Statueta de Tanagra...

Intr-o ceasca de cafea protapita pe masa plina de scrum am gasit lingurita de mucegai fara de savoare. Mi se parea un albastru inutil si diluat in picaturile ce se voiau de fapt a fi un grotesc invidios.
Ielele au uitat sa-si puna in cap fustele brodate si transparente. Gestul asta m-a facut sa privesc la peretii uniformi si atat de placid zugraviti in alb. Am ales una din ele. Nu stiu motivul pentru care am ales-o pe ea. Cred ca a fost asa o perturbare a unui gand jilav ce ratacea in triunghiul pe care de multe ori l-am visat echilateral.
Ranjetul submisiv nici macar nu mi-a dat de gandit. Prea era cufundata in mlastina gretos de miscatoare a pacatului trait dar nespus.
Nici macar nu mi-a dat de gandit ca as putea percepe veninul dorintei ei ascunse. Si-a sprijinit sanul plin si dornic de lapte pe mana intrebarilor retorice. Nu voia raspunsuri care sa o supere, nu accepta raspunsuri care ar fi putut sa-i descalifice statutul de fiinta mistica. Pur si simplu astepta cuvinte care sa o ridice de acolo si sa-i confirme ca exista doar pentru a exista.
Un dezgust plin de zat de nechezol a batut la usa curiozitatii mele. Ma gandeam ca daca fac pasul acela mic spre a pune in cuvinte neintelegerea ei o sa cladesc undeva in ea o scara imperceptibila dar vie.
Inutilitatea acestei miscari mi s-a aratat sub forma mucegaiului. Am zambit sarcastic la pata de culoare de pe fusta ei transperenta si am refuzat categoric sa ii arat.
Unii ar spune ca a fost o rautate, altii ar fi zambit nostalgic la intruchiparea nevoalata a pacatului din dorinta, iar altii ar fi perceput totul ca pe o scoarta plina de furnici infometate.
Mararul din ciorba, praful de pe rafuturile bibliotecii, nicotina infipta adanc in perdele, sirul inefabil al banalitatii sufocante....
O ielelor ce imagine apocaliptica!!!!
As fi implorat un chip had sa ma tina departe de scarba ce ma invaluia usor. Mi-am dat seama insa ca netraind micimea acestui sentiment de repulsie mi-e imposibil sa percep magnitudinea cu care vulcanul din mine fierbe.
Am lasat-o sprijinita cu sanul pe intrebari si am privit-o condescendent cum isi indreapta credinta spre ciorba ce clocotea pe aragazul impecabil. Matematica gustului ii era in acele momente total necunoscuta. Singura ecuatie, a carei rezolvare o intuia, avea X-ul inscriptionat pe mararul ud ce i se lipea de degete cu incapatanarea unui copil tamp ce ranjeste in fantana si nu stie de ce raspunsurile sunt egale cu tipetele lui.
Nu cred pentru ca trebuie sa cred.
Ironia din zambetul meu i-a dat de inteles ca revarsarea cuvintelor peste zagazul pus cu intentie s-ar putea sa transforme buruiana aromata intr-o planta otravitoare ce o sa-i macine incipient credinta ca locul unde nu sunt intrebari e cel mai sigur.
Am uitat intentionat sa ii spun ca platforma singurantei este doar punctul initiatic in acceptarea nestiintei. Pentru ea e mai sanatos sa nu afle si pentru mine este de un milion de ori mai incitant sa stiu ca drumurile deja parcurse nu mai au savoarea junglei plina de viermi ce nu stiu decat ca le este foame.
Viermilor nu le place mararul dar mereu sunt insetati pentru ca nu au fost haraziti sa bea decat din cadavre nimicite de banalitate.
O daaa!!!
Va rog respectuos sa imi scuzati blazoanele intiparite pe balcoanele voastre. E marca inconfundabila a unei respiratii aromate intr-o lume a umilintei putrede....
Sah si mat iarasi! Dar pana cand?

Cuvinte fara de cuvant...

