Calatorind cu tine...BK pozitiv!

Imi plac declinarile...
Pur si simplu acolo e diferenta de nuanta, uneori imperceptibila si generatoare de tot felul de polemici absurde.
In momentul in care decid sa caut nu ajung la niciun rezultat care sa-mi satisfaca partea tenebroasa din mine. Nu pot decat sa spun ca asta ma cam scoate din sarite.
Cautatul, ca si alte multe chestii din viata nu este decat o stare de gratie in fraza careia nu intra niciodata verbul "a trebui", prin simpla caracterisctica a subiectivitatii sale. Uimitor cum se poate jongla cu niste cuvinte lipsite de sens!
Ma amuza cum conotatiile pe care le adaugam cuvintelor goale devin mai simbolistice decat simbolismul in sine...
Pace tie muritor de rand!
Aici in mod normal ar fi fost util un mare zambet. Un zimbet din acela impartit in mai multe felii, de diverse culori si consistente, care sa dea in final iluzia unei prajituri perfecte...
Si in timp toate aceste goliciuni se aduna si devin un tavalug imperfect si diform care te impinge intr-o alta lume.
Oamenii cer si cersesc, oamenii doresc in sinea lor si le este ingrozitor de teama sa spuna in fapt ce doresc.
Oamenii sunt si nu sunt...
"Oamenii" suntem la un moment dat fiecare din noi si tot in aceiasi secunda nu suntem decat un amalgam anost de dorinte nerostite.
Scarbos si al dracului de lipcios pe caldura asta.
In contextul asta ti se prezinta in fata ochilor minunata strada a desfatarii. Tot ce iti ramane de facut e sa pasesti pe ea. Daca te-ai hotarat si ai pasit iti trebuie o armura. Grea, istovitoare si sufucient de rezistenta incat sa ai satisfactia ca atunci cand scuipi ti-ai atins tinta...si tinta stie asta...
Ador sputele astea inveninate. Sunt cea mai perfecta forma de a vedea dincolo de orice limita impusa.
Ador greata aceea aproape de paroxism intiparita pe fetele ce au crezut ca in cautri esecul are vreo valoare.
Nu dau valoare libertatii spiritului meu. Libertatea lui imi da mie valoare...
Sec si cu o declinare a conjugarii ce ma va face mereu sa zambesc...
Dixit!

Calatorii si oameni - Colectionarul

Aparate de fotografiat vechi si ceasuri ale caror branci erau oprite intr-un timp neimaginat si nestiut. Asta am vazut expus si pazit cu sfintenie de colectionarul ajuns sa-si pripaseasca pasiunea in targuri de vechituri.
De statura medie, imbracat intr-o canadiana maro, omul mi-a dat initial senzatia ca poate duce un dialog din care eu sa am de invatat o multime de lucruri despre mecanismele ce vor sa imortalizeze timpul. Fata ridata, ochii mici si apropiati deasupra unui nas acvilin ce trona deasupra unei guri ale carei buze desenau un rictus, ce se vroia probabil un zambet condescendent fata de curiosii ce ii evaluau marfa in functie de cunostintele lor. Ne-am aplecat asupra aparatului de fotografiat uitat de vreme in colectia lui si am incercat sa-i dam un pret.
M-am apropiat de masa pe care erau expuse ceasurile.
Un gand hazliu mi-a dat tarcoale si am incercat sa-mi imaginez un domn imbracat intr-un costum de tweed lejer si purtand la buzunarul vestei un ceas cu lant in interiorul caruia chipul iubitei isi lasa patina timpului masurat numai pentru a avea un reper palpabil. Am zambit acestui gand si am revenit la realitatea inconjuratoare in nedumerirea si revolta colectionarului fata de intentia insotitorului meu de a-i fotografia taraba.
Am avut o senzatie stranie si atunci mi-am pus intrebarea de ce oare a venit intr-un targ de vechituri sa-si insire visele ratacite in trecut?
L-am privit cateva secunde si i-am citit in privire rautatea amestecata cu vehementa cu care isi apara "jucariile" timpului.
I-am inteles frica din priviri. I-am inteles dualitatea ce isi facea loc prin printre buzele urat arcuite.
Am inteles ca, desi isi expusese acolo toata viata lui, pe o taraba improvizata, in mijlocul unui targ noroios, desi le pusese amprenta mercantilitatii, nu dorea ca nimeni sa le atinga. I se parea ca orice privire profana pateaza sentimentul lui de apartenenta si povestea fiecarui obiect expus.
Din nou m-a incercat acea senzatie stranie. Un fel de tristete nemasurata impletita cu o dezamagire profunda.
Un om rau, mi-am spus in sinea mea si apoi am incercat sa imaginez varii scenarii in care batranul colectionar isi inclesta mainile inghetate de aparatul de fotografiat vechi si cum ochii mici stralucesc la vederea bacnotelor intinse de o mana, ce in nici un caz nu era condusa de un suflet care sa apreciezie valoarea intrinseca a obiectului pus la vanzare.
Nu mi-am inteles nici o secunda tristetea si pe de alta parte nu l-am inteles nici pe el.
Ce pot sa-mi imaginez?
Ca fiecare din acele ceasuri si fiecare din acele aparate de fotografiat aveau o poveste pe care mi-ar fi placut sa o ascult din gura unui gentelman imbracat intr-un costum de tweed lejer si cu un ceas cu lant in buzunarul vestei. Si da! Neaparat cu o pipa incovoiata din lemn de cires din care aroma tutunului amestecat cu vanilie sa ma infioare si sa ma faca sa cred ca brancile unor ceasuri expuse pe o taraba nu s-au oprit intamplator la anumite ore....
This is the world of cherrywood pipe........

