Garaaaaaa!
Am tresarit din visul meu. Glasul conductorului a spart granita dintre mine si dorintele mele. Intr-o clipita vestalina din mine a disparut urmarita de vocea aceea sigura si reala. Mi-au mai ramas doar ramasitele Morganei, dintr-un intreg prea perfect ca sa fie real.
Matasurile viorii care-i invaluiau trupul, sclipirea ochilor negri in pasiunea daruirii, zambetul pervers si inocent in acelasi timp, mainile cu degetele lungi si fine ce tremura pe trupul meu istovit de calator s-au ascuns in spatele hidosului conductor ce pare ca ranjeste acum satisfacut.
De ce tocmai acum a trebuit sa urmeze o gara? De ce tocmai acum a trebuit sa fiu aruncata in multimea de pangaritori ai Morganei mele?
De ce visul meu pamantean s-a oprit intr-o lume ireala?
Am privit inmarmurita peronul rece. Nimeni. Aveam senzatia ca un colaps general s-a instalat in trenul ipocrit.
Eram constienta ca asteapta sa iau o decizie. Imi este prea frig sa cobor. Il privesc pe hidosul conductor si ii fac un semn discret ca raman aici. In fond este destul de cald si confortabil comparativ cu peronul secat si rece.
Imi zambeste sarcastic si da semnalul de pornire.
Si eu?
De data asta o sa-mi continui calatoria sub aceleasi auspicii. O sa-mi pipai Morgana cu toata pasiunea si sfasierea din mine, o sa o iubesc si o sa o doresc in propriul meu trup, o sa o simt cum imi vibreaza in bratele-mi pline de inconstienta revoltei mele. Si da!
O sa-i dau satisfactia noului meu status! De pangaritor al propriilor mele vise si dorinti, de creatoare a propriei mele vestaline si o sa tanjesc in cruda speranta ca sunt aleasa unui vacarm de iubire si daruire!
Am zis!
Am tresarit din visul meu. Glasul conductorului a spart granita dintre mine si dorintele mele. Intr-o clipita vestalina din mine a disparut urmarita de vocea aceea sigura si reala. Mi-au mai ramas doar ramasitele Morganei, dintr-un intreg prea perfect ca sa fie real.
Matasurile viorii care-i invaluiau trupul, sclipirea ochilor negri in pasiunea daruirii, zambetul pervers si inocent in acelasi timp, mainile cu degetele lungi si fine ce tremura pe trupul meu istovit de calator s-au ascuns in spatele hidosului conductor ce pare ca ranjeste acum satisfacut.
De ce tocmai acum a trebuit sa urmeze o gara? De ce tocmai acum a trebuit sa fiu aruncata in multimea de pangaritori ai Morganei mele?
De ce visul meu pamantean s-a oprit intr-o lume ireala?
Am privit inmarmurita peronul rece. Nimeni. Aveam senzatia ca un colaps general s-a instalat in trenul ipocrit.
Eram constienta ca asteapta sa iau o decizie. Imi este prea frig sa cobor. Il privesc pe hidosul conductor si ii fac un semn discret ca raman aici. In fond este destul de cald si confortabil comparativ cu peronul secat si rece.
Imi zambeste sarcastic si da semnalul de pornire.
Si eu?
De data asta o sa-mi continui calatoria sub aceleasi auspicii. O sa-mi pipai Morgana cu toata pasiunea si sfasierea din mine, o sa o iubesc si o sa o doresc in propriul meu trup, o sa o simt cum imi vibreaza in bratele-mi pline de inconstienta revoltei mele. Si da!
O sa-i dau satisfactia noului meu status! De pangaritor al propriilor mele vise si dorinti, de creatoare a propriei mele vestaline si o sa tanjesc in cruda speranta ca sunt aleasa unui vacarm de iubire si daruire!
Am zis!
Ma pregateam sa scriu un comentariu caustic cand s-a facut curent si mi s-a tantit usa de la balcon. Am trait senzatia vie ca cineva a inchis-o, ca sa ma prinda si am realizat cat de angosanta poate fi o iluzie. Am rememorat senzatia captvitatii, chitzaind ca un hamster obligat sa alerge in cilindrul obscen. Am sa inchid ochii data asta, am sa visez mai bine un tren. Macar ala are capete si opreste uneori in gari de cosmar, oferind evadari din infern in posibile Purgatorii. Am simtit!
RăspundețiȘtergere