O stare de gratie si o incercare timida de a potenta un echilibru pe care in fapt nu il doresc....
Asta simt azi. O zi ploioasa care contrazice toate previziunile despre cum ar arata vara asta. O zi in care simt o nevoie inexplicabila de a ma reintoarce in cuvinte si la tacerile din ele.
A cauta. Caut. Cautare....
A tacea. Tac. Tacere...
Intre conjugare si declinare mi se pare potrivit sa asez orice formula substantivata si sa trec cu nonsalanta peste definitii ce se raporteaza la perceptii. Unii spun ca amanuntele importante dau importanta intregului.
In fapt totul este personalizat. Binele, raul, frumosul, uratul....
Tehnic notiunile atribuite in circumstante ciudate nu ne fac decat sa stam in loc si sa privim ramele desuete ale unor picturi ce dau esteticii uratului o nuanta total aparte si deloc lipsita de rebeliune.
Intranzitivitatea verbului "a tacea" mi-a dat mult de gandit in orele in care paseam linistita prin somnul ratiunii. Una din maximele ce a inconjurat de milioane de ori pamantul spune ca tacerea este de aur. Sublimul si nobilul metal vorbeste in aroganta lui tacuta si superioara. Nu o face nici prin gesturi si nici prin mimica. O face printr-o grea apasare a nevorbirii si nepasarii fata de ceea ce il inconjoara. O face elegant si printr-o mutenie revoltatoare care de fapt scoate strigate si prelungi tanguiri.
Si totusi este de aur...
Ma gandesc la saramnul Midas, mort de foame pentru ca marul din care dorea sa muste cu sete devenise tacut. Tacut din aur. Ma gandesc la disimularea perfecta a tacerilor ce ascund de fapt rautate si intransigenta. Ma gandesc ca de cele mai multe ori afisul lipit de avizier pare sa surada si sa te impinga intr-o laguna de bunatate. E o isipita dulce ce te atrage. E ceva ce nu suporta niciun fel de teorie a conspiratiei si nici macar nu injoseste zambetul.
Aurul este incoruptibil in tacerea lui. Si-a facut din ea arma perfecta si mereu indreptata spre un scop destul de banal.
Linia de mijloc a tolerantei nu este pentru multi drumul ales. Intre cuvinte ce exprima nimic si tacere, diferenta consta doar in forta pe care o pui in cuvintele goale si lipsite de atingerea inefabila a sufletului si simtului.
Si atunci cand peste incercarile tacerilor se lasa o imensa singuratate verbul "a cauta" imbraca forma tranzitiva a dorintei de a sti ce sa faci in ipostaza de izolare voita.
Si atunci cand esti inzestrat cu darul de a gasi o singura persoana in intreaga viata care sa-ti simta aurul din taceri si profunzimea cuvintelor poti sa spui ca nicio clipa singuratatea nu mai conteaza....
Come on baby light my fire si apoi tigara de dupa .....cinismul este apanajul celor ce mereu stiu ce vor...

Ianina...