Calatorii si oameni - Interviu cu un Vampir...

Nu ma asteptam ca batranul sa accepte invitatia mea la o siesta cu cognac si cafea. Nu ma asteptam nici macar sa fiu atat de emotionata.
Acest personaj misterios mi-a starnit interesul cand am citit in Cartea de Onoare a unui vernisaj cuvintele ce defineau viziunea lui asupra tablourilor cu tenta puternic avangardista ale tanarului artist. M-a uimit atunci profunzimea cuvintelor si forta cu care isi etala lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate. Paradoxal era faptul ca transmiterea mesajului nu imbraca o forma indrazneata, de unde am dedus ca pe undeva traditia e sadita in sufletul lui, dar in alta forma.
Am plecat de la vernisaj foarte hotarata sa obtin o intrevedere cu acest om. Am facut toate demersurile si iata-ma in fata personajului ce mi-a starnit curiozitatea copilareasca si m-a facut sa imi pun serios problema existentei "vampirilor".
Am intrat in Arte Caffe, o cafenea ce se afla intr-unul din vechile turnuri ale cetatii medievale. Imi place cafeneaua asta pentru aerul ei boem, pentru muzica superba ce te invaluie si mai ales pentru rafinamentul ospatarilor.
Batranul Vampir ma astepta la masa. L-am zarit de cum am intrat. Parul complet alb si barba desavarsit aranjata ii dadeau un aer superior si misterios. Era imbracat intr-un sacou de catifea crem si o camasa alba cu dungi de aceiasi culoare. Tinuta era completata cu un batic ingenios legat ce se asorta perfect cu ansamblul si ii dadea aerul unui poet scapatat.
Ochii incredibil de negri si nasul acvilin intensificau senzatia pe care ti-o dadea atitudinea de pasare de prada.
Cand m-a vazut a zambit sardonic, precum vulturul ce si-a indentificat prada, si m-a invitat sa iau loc. Ne-am salutat politicos si am facut cunostinta. Ca din senin pe masa cu suprafata de marmura au aparut doua pahare cu cognac si doua cafele cu frisca.
Am ramas placut impresionata cand personajul meu misterios si-a aprins pipa. Am zambit. Amestecul de tutun si vanilie m-a invaluit placut si m-a facut sa pasesc in lumea lui. Cu o voce baritonala si asezand tacticos foarfeca cu care a taiat tutunul in tabachera speciala, m-a intrebat:
- De ce ati tinut sa ma cunoasteti?
Iata-ma pusa in postura de a alege in a dezvalui adevaratul motiv sau de a servi un stereotip de conjunctura cu destula ironie incat sa para veridic. Am ales "agresivitatea" adevarului.
- Pentru ca m-ati facut sa imi pun cu adevarat problema existentei vampirilor. Stiati ca asa sunteti poreclit in micul burg?
A ras. Nu parea deloc impresionat de agresivitatea mea.
