Revansa...

AlterEgo: Off  Ego, nu mai am nici timpul necesar, nici rabdarea. Iau totul de-a gata!
Ego: Te-ai transformat in zeitate celtica, deci o sa raman singura ta optiune perversa si asta ma sperie...
AlterEgo: Ei na! De ce sa te sperie? Tu m-ai facut ce sunt. Suporta-ma!
Ego: Nu eu te-am facut ce esti hani. Tu esti ce esti doar cu mine. E o mare diferenta si e si coplesitor...
Ego: Vezi sa nu ti-o iei in cap acu!
AlterEgo: Ego.. esti unul din foarte putinii oameni care mi-au schimbat viata. Fie ca iti place fie ca nu!
Ego: Alter Ego sunt destul de inteligenta ca sa stiu ca nu am schimbat nimic.
Ego: Ca vrei tu sa crezi asta? E strict problema ta!
AlterEgo: Ntzz...asuma-ti responsabilitatea. Nu fugi. M-ai schimbat!!
Ego: Nu am ales eu in locul tau. Ce am schimbat?
AlterEgo: Viata mea. M-ai facut un pervers...
Ego: Erai un pervers, eu doar am ascultat. Nu-mi atribui merite ce nu imi apartin
AlterEgo: Ha ha o dai de gard! E asa cum spun. Daca nu erai tu eram un altul acum
Ego: Iarasi te amagesti darling...
AlterEgo: Nope, dar daca iti e frica de asta.. o sa spun ca ai dreptate. Nu e un repos, ma bucur ca te am cunoscut!
Ego: Acum chiar esti pervers! stiu ca nu e repros, dar nici pe departe nu e un merit
AlterEgo: E asa cum e viatza, jumate alba, jumate neagra, un fel de gri...
Ego: sugi!
AlterEgo: Esti legata de mine,darling. Forever!
Ego: Nu darling! Tu esti legat de cordonul asta ombilical care te hraneste. Eu doar am bunul simt sa nu il tai....inca...
AlterEgo: Hai sictir!
AlterEgo: Nu ma face sa te urasc
Ego: Sti bine ca nu poti sa ma urasti. Pur si simplu te-ai sufoca daca ai face asta si nu suporti sa fii strans de gat.
AlterEgo: Sinuciderea emotionala e o optiune
Ego: Pentru asta iti trebuie curaj darling. Inca nu il ai
AlterEgo: Te inseli. Is curajos!
Ego: Dar daca mai sugi din cordonul tau s-ar putea sa te transformi in ceea ce iti doresti...alter ego-ul meu
AlterEgo: nu fi.. purcica!
Ego: Sunt curva, dar tu stiai asta
AlterEgo: Oricum ai lua-o, tot mi-ai schimbat viata.
AlterEgo: Ar trebui sa iti multumeasca Delia pentru orgasmele pe care le are...
Ego: Lasa sa se amageasca ca esti tu cel viril. Ar fi o lovitura de gratie sa stie mai mult.
AlterEgo: Atata vreme cat orgasmele curg..ce importanta are?
Ego: Pentru ea nu, tie insa .....
AlterEgo: conteaza de unde imi trag seva?
Ego: Se pare ca da, dar repet pentru ea nu e important. Pentru tine e esential, de aia iti doresti sa i le dai si sa te indarjesti in a fi un bun crestin
AlterEgo: Neah...efectul e tot ce ramane
AlterEgo: Imi palce cum are Delia orgasm. Are un orgasm frumos...
Ego: Stiu, dar esti constient ca nu ar supravietui daca ar sti in fapt ce e cu adevarat in mintea ta
AlterEgo: Stai lin, stie ..partial
Ego: Normal ca partial, daca ar sti totul nu ai mai avea nevoie de surse de inspiratie
AlterEgo: Ego, nu ma judeca!
Ego: Dar nu te judec darling. Iti arunc adevarul in fata. Sti foarte bine ca nu judec. Daca as face asta nu as mai fi aici .
AlterEgo: Adevarul il stiu si singur. Sunt cu tine fiindca pot fi ceea ce vreau sa fiu, fara sa dau explciatii
Ego:  QED
AlterEgo: Si atunci nu imi spune cum sunt...stiu ce sunt
Ego: De cand te supara asta?
AlterEgo: De cand te ai hotarat sa imi violezi creierul cu un dildo imens
Ego: Darling asta te supara de cand ai decis sa ma iubesti. Violatul e doar efectul secundar.
AlterEgo: Te iubesc! Nu neg. Si am sa te iubesc inca 30 de ani de acu in colo..chiar daca nu mai vorbimb deloc...
Ego: Te ador cand cand esti in corzi!
AlterEgo: Mmda tu ma adori. Eu nu ma ador.
Ego: Vinovatie?
AlterEgo: Nu imi palce in corzi. Imi palce deasupra!
AlterEgo: Daca iti permit asta e fiindca ai un loc special in inima mea. Ok?
Ego: Uuuuu dihotomic darling pentru ca ador sa stau deasupra
Ego: Asta imi da posibilitatea sa imi iau cat vreau si cum vreau.
