul ei. Este atat de ciudat cum uneori, anumite persoane, iti atrag atentia. Nu putea trece neobservata. Micuta de inaltime si cu o vioiciune cu totul aparte dadea impresia ca stie exact ce face.
Parul vopsit intr-un rosu titzian, putin decolorat din cauza soarelui, ii atingea umerii rotunzi ca intr-o mangaiere numai de el stiuta. M-a atras tenul de portelan. Nu puteam sa-mi desprind privirea de pe chipul ei. Parca era papusa copilariei mele, dar care prinsese viata prin nu stiu ce fel de miracol.
O fata rotunda, de culoarea cea mai ciudata pe care am vazut-o pana acum, cu o piele neteda si sanatoasa ce demonstra ca varsta este de pana in 30 de ani.
Ochii! Pusi acolo parca in ciuda nuantei de albastru si garnisiti cu sprancene lungi ii dadeau aerul unei dive ratacite in lumea ei. Nasul carn, cu narile fine, trona peste gura mica, cu buze subtiri si de un rosu diluat. Buza de sus parea ca isi facuse un obicei prost in a se ridica intrebatoare atunci cand posesoarea ei nu intelegea ceva.
Urechile mici si impodobite cu niste cercei de argint, lucrati in filigran, pareau ca intregesc harababura de coafura ce incadra chipul acesta care mi-a atras atentia. Mimica este atat de expresiva.
Trece de la o tristete profunda, care se vede in albastrul taios al ochilor, la un ras aproape isteric cand isi priveste prietena ce pare un pic mai timida.
Acum rade si rontaie cu dintii mici coada unui pix ce pare a fi fost achizionat de la un chisc de ziare. Scrie vederi. Si-a intins pe masuta o impresionanta colectie din care se disting foarte multe chipuri. Are un scris marunt, usor inclinat spre stanga. Pare a fi expresia fetei ei cand cand isi musca buzele in cautarea inspiratiei. Este puternica si trista in acelasi timp.
Nu vorbeste decat poloneza. Pacat. Mi-ar fi placut sa schimb impresii cu ea.

Am sa o numesc Klara. Cred ca i se potriveste...

9 iulie 2009

Abrazame...

Si-a asezat capul balai pe perna moale. Ochii albastrii au privit pe fereastra deschisa ultimul petec de cer al zilei.
Zambea!
Caldura din privire a facut ca cerul sa-si pastreze culorile, desi noaptea invaluia totul in mantia ei de stele.
Apoi a adormit. Copila a trecut granita dintre lumi. A trecut in visul primit in dar.
Asa a inceput totul.
Visul acela a devenit punctul de sprijin intr-o lume ce mereu se zvarcoleste si cauta. Vocea blanda a ursitoarei i-a ramas intiparita in memorie. Niciodata nu s-a temut de faptura magica, niciodata nu s-a intrebat de ce asa si nu asa. Din bagheta magica a curs spre copila balaie doar dorinta de bine.
Ochii mari si mirati, deschisi spre lume, au devenit poarta ce absorbea cunoasterea. A ei, a altora, a lucrurilor ce o inconjurau. O sete nemargita de a limpezi clar-obscurul din mantia instelata a unei fapturi ce i-a sadit in suflet o floare rara de care nici acum nu este constienta.
Au trecut anii si a pastrat copila inocenta in ea. Neferecata in nici o inlantuire cunoscuta, ochii copilei au ramas la fel de insetati ca la inceput.
A plans, a ras, a iubit, a suferit, a strans, a daruit, a zdrobit, a adunat, s-a revoltat, a cantat si a dansat pe muzica propriului suflet...
Si mai presus de toate a desenat cu rosu aprins urmele pasilor spre ceva ce nu a putut defini mult timp.
Anotimpuri, zboruri, cautari, ziduri rapuse si ridicate, un haos ordonat in care a primat doar aurul baghetei magice a ursitoarei fara nume.
Nu a fost si nu este o ingamfare.
Este doar acea invincibilitate regasita in darul primit la nastere, acel dar care pe parcursul vietii a primit rareori chip de OM.
O alta varsta, mai multe riduri si griji, aceiasi atitudine si un OM. Unul singur!
- Ma voi undui ca o trestie in vant, iubita mea, dar niciodata nu am sa ma rup!
- De ce iti sclipesc ochii atat de puternic?
- Pentru ca asa ii vezi tu...
- Trebuie sa-mi fie frica?
- Tie? Niciodata.
Si copila balaie a zambit si s-a cuibarit in acel loc unde nimeni nu indrazneste sa-i tulbure linistea, in acel loc unde lacrimile au gustul mierii, in acel loc unde magia are contur.....
Ploua iarasi. E liniste acolo in mine. Multumesc pentru ploaie......
Si de asta te iubesc!