- Da, stiam.
- Pe ce considerente v-ati insusit aceasta porecla?
- Nu sunt considerente. Este o realitate. Am ajuns la venerabila mea varsta hranindu-ma doar cu iubire. Am alunecat mereu intr-un spatiu in care, in general, oamenilor le este frica sa paseasca. Cand spun oamenilor ma refer in cea mai mare masura la femei.
- Predindeti ca ati deslusit eternul feminin?
- Nu. Nici nu am cautat asta. Am cautat in fiecare femeie esenta ei pura. Nici una dintre aceste esente nu are acelasi miros.
- Suna a De Sade. Si am zambit privindu-i mainile perfecte ce se desfasurau in fata mea in gesturi lascive si aparent nedirijate mental.
- Nu am ajuns la perfectiunea nebuniei marchizului si nici nu imi doresc asta. Pervertirea pe care am aplicat-o asupra femeilor a fost de factura unui troc convenabil de ambele parti. Le-am gasit vulnerabilitatea si le-am daruit ceea ce doreau. Este cea mai sofisticata forma de iubire.
- Asta v-a facut cinic sau v-a imprastiat sufletul in mii de cioburi?
- Asta imi da puterea. Iubirea lor imi satisface ego-ul de pasare rapitoare, imi deschide perspective de cunoastere pe care nici macar nu le banuiti. Este fascinant sa sorbi sangele unei femei pasionale si cu toate astea ea sa ramana vie in urma ta. Este o definire, o marcare pe viata, inca un pas spre cucerire. Din pacate asta nu ma face nemuritor. Dar nu regret. Mi-as fi dorit sa mor de tanar ca sa nu ajung sa-mi sondez toate conflictele.
- Va intoarceti vreodata privirea inapoi?
- Nu. Detest ciorba reincalzita, ca sa folosesc un termen neacademic dar atat de uzual si cuprinzator.
- Ati iubit?
- Da. Fiecare femeie in parte am iubit-o total pana in momentul cand am plecat. Am dat tot. Am muscat vorace din dorinta lor de a se simti in inaltul cerului, le-am dus pana acolo si le-am dus dincolo de ce credeau ele ca sunt. Le-am aratat cum este sa supravietuiesti cu aerul rarefiat si tot asa le-am dat drumul. Le-am insemnat pe viata cu fierul rosu al propriei lor vointe.
Am ramas fara replica. Am constientizat in acel moment ca trebuie sa plec de acolo si ca nimic in viata nu este intamplator. A ramas putin surprins de reactia mea dar mi-a respectat dorinta. Mi-a zambit ingaduitor si vocea acea patrunzatoare mi-a ramas in memorie:
- Candva o sa ne mai reintalnim. Nu sunteti inca pregatita sa zburati la inaltimi. Sarut mainile!
Am iesit din cafenea si pentru cateva momente am ramas tintuita in mijlocul drumului savurand aerul rece ce imi sfredelea plamanii.
Ochii negri ai Vampirului mi-au aratat o alta lume......

