Calatorii si oameni - Klara

S-a asezat in sfarsit pe locul ei. Este atat de ciudat cum uneori, anumite persoane, iti atrag atentia. Nu putea trece neobservata. Micuta de inaltime si cu o vioiciune cu totul aparte dadea impresia ca stie exact ce face.
Parul vopsit intr-un rosu titzian, putin decolorat din cauza soarelui, ii atingea umerii rotunzi ca intr-o mangaiere numai de el stiuta. M-a atras tenul de portelan. Nu puteam sa-mi desprind privirea de pe chipul ei. Parca era papusa copilariei mele, dar care prinsese viata prin nu stiu ce fel de miracol.
O fata rotunda, de culoarea cea mai ciudata pe care am vazut-o pana acum, cu o piele neteda si sanatoasa ce demonstra ca varsta este de pana in 30 de ani. Ochii! Pusi acolo parca in ciuda nuantei de albastru si garnisiti cu sprancene lungi ii dadeau aerul unei dive ratacite in lumea ei. Nasul carn, cu narile fine, trona peste gura mica, cu buze subtiri si de un rosu diluat. Buza de sus parea ca isi facuse un obicei prost in a se ridica intrebatoare atunci cand posesoarea ei nu intelegea ceva.
Urechile mici si impodobite cu niste cercei de argint, lucrati in filigran, pareau ca intregesc harababura de coafura ce incadra chipul acesta care mi-a atras atentia. Mimica este atat de expresiva.
Trece de la o tristete profunda, care se vede in albastrul taios al ochilor, la un ras aproape isteric cand isi priveste prietena ce pare un pic mai timida. Acum rade si rontaie cu dintii mici coada unui pix ce pare a fi fost achizionat de la un chisc de ziare. Scrie vederi. Si-a intins pe masuta o impresionanta colectie din care se disting foarte multe chipuri. Are un scris marunt, usor inclinat spre stanga. Pare a fi expresia fetei ei cand cand isi musca buzele in cautarea inspiratiei. Este puternica si trista in acelasi timp.
Nu vorbeste decat poloneza. Pacat. Mi-ar fi placut sa schimb impresii cu ea.
Am sa o numesc Klara. Cred ca i se potriveste...