Cunosti plajele acelea cu nisip alb si multa umbra?
Nu trebuia sa te intreb asta. Zambesc si amintirile ma invaluie intr-un fior placut si lasciv.
La Capri...
Kiros se numeste. E un grec trecut de prima tinerete, jovial si pervers. A construit acolo mici casute din lemn cu strictul necesar. Intime si pierdute in umbra maslinilor si leandrilor.
Kiros este un barbat frumos, trecut de 50 de ani. Are mainile batucite de soare si sare, o privire conturata in ochii aproape negri este indulcita de ciocul alb atent ingrijit. Harul lui Kiros se concretizeaza in mancarurile pe care le gateste. Nu e nimic specific in ele. Totul este rodul imaginatiei si dispozitei lui fata de cei ce-i calca insula.
Lui Kiros ii plac femeile inalte, blonde, cu ochi albastri, femeile cu sani voluptosi si buze carnoase care sa le contureze privirile scaldate in dorinte greu de pus in cuvinte.
Intimitatea insulei iti da senzatia ca te afli intr-un colt de lume ce nu poate sa fie privit de nicaieri si totusi expus intr-un fel decadent si plin de dorinte. Se spune ca undeva, pe o stanca ce domina plaja linistita, Kiros are un loc in care mediteaza. Stiu ca el minte. Meditatia lui de grec trecut prin valtoarea pasiunilor nu este de fapt decat o lunga poveste a unui privitor rafinat. Din umbrarul lui de pe stanca priveste femeile ce se scalda in apa marii. Desi goale in fata lui, niciodata nu a putut sa "vada" totul.
Te-ai imprietenit cu el. Asta imi dadea o adevarata senzatie de placere pe care incercam sa o reprim pentru a deschide ochii spre perspectivele unor zile pline de surprize. Savurezi din plin povestirile haioase si uneori dramatice spuse intr-o engleza destul de stalcita. Kiros iti prepara mereu bauturi ciudate pe care le bei cu o curiozitate nedisimulata.
In dimineata aceea, usor adormit si plin de lene, te-ai indreptat spre barul din stuf ascuzand in tine o pofta de ceva aparte. Privesti imensitatea aceea albastra de apa si nu incerci sa cauti ce iti doresti. Ai senzatia ca daca lasi totul la voia intamplarii apa ce iti invaluie gleznele o sa fie cea care iti va implini dorinta.
Zambesti! Kiros te priveste si in coltul ochilor i se contureaza ridurile de expresie intr-un mod ce iti spune ca de fapt el stie ce cauti.
Te-ai asezat comod pe unul din scaunele inalte ale barului. Cu siguranta o cafea s-ar potrivi perfect. Fara sa spuna nimic, Kiros te serveste. Langa ceasca de cafea aseaza un pahar lung cu o licoare vernil ce invaluie cuburile de gheata. O privesti mirat. Grecul iti zambeste pe sub mustata si te imbie sa gusti. Iti explodeaza in gura o puternica aroma de menta amestecata cu o tenta de gin. Undeva in mintea ta e gheata. Te infiori si inchizi ochii. Tot trupul ti se scalda in ceva rece dar atat de fierbinte incat strangi pumnii pentru a retine in tine senzatia ce te invaluie. Il privesti pe Kiros. Zambesti. Nu sti inca ce vrei si nu sti ce vrea. Nu incerci sa afli. Te lasi usor pe spatarul scaunului si privesti marea. E o liniste sfidatoare si neintrebatoare. Vocea lui Kiros taie linistea intr-un mod care te face sa tresari....
- Ianina!!!!
Nedumerit, deoarece nu ai auzit numele asta pana acum pe mica insula, intorci privirea spre plaja inundata de soare.
E inalta. Picioarele lungi si armonioase. La glezna poarta o bratara din corali. Trupul ii e zvelt si uniform bronzat. Fata ovala capata stralucire datorita ochilor mari si verzi. Parul aramiu si lung, usor carliontat, ii cade greu pe spate. Ingheietura mainii drepte e infasurata intr-o bratara de piele pictata. Invaluita intr-un sarong de in, de culoare verde pal, legat deasupra sanilor, da senzatia ca e purtata de o adiere de vant. E aproape ireala, cu sanii fermi ce se misca liberi sub materialul fin. Buzele sunt conturate intr-un suras limpede ce dezveleste o dantura alba, frumoasa. Pe obrazul drept citesti umbra unei gropite ce apare si dispare in ritmul surasului.
Se apropie de tine Ianina si te invaluie intr-o vraja palpabila ce face ca gustul bauturii se se schimbe pe buzele tale uluite de frumusetea ei. Iti spune ceva in greceste. Nu intelegi dar glasul acela cristalin si jucaus te face sa tresari din nou. Kiros o cearta amuzat si tu nu intelegi de ce. Ianina zambeste si iti spune in engleza:
- Buna dimineata Armand! Nu doresti sa faci o plimbare impreuna cu mine?
Iti cuprinde mana in mana ei si te trage inspre mare. Simti cum trupul ii arde si cum fiecare adiere a brizei o mangaie si ii intensifica trairile. Apa ii inconjoara gleznele subtiri si atinge coralii din bratara. Sunetul frumos te face sa iti atintesti privirea spre gleznele ei. Te intrebi cum de pielea unei femei poate sa aiba culoarea aceea.
Ianina canta!
Canta ceva ce categoric nu intelegi. Pieptul i se ridica in ritmul melodiei si sanii frumosi isi cauta scaparea pe undeva. Mana ta strange mana ei. Miroase a mare si a scoici, a nisip si a soare.
Briza desface sarongul si privirea ta se opreste pe linia coapselor frumoase, cu pielea neteda, abdomenul plat si buricul ce ascunde in el o mica bijuterie rosie. Vantul ti-e potrivnic. Ii inveleste Ianinei trupul la loc.
Usor frustrat o tragi usor spre tine. Parul lung ii invaluie fata. Il adulmeci, il mirosi si il absorbi cu tot trupul. Nu poti sa definesti a ce miroase, dar simturile iti sunt starnite.
Ianina iti zambeste si citesti pe fata ei perfecta, neconditionarea. Citesti ardoarea si totala daruire si dorul acela imens de libertate. Intr-un gest aproape nepotrivit cu faptura ei delicata, Ianina arunca sarongul de pe ea si se refugiaza in apa marii.
Te uiti dupa ea, nu indraznesti sa mergi mai departe. Te gandesti ca m-ai lasat dormind....
Ianina e deja departe in valuri. O zeitate intrupata intr-o femeie pe care o privesti cu o dorinta nedisimulata.
Te arunci...
Kiros imi zambeste si imi toarna in pahar vinul rece. Umbrarul e acum cupola lumii. Imi ia mana in mana lui si citesc acolo in gestul acela toata tandretea pamantului si a marii.
Grecul batran si privitor...
Ianina! Cadoul facut pentru cei ce impreuna definesc fericirea totala si separat unul de altul reprezinta doar clipe de fericire intensa pentru altii...
Eu...aceiasi...
Tu si Eu...
O insula unde ai senzatia ca de nicaieri nu se vede...
E doar o senzatie....