Calatorii in simturi - Nalucile

Trecand pragul romanelor victoriene si a manierismul britanic m-am gandit ca nu imi strica o plimbare racoritoare.
In burgul medieval dumineca timpul se opreste. Cred ca este o intelegere tacita intre zidurile cetatii si timpul pravalitor de idei despre odihna si amorteala placuta.
Am pornit agale prin centrul amortit de ploaia rece de toamna. Aerul crud dadea tigarii o savoare aparte. Cladaramul obedient sorbea din ploaie tacerile pasilor.
Incercam din rasputeri sa nu ma intorc in magia personajelor lui Susan Howatch, magie care m-a invaluit in tot sfarsitul de saptamana.
Am traversat parcul batran ascultand tanguiala frunzelor rapuse de o toamna indolenta si neiertatoare. Pe de alta parte simteam nevoia sa arunc bete de chibrit aprinse in baltile ce s-au transformat in oglinzi ingaduitoare. Imi doream sa vad jocul viu al luminilor inramate in picurii reci si constanti ce imi amplificau dorinta de fuga dintr-o lume ce mi-o doream reala. Amintirea aromei unei tigari de foi imibibata in coniac si vanilie m-a facut sa zambesc.
Vanzatoarea de la chiosc, plictisita si infrigurata, mi-a sugerat subtil ca nu are sa schimbe o bacnota atat de mare la ora aceea. Am zambit....in burgul medieval vezi caini vagabonzi doar cand cei de la ecarisaj le mai dau drumul din adaposturi ca sa justifice salariile.
Am fericit vanzatoarea cu un schimb avantajos de marfuri, mi-am indesat mainile in buzunarele canadienei si am pornit spre casa pe alt drum.
Amorteala orasului mi-a dat o stare ce m-a impins la introspectie. Nu prea adanca, doar atat cat sa dau viata vitrinelor luminate abuziv de un prost gust progresist.
Trecand peste valsul pantofilor colorati cu tinte abstracte si peste unduirile rochiilor de seara ce nu isi vor gasi curand cenusaresele, m-am oprit in fata ecranului unui bancomat. Portocaliu!! Am inceput sa rad in linistea rece. Isi etala nurii electronici cu invitatii concise si refuza parca sa scuipe spre intoleranta cu care ploaia il ocolea. L-am privit cateva secunde in speranta ca acel portocaliu mojic o sa dispara printre ofertele generoase. In zadar. Persista in portocaliu. Nici macar nu am avut generozitatea sa ma revolt, dar mi-am pus in gand sa il retin si sa nu ii ofer decat sansa sa-mi savureze indiferenta.
Mi-am dat seama, dupa cativa pasi, ca intre castanii seculari s-a incins un dans al nalucilor a caror martori eram doar eu si papusa impartiala de pe coltul turnului cu ceas.
Naluci stravezii si lipsite de gratie cautau sa-si marcheze teritoriul prin gesturi violente si sa acapareze atentia brancilor ceasului. Mi s-a parut atat de hilar incat m-am oprit si am privit cerul incarcat cu nori diformi. M-a uimit tenacitatea cu care nalucile impleteau spasme cu snururi de decadenta cabotina si mai ales m-a invaluit mantaua bucolica a nesansei lor.
Am zambit tavalugului si am plecat mai departe.
Nu stiu de ce cautam un raspuns starii mele colorate, nu stiu de ce am avut impresia ca raspunsul acesta se afla in acea lume victoriana ce mi-o doream contemporana in acele momente.
Ajunsa acasa si istovita de ploaia rece m-am cuibarit in asternuturile calde dorindu-mi cu ardoare ca fluturele meu sa adaste pe un Prolog de Heine. Sa-mi insire pe un fir de matase rosie forta cu care calatoreste in lumea victoriana ce doar el si-o poate aduce in prezent.
Am adormit zambind cu gandul la culorile aripilor atat de calde.....