AlterEgo: Daca ma iei incet si imi arati ca nu pierd controlul s-ar putea sa te las
AlterEgo: .. incet
Ego:  Deci sa inteleg ca tu decizi sa imi dai cu lingurita?
Ego: asta din perspectiva in care te am in totalitate?
AlterEgo: Nu exagera, nu ma ai in totalitate!
Ego: Cu ce exagerez?
Ego: Demonstreaza-mi reversul medaliei si exclude ca partea ta de viata domestica, nu ma fascineaza deloc. nu vreau partea aia!
Ego: E boring!
AlterEgo: Ceea ce tu numesti viata domestica... altii ii spun simplu.. viata
Ego: Chestie de perceptie
AlterEgo: Sa spunem ca ai o parte imporanta din mine
Ego: Hai sa facem un compromis! Am esentialul pe care il vreau!
Ego: Deal?
AlterEgo: Deal
AlterEgo: E excitant sa ma cert cu tine
Ego: Noi doi, de cand ne stim, inca nu ne-am certat darling
AlterEgo: Mmm, mai mult decat am facut-o acum nici nu o sa ne certam pentru ca nu am cum...
AlterEgo: Stiu ca e suficienta o privire sa ma parasesti
Ego: Ar insemna sa te certi cu tine ceea ce nu e prea convenabil
AlterEgo: dar fac asta de cand ma stiu, insa daca pelci..ar muri ceva in mine
Ego: Oricum o sa moara darling si tu sti asta !
AlterEgo: Nu atata vreme cat esti acolo. Nu!
Ego: incerci sa ma inlantui ?
AlterEgo: Oo da am tendinta asta. Recunsoc
Ego: Mereu ai tendinta astasi nu te vindeci
AlterEgo: Sorry, it's me
Ego: Stau si ma intreb ce te determina sa faci asta cand sti foarte bine ca nu reusesti si ca asta ti-ar putea fi fatal. Masochist nu esti...
AlterEgo: E instinctiv!
Ego: E pe dracu ))
AlterEgo: Incerc sa domin, asta sunt...un dominator!
Ego: Uuuuuu concluzionez ca exercitarea dominatie pe o fiinta ca mine e exaltanta...un fel de test
AlterEgo: E ca si cand as incerca sa ma catar pe Everest cu o pereche de tenisi chinezesti
Ego: Si cu cat incerci mai mult cu atat de afunzi mai tare
AlterEgo: Da.. dar nu ma pot opri din incercare
Ego: Deci cum spuneam...fatal...
AlterEgo: Mi-ar place sa te domin.. pentru o secunda, apoi ai deveni neinteresanta.
AlterEgo: Dar.. ca sa te linistesc...nu am atata putere sa strunesc un animal ca tine
Ego: Dar ti-ai pus in fata perspectiva ca as putea sa ma las doar de amorul artei?
AlterEgo: Nu o fac constient. Incerc sa fac asta cu toata lumea. Imi palce controlul!
Ego: Darling deviezi! Punctual te rog! Ti-ai pus perspectiva asta?
AlterEgo: Sa te domin? Sa te controlez..?
Ego: O secunda macar...da...
AlterEgo: Mm poate...
Ego: Si ca eu sa ma las de amorul artei? Sti bine ca pot sa joc perfect rolul ala..
AlterEgo: Nu de amorul artei ci pentru ca vointa mea e mai puternica
Ego: off Darling...
AlterEgo: Nu fi purcica, te as mirosi imediat daca ai juca
Ego: Chiar esti convins de asta?
AlterEgo: Da
Ego: De ce? Ai senzatia ca vezi in mine mai mult de 50%?
AlterEgo: Pfuah vad 200%
AlterEgo: Ce e drept.. s-ar putea sa fiu in ceatza. Dar.. stii ceva? Ma simt bine in ceatza aia, ma simt bine cu tine asa ca.. who gives a fuck?
Ego: Darling secunda aia ar insemna pentru tine abisul, abisul in care te-ai domina pe tine total.
AlterEgo: Nu asta incerc sa fac de cand ma stiu? Sa imi domin abisul?
Ego: nu darling. Tu incerci sa construiesti abisul ala in care sa te domini. Eu sunt doar un amarat de reper everestcian pe care esti constient ca il poti atinge dar nu sti cum. Sunt buni si tenesii)
AlterEgo: Te iubesc Ego. Imi palce prezenta ta si lumea mea fara tine ar fi una mai trista
AlterEgo: Nu vreau sa pleci...
Ego: Inca nu plec dar o sa vina si ziua aia Darling...nu stiu cand
AlterEgo: da?
Ego: Dar atunci probabil o sa poti sa suporti. O sa fii atat de tu incat o sa poti zambi. Probabil nepotii tai o sa stie de Ego, si concluzionand visul meu o sa fie implinit...
AlterEgo: Posibil...mie imi palci asa cum esti...un pic perversa, un pic curva, dar... la naiba...inteligenta
AlterEgo: Si imi palce ca pot sa fiu eu cu tine...
Ego: :)
Last message received on 1/30 at 2:54 PM.....