4 iulie 2009

Loto porno 6 din 49...


O adiere de vant. Mi-e dor. Un amestec obositor de stari ma face sa raman tintuita in asternuturile calde. Nu las imaginatia sa zburde. Doar privesc retrospectiv si inevitabil alte si alte intrebari se nasc.
Zambesc si trec la pagina urmatoare. Iarasi intrebari. Am senzatia ca ma aflu intr-un tunel. Inaintez repede si toate intrebarile se lovesc de zidul implacabil ca apoi sa ricoseze in mine. Mi-e sete dar nu am puterea sa ma ridic. De fapt nu vreau sa fac asta.
Ma gandesc la normalitate. In cap imi suna mereu tot felul de stereotipii de genul "nu e normal sa faci asa", "nu e normal sa simti asa", "esti penibila", "cum poti sa..", "nu iti dai seama ca ai sa pierzi o gramada de prieteni".
Consecinta?
Rad. Si rad cu lacrimi. Daca stau acum sa pun intr-o formula matematica proportia intre ceea ce sunt oamenii din jurul meu si ingamfarea lor in ceea ce priveste credinta ca detin "adevarul absolut", pana si eu o sa raman surprinsa.
Mereu se vorbeste de standarde, de atitudini cuvincioase sau nu, de tipare, de perceptia binelui sau a raului. Apoi se trece la intrebarea "incotro ne indreptam?".
Amuzant, nu?
Cu foarte mult timp in urma cineva imi spunea ca intelepciunea este darul pe care tu, ca fiinta umana, ti-l faci zi de zi. Imi dadea o singura coordonata: toleranta, si o singura constanta:intelegerea.
Si uite si formula: X+1=eu. Unde X=gradul de perceptie la care se adauga atitudinea ta fata de cum percepi un anumit lucru. Simplu, nu?
Dar pentru unii nu este asa.
Unii sunt atat de "intelepti" incat stiu cum ar trebui sa simti, cum ar trebui sa actionezi, niciodata raportat la tine si intotdeauna raportat la ei. Gandesc in locul tau, stiu exact ce e mai bine pentru tine, stiu exact ce si cum trebuie sa faci si iti servesc reteta fericirii pe tava.
Iarasi rad!
Si din nou intreb: consecinta?
E grava. De ce spun asta?
Pentru ca in momentul in care te asezi de-a curmezisul acestor stereotipii, cand asculti sfaturile dar nu le urmezi, cand iti manifesti fericirea, respectivele persoane nu mai inteleg. Asta pentru ca sunt bulversate de faptul ca ai avut indrazneala sa nu te incadrezi in normele lor. Daca nu te incadrezi, automat ti se pune si eticheta: nebun, dement, inconstient, prost, nesimtit......si sirul poate continua cu invective si mai grave, dar care nu isi au locul aici.
Si atunci in jurul tau o sa ai surpriza sa privesti la un foc de artificii extrem de colorat in care violenta este prima balerina!
Cine spunea oare ca viata este un mers pe sarma?
Bine spunea.....
Ce pot sa fac?
Sa rad si sa fiu fericita alaturi de cei ce inteleg fara sa judece si sa creada ca detin "adevarul absolut"!
Si stiu ca cel mai puternic nu este puternic pentru ca se aseaza de-a curmezisul ci este puternic pentru ca a ales ce si-a dorit.....
Hai siktir!!!!
PS. Dau leapsa lui Andu pentru ca asa vreau:))))