Calatorii si oameni - Eu acum

Garaaaaaa!
Am tresarit din visul meu. Glasul conductorului a spart granita dintre mine si dorintele mele. Intr-o clipita vestalina din mine a disparut urmarita de vocea aceea sigura si reala. Mi-au mai ramas doar ramasitele Morganei, dintr-un intreg prea perfect ca sa fie real.
Matasurile viorii care-i invaluiau trupul, sclipirea ochilor negri in pasiunea daruirii, zambetul pervers si inocent in acelasi timp, mainile cu degetele lungi si fine ce tremura pe trupul meu istovit de calator s-au ascuns in spatele hidosului conductor ce pare ca ranjeste acum satisfacut.
De ce tocmai acum a trebuit sa urmeze o gara? De ce tocmai acum a trebuit sa fiu aruncata in multimea de pangaritori ai Morganei mele?
De ce visul meu pamantean s-a oprit intr-o lume ireala?
Am privit inmarmurita peronul rece. Nimeni. Aveam senzatia ca un colaps general s-a instalat in trenul ipocrit.
Eram constienta ca asteapta sa iau o decizie. Imi este prea frig sa cobor. Il privesc pe hidosul conductor si ii fac un semn discret ca raman aici. In fond este destul de cald si confortabil comparativ cu peronul secat si rece.
Imi zambeste sarcastic si da semnalul de pornire.
Si eu?
De data asta o sa-mi continui calatoria sub aceleasi auspicii. O sa-mi pipai Morgana cu toata pasiunea si sfasierea din mine, o sa o iubesc si o sa o doresc in propriul meu trup, o sa o simt cum imi vibreaza in bratele-mi pline de inconstienta revoltei mele. Si da!
O sa-i dau satisfactia noului meu status! De pangaritor al propriilor mele vise si dorinti, de creatoare a propriei mele vestaline si o sa tanjesc in cruda speranta ca sunt aleasa unui vacarm de iubire si daruire!
Am zis!

Calatorii si oameni - Ceasuri trecute

Privesc ceasul de pe peronul garii. Stupid de anost.
Se urneste iarasi!
Nu am timp sa ma gandesc cum as arata intinsa pe spate pe peronul rece. La fel de anost ca si ceasul.
Daaa! Dar ce diferenta uriasa! Ce decalaj sublim al constatarii ca undeva am sa gasesc!
Peisajele triste se deruleaza cu rapiditate prin dreptul geamului. Ninge. E frig. Incep sa imi numar cu voce tare dorintele. Ecoul glasului meu se pierde in capatul coridorului vagonului.
In buda! Semnificativ nu?
Incep sa rad. Ma simt deja ca intr-un film cu buget mic. Zdrentuita si plina de praf in mijlocul unui decor abstract.
Nici macar nu imi amintesc conturul Morganei mele. Stiu doar ca intr-un vis avea obrajii infiorator de ovali. Si mie nu imi plac obrajii ovali.
Mie imi plac strugurii!
Conductorul trece pe coridor. Se leagana precum un gascan pe mijlocul ulitei. Sunt sigur ca pe penele lui aluneca doar apa, restul lichidelor sunt scutite de la efortul asta boem. In cateva secunde o sa ajunga in dreptul latrinei luxoase. Probabil ca o sa auda ecoul dorintelor mele. Si pot sa pun pariu ca o sa rada. Astept! Astept!
Si da. Rade. Un galgait ciudat se revarsa din gatul diform si taiat cu lama de barbierit. Si nici macar nu sunt sigura ca intelege ceva. Pur si simlu este singurul personaj platit din trenul asta imbecil de luxos. Si asta ma revolta.
Cum dracu sa fii pe statele de plata ale unui joc? Cum dracu sa traiesti intr-o normalitate frustranta numai pentru ca ai tupeul sa dai ordine de plata din varful movilei de cacat?
Si ce daca ma revolt? Parca m-ar ajuta la ceva.
Privesc din nou pe geam. E o vreme caineasca si mult timp de acum incolo nu o sa mai fie gari.
De unde stiu?
Din latrina!!