Calatorind cu tine - Pasi pe zapada...

E soare...
Si intra prin ferestrele inghetate ispitindu-mi dorinta de a musca din gerul de afara.
Mi-am indesat in caciula de blana otita rebela ce ma bantuie de zile bune si am iesit in aerul rece.
Albul incandescent mi-a luat in brate starea de cu o seara inainte. Credeam ca o sa fie greu sa ma aplec spre ceea ce ma inconjoara dupa ce am pus in cuvinte trairi atat de intense si de grele. Trairi tacute ce au stat la macerat atat de mult timp. Expunerea lor m-a epuizat si am simtit ca pe undeva am indepartat din mine o stanca grea si amenintatoare. Se putea prabusi oricand pe mine iar eu in inconstienta mea as fi privit detasata caderea ei. Ar fi zdrobit multe si apoi si-ar fi cantat solitudinea pe un portativ al bucuriei atrofiate...
Am privit spre cerul de un albastru sticlos si turturii de gheata parca imi curgeau in priviri si ma impingeau sa pasesc in mai mult.

Strazile sunt calde sub mangaierea soarelui. Caldaramul e alb de la urmele de sare si mormanele de zapada tac. Adumelca pasii ce le ocolesc si isi croiesc tacerea din apa ce se scurge din ele. E o lupta intre caldura blanda a razelor ce ating totul si gheata din ele. O lupta surda si molcoma...

Parcul e tacut. Ma ispiteste covorul alb si ma face sa-mi doresc sa imortalizez pe el ceva ce cu siguranta nu va mai ramane dupa trecerea soarelui. Zambesc si iau in palma o bucatica din covorul alb, rece si pufos. Zapada se topeste. Curge pe langa caldura mea si se intoarce pe pamantul inghetat. Totul sclipeste in jurul meu. Am senzatia ca sunt intr-o mare de diamante tacute. Ma simt implinita si impacata. Ma rasfat in lumea mea tapetand totul in jurul meu cu un zambet pe care il simt fara costum de scena.

