Cararea era marginita de frunzele toamnei. Mii de culori in mii de versete faceau ca drumul sa para un tunel spre o lumina cautata si intrezarita.
Usor si managiand frunzele imi calatoream zambetul pe carare. Nu cautam nimic. Urmam o raza de soare razletita prin desisul toamnei. Jucausa si plina de viata, transpusa in culorile ce ma inconjurau si atat de calda incat faptul ca eram desculta nu devenea ceva ce sa-mi ingreuneze pasii. In dreapta mea fereasta spre cerul albastru era deschisa. Nimic nu impiedeca raza jucausa sa renunte la carare.
Un izvor de cuvinte mi-a racorit fruntea si s-a unit cu zambetul meu. Nu era o alta lume. Diafan, pierduta in caldura razei, nu pripaseam zambetul decat in directia caldurii ce o simteam ca imi invaluia cuvintele rebele.
E un foc ceea ce simt cand ma invaluie. Arde dar nu mistuie niciodata, purifica dar nu omoara, canta dar nu se stinge.
Un perpetuu mobile! Realizabil doar in imaginea culorilor de toamna. Locul unde mi-e cald si unde zambesc.
Tintuita de irizariile cuvintelor si de placuta atingere a razei ce nu vroia sa plece pe fereasta spre cer am privit in ochi o vulpe ratacita in marginea cararii. Blana nu are culoarea ei fireasca, inca nu e iarna.
Ma sperie?
Ma incanta?
Imi doresc gulerul acela pe umerii aplecati in toamna cuvintelor?
Nu.
Zambesc. O privesc in ochii mici si ageri. Ma priveste. Raza de soare o deranjeaza. Clipeste. E hotarata, nu vrea sa ajunga pe umerii mei. Asta nu o impiedeca insa sa ma priveasca. Sa ma faca sa ii cer coada valoroasa in iarna. Zambesc din nou. Imi e cald si bine in mine cu fereastra deschisa spre cer si cu raza jucausa de soare. Chiar daca am omorat o vulpe! Am pasit mai departe, am trecut pe langa fereastra si pe langa ochii mici si vicleni.
Le-am zambit.
- Prostii daca nu cred in prostia lor nu sunt prosti. Imi e mult prea bine desculta si mult prea cald in mine alaturi de cuvinte incat sa-ti vreau blana in protap Sau nu sti ca si iarna are soarele ei?
Usor si managiand frunzele imi calatoream zambetul pe carare. Nu cautam nimic. Urmam o raza de soare razletita prin desisul toamnei. Jucausa si plina de viata, transpusa in culorile ce ma inconjurau si atat de calda incat faptul ca eram desculta nu devenea ceva ce sa-mi ingreuneze pasii. In dreapta mea fereasta spre cerul albastru era deschisa. Nimic nu impiedeca raza jucausa sa renunte la carare.
Un izvor de cuvinte mi-a racorit fruntea si s-a unit cu zambetul meu. Nu era o alta lume. Diafan, pierduta in caldura razei, nu pripaseam zambetul decat in directia caldurii ce o simteam ca imi invaluia cuvintele rebele.
E un foc ceea ce simt cand ma invaluie. Arde dar nu mistuie niciodata, purifica dar nu omoara, canta dar nu se stinge.
Un perpetuu mobile! Realizabil doar in imaginea culorilor de toamna. Locul unde mi-e cald si unde zambesc.
Tintuita de irizariile cuvintelor si de placuta atingere a razei ce nu vroia sa plece pe fereasta spre cer am privit in ochi o vulpe ratacita in marginea cararii. Blana nu are culoarea ei fireasca, inca nu e iarna.
Ma sperie?
Ma incanta?
Imi doresc gulerul acela pe umerii aplecati in toamna cuvintelor?
Nu.
Zambesc. O privesc in ochii mici si ageri. Ma priveste. Raza de soare o deranjeaza. Clipeste. E hotarata, nu vrea sa ajunga pe umerii mei. Asta nu o impiedeca insa sa ma priveasca. Sa ma faca sa ii cer coada valoroasa in iarna. Zambesc din nou. Imi e cald si bine in mine cu fereastra deschisa spre cer si cu raza jucausa de soare. Chiar daca am omorat o vulpe! Am pasit mai departe, am trecut pe langa fereastra si pe langa ochii mici si vicleni.
Le-am zambit.
- Prostii daca nu cred in prostia lor nu sunt prosti. Imi e mult prea bine desculta si mult prea cald in mine alaturi de cuvinte incat sa-ti vreau blana in protap Sau nu sti ca si iarna are soarele ei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!