Calatorii si oameni - Cina

In fond sunt singura vinovata. Degeaba incerc sa inlatur instinctul acela animalic de a sfasia uniforma conductorului. El va continua sa zambeasca plin de iluzia cunoasterii si apoi o sa treaca mai departe.
Cine l-a construit pe idiotul asta?
Stupida intrebare. Cert este ca in loc de inima i-a pus o bucata implacabila de plastelina care nici macar nu lasa sa treaca apa cruzimii dinspre inafara inspre lantul lui trofic.
Nu mi-e sila dar cu siguranta l-as vrea torturat. Nu ma gandesc la ceva clasic. Dar as vrea sa inghita fulgii felinarelor inguste ce lumineaza un drum aproape diabolic, as vrea sa soarba gemetele tuturor vestalinelor si suspinele mainilor ce i-au modelat inima.
Nu sunt rea. Nu sunt nici macar dezamagita si in nici un caz nu imi doresc un calus in gura lui infecta numai de dragul de-ai privi zvarcolirile. Astept sa imi faca un semn.
E aproape ora cinei si sunt curioasa daca acel semn are de data asta ceva nou in el. Mancarea sigur nu o sa aiba, dar cel putin ceva din trenul asta sa se schimbe. Au mai trecut cateva minute. Tacerea surda a rotilor trenului mi-a dat de inteles ca foamea mea este doar o iluzie rasfranta pe o inima de plastelina.
Mi-e sila sa-i vad semnalul si in acelasi timp mi-e dor sa aud sunetul cutitului pe portelanul unei farfurii ce niciodata nu mi-a apartinut. E o foame desarta. E o foame de nisipuri si ape namoloase.
Nu e vinovat idiotul de foamea mea. E vinovat doar ca anunta momentul cand se va servi masa.
Il privesc.
E la capatul culoarului.
Zambeste satisfacut privindu-ma in ochi.
Este atat de sigur pe el ca nu am intuit ce are sa faca. Dar se inseala. Ii urmaresc degetele diforme cum se indreapta spre buzunarul pantalonului, apoi cum dispar in negura lui. Zambesc ironic. Clopotelul este atarnat de degete. Privirea lui este tintuita in ochii mei. Satisfactia ranjetului s-a disipat in lungul culoarului, inghitita de covorul rosu. Si-a dat seama ca am intuit gestul. Pare dezamagit si totusi nu incearca sa aduca nici o schimbare. Acelasi gest, acelasi clinchet disperat, aceiasi ora, aceiasi cina fada si acelasi scancet al cutitului pe farfuria de portelan fin....
Cina este servita!!!
Si a disparut in haul dintre vagoane lasand in spate speranta mea ca ceva se va schimba.
Mi-e foame de foame si iarasi am sa manac.....

Calatorii si oameni - Conductorul

Nu mi-a placut conductorul de la bun inceput. Are o atitudine de parca el a inventat apa calda si mersul pe bicicleta. Dar am trecut destul de usor de el si mi-am ocupat locul in compartimentul indicat.
De data asta ma impingea din spate curiozitatea de a centra si a da cu capul, tot eu.
Si uite asa a inceput incursiunea!
Moment crucial, in sensul ca era pus la intersectia intersectiilor pline de colbul indeciziilor.
Tupeu?
O daaaaa... este ceva ce iti trebuie in cantitate foarte mare ca sa faci saltul din mersul trenului. In primul rand ca trebuie sa treci pe langa buda urat mirositoare si a carei usa niciodata nu se inchide.
Apoi, avand in vedere ca ai neuronul excitat la maxim te proptesti in usa si simti asa pe sira spinarii cum te trage inapoi farmecul invariabil al cuvintelor de dincolo de zidul perfectiunii.
Daca ti-ai facut curaj...Jump!!!
Hehehehe daca ai avut vreodata impresia ca o sa-ti fie moale te inseli. In momentul cand atingi pamantul stii exact cate fire de par ai pe cap, in nas, in gene si in sprancene. Iti recunosti fiecare particica de piele sub forma unei vantai infloritoare si multicolore si se nasc in mintea ta cele mai impresionante asocieri de organe interne si externe.
Si dupa ce trenul se pierde linistit in zare, stimabilul conductor iti face semn tinand in mana o perdea de muci eleganti si din pipa lui iese fumul sub forma de numar de cont bancar in care trebuie sa-ti depui contravaloarea cazaturii.
Si doamne cum te arde pe la toate cele!!! Dar mai vorbim noi despre asta...

Calatorii si oameni - Aproape

Domnul cu camasa in dungi nu a renuntat deloc la pozitia incomoda in care sta. nu stiu de ce se chinuie asa. Pare a fi marioneta mea in vremurile in care o dureau pana si firele de par pe care nu le avea.
Ochelarii ii aluneca sistematic, manati de transpiratia de pe nas. Nu e cald deloc.
Acum citeste Libertatea. Se vede o pagina roz plina de sani voluptosi. Isi misca nasul in stanga si in dreapta ca si cand asa ar aprecia erotismul ce raznbate din foaia tabloidului. Niciodata nu m-am intrebat de ce oamenii citesc in tren tabloidele.
Nici cum nu pot sa o fac.
Domnul cu camasa in dungi a renuntat. Cred ca l-a citi de doua ori pana acum. Nu i se citeste pe fata ca ar fi plictisit. Nici nu cred ca e. Are o borseta atarnata de pantaloni care il cam incomodeaza si face eforturi vizibile de a nu adormi. Oare se jeneaza?
De ce si-o fi luat camasa in dungi alb cu verde?
Tanara in pantaloni de trenning roz de langa el e tare intunecata. Citeste Shogun-ul. E la volumul doi si pare foarte absorbita de actiunea cartii. Cred ca a ajuns acolo unde i se face omului baie. Imi vine sa rad si ma cufund intr-un zambet larg ca si cand m-as fi uitat la o comedie. Copila ma priveste oarecum surprinsa. Oare o fi crezut ca eu nu zambesc?
Ma intreaba daca lap-topul meu merge numai pe baterie. O lamuresc si ii cedez si priza mea. Pare dependenta de faptul ca melodiile de pe Ipod nu corespund starii ei. Cunoaste fiecare stationare si timpul de stationare. Se vede ca e fumatoare.
O intreb daca e mediesanca. Cu un zambet sagalnic imi spune ca nu. E din Tarnaveni, doua hule mai jos de Medias.
Curioasa ma intreaba ce varsta am si imi marturiseste ca de foarte multe minute si-a dorit sa ma intrebe asta dar ca si-a facut curaj numai dupa ce m-a vazut zambind.
Ii spun cati am. Nu o mint. Se uita mirata, cu ochii cat doua buline de avertizare de pe un compresor de gaze.
Imi spune ca nu ii vine sa creada ca am atatia si ca ce fac de am un ten asa frumos.
No dracie!
Am dat-o cotita si am spus ca mai nimic, avand in vedere ca la intrebarea ei cu tenul domnul cu camasa in dungi si-a manifestat interesul printr-o intrebare adresata direct sanilor mei.
I-am spus ca ma spal pe fata doar cu apa rece si sapun si ca din cand in cand folosesc o crema hidratanta. Si in gandul meu zambeam. Cred ca domnul cu camasa in dungi gandea la fel pentru ca gura lui a luat un contur foarte sarcastic.
Fata cu shogunul casca. Cred ca s-a plictisit de lungile pasaje descriptive din carte.
Pare o femeie tare nefericita. Nu zambeste deloc. Din contra. se incrunta foarte tare. Fata ei ia pozitia unui hanger fara teaca cu sprancenele unite ca intr-un vesnic scut impotriva lumii. Cred ca din cauza asta are multe cosuri.
Simt nevoia unei tigari. O sa cobor la Ploiesti pe peron. Intotdeauna aici sta mai mult...

Oamenii si calatorii - Plecarea Klarei

E aproape noapte. Stancile au fost inghitite de nori laptosi care se bucura de o cadere prematura. Ochii Klarei au disparut in turbulentele ciudatei stari a muntelui. Parca si-a cautat negurile si cand a pasit pe peronul inecat de o ploaie trecuta a prins aripi.
Ochii Klarei nu mai erau tristi. Ochii ei vorbeau cu norii pe care ii atingea cu parul ei rosu si carliontat la capete. Clemele din par se adancisera in zburleala firelor si radeau satisfacute ca au scapt de spatarul verde al scaunului.
Klara era libera. Ea si vederile ei cu oameni de piatra au pasit in munte.
Privesc semnul cu "fumatul interzis" si zambesc sarcastic. In patru ore am fumat o tigara. Acum simt nevoia sa aprind una. Mi-e sete de toxina aceea ce in final cu siguranta o sa-mi afecteze sanatatea.
Copila de vis-a-vis de mine e dulce. E blindata cu tehnica pana in strafundul fiintei. Lap top, Ipod, casti, telefon care mie mi se pare ca e un bord de nava spatiala. Zambeste.
Si ea ar fuma o tigara. Fumeaza tigari light. E tanara. Are ochii caprui si e durdulie. Dar e foarte finuta si meticuloasa. Are degetele scurte si pufoase si o gestica foarte studiata. Nu stiam ca o punga de covrigei poate fi impaturata atat de frumos inainte de a o arunca la gunoi. E amuzanta. Nici macar nu priveste pe fereastra. Butoanele sunt mai interesante.
Copila are cu ea si un hard extern. Oare de ce le poarta cu ea?
E foarte tanara, dar deja pare batrana. E prea studiata. Ma simt in preajma ei ca o pustoaica certata de directoarea pensionului.
Mi-am adus aminte de clipul ce a atarnat la statusul unui amic zile intregi pana cand sa dau click pe el si sa realizez ca era superb.
O poveste a zambetului, o poveste de dragoste raportata la oamenii fericiti.
Copila asta nu pare fericita. E ca un iceberg. Brrrr! Ma trec fiori si cu siguranta nu e de la aerul conditionat.
Stau si ma intreb cum se simte mecanicul de locomotiva. Cat de enervant trebuie sa fie sa privesti mereu in fata ta la doua linii paralele si pe care le inghiti minut cu minut. Nu cred ca e o chestie foarte placuta. Oare trenul nu are pilot automat?
Cred ca m-am tampit!
Copila isi descarca muzica pe Ipod. Pare deconectata de lumea care o inconjoara. Nu existam. E doar ea si butoanele.
Nenea de langa mine e foarte bronzat. Mi-a spus ca il deranjeaza aerul conditionat si ii este ciuda ca si-a luat sandalele si nu bocancii. Exista oare in tot vagonul asta un om multumit?
Eu sunt frustrata ca nu am voie sa fumez. Si parca atunci cand ti se interzice ceva ...bla bla bla ...stiti voi...
Povestea zambetului si a unei fotografii!!

Calatorii si oameni - Klara

S-a asezat in sfarsit pe locul ei. Este atat de ciudat cum uneori, anumite persoane, iti atrag atentia. Nu putea trece neobservata. Micuta de inaltime si cu o vioiciune cu totul aparte dadea impresia ca stie exact ce face.
Parul vopsit intr-un rosu titzian, putin decolorat din cauza soarelui, ii atingea umerii rotunzi ca intr-o mangaiere numai de el stiuta. M-a atras tenul de portelan. Nu puteam sa-mi desprind privirea de pe chipul ei. Parca era papusa copilariei mele, dar care prinsese viata prin nu stiu ce fel de miracol.
O fata rotunda, de culoarea cea mai ciudata pe care am vazut-o pana acum, cu o piele neteda si sanatoasa ce demonstra ca varsta este de pana in 30 de ani. Ochii! Pusi acolo parca in ciuda nuantei de albastru si garnisiti cu sprancene lungi ii dadeau aerul unei dive ratacite in lumea ei. Nasul carn, cu narile fine, trona peste gura mica, cu buze subtiri si de un rosu diluat. Buza de sus parea ca isi facuse un obicei prost in a se ridica intrebatoare atunci cand posesoarea ei nu intelegea ceva.
Urechile mici si impodobite cu niste cercei de argint, lucrati in filigran, pareau ca intregesc harababura de coafura ce incadra chipul acesta care mi-a atras atentia. Mimica este atat de expresiva.
Trece de la o tristete profunda, care se vede in albastrul taios al ochilor, la un ras aproape isteric cand isi priveste prietena ce pare un pic mai timida. Acum rade si rontaie cu dintii mici coada unui pix ce pare a fi fost achizionat de la un chisc de ziare. Scrie vederi. Si-a intins pe masuta o impresionanta colectie din care se disting foarte multe chipuri. Are un scris marunt, usor inclinat spre stanga. Pare a fi expresia fetei ei cand cand isi musca buzele in cautarea inspiratiei. Este puternica si trista in acelasi timp.
Nu vorbeste decat poloneza. Pacat. Mi-ar fi placut sa schimb impresii cu ea.
Am sa o numesc Klara. Cred ca i se potriveste...