Acum scriu pe zapada. E jurnalul meu. Cel cu care vorbesc si cel care asculta. O batranica ma priveste uimita si isi face semnul crucii. Acum rad. Nici nu vreau sa ma gandesc ce a crezut despre mine. Dar nici nu a avut curajul sa ma intrebe ce fac acolo. S-a indepartat de mine dand din cap a dezaprobare. Asta m-a amuzat si mai mult. Pasii ei fac zapada sa scartaie si probabil ca asta este semnul unei revolte tacute....

Vezi tu Demon, adevarul este ca eu infrunt oamenii decat fragmentar...
De data asta ma cufund intr-un peisaj alb si scliptor. Privesc in jurul meu si caut oamenii. Le caut privirea si starea. Caut sa imortalizez in mine totul. Mi-e sete de mine in bizareria asta centripeta si nu imi refuz nimic. Doua tinere intra pe alee. Ma opresc si le privesc. Una din ele, cu fusta mini si freza afro, se aseaza pe o banca si se lasa fotografiata de cealalta. Categoric are picioare frumoase si stie asta. Incerc sa fac in asa fel incat sa nu isi dea seama ca vreau sa le fotografiez. Ma amuz...le las sa-si faca fotografiile. Sunt fardate strident. Mult prea strident pentru lumina de afara. Dar le inteleg. Pleaca pe alee si eu reusesc sa le imortalizez dosurile tinere si impertinente. Din nou ma amuz...

Pasesc pe aceleasi alei pe unde te-am dus si in vara si in toamna...doar in primavara nu te-am dus. Si asta pentru ca atunci nu erai. Sau poate ca ai aparut dupa ce lalelele si-au aruncat straiul colorat. Poate ca nu iti plac lalelele...nu stiu....Cert este ca ma uimesc peregrinarile astea prin anotimpuri in acelasi tablou. E ca si cum as intra in garderopa copacilor si as pipai hainele si incaltarile fine, in mii de culori ce nu se pot descrie.
Te trag de mana spre banca cu grafitti. Incercam sa descifram ce scrie. Bineinteles ca tu ghicesti primul ceea ce ma face sa pufai revoltata de incetineala cu care observ. Razi si imi spui ca nu e nimic grav. In fond sunt blonda....ceea ce bineinteles ma scoate din sarite....

Obrajii imi sunt rosii si mi-e cald in mine. Simt nevoia sa beau ceva. Zambesc misterios, te ciupesc de cur in mijlocul parcului si o iau la fuga pe langa tufele aplecate de greutatea zapezii. In trecere imi aduc aminte de culoarea lor rosiatica de azi toamna, le imortalizez si ma intorc spre tine asteptand cu nerabdare sa te urnesti mai repede. Ma amuza tot timpul fata ta atunci cand esti la plimbare. E un amestec bizar de revolta si oarecare placere. Frigul nu iti place si el stie asta si musca din mainile tale. Merg pe alee inaintea ta si ma opresc in fata pantofilor rosii. Ma sprijin in aparatul de fotografiat si ii imortalizez. Ciudata lor pozitie ma face sa rad. Combinatia de ceramica ce ii construieste ii aseaza in starea mea abstracta intr-un mod perfect. Au tocuri si sunt rosii si parca iti dau senzatia ca sunt obositi. Pantofi in zapada?....

Uitam de noi in cafeneaua de pe straduta de aproape de unde locuiesc. E placut si ne topim in paharele cu vermut si sclipiri de ochi curiosi ce vorbesc despre pete de fericire.
Nu o sa ma analizez. Nu o sa ma disec. O sa las lucrurile sa se intample...
Pusi ba :-*

De ce nu?

Sunt inghinala...
Imi las tampla acoperita de coapsa fierbinte si deschid ochii spre genunchiul ce vrea sa urce spre talpa marunta.
Mi-e cald in seninatatea mea si ma tavalesc in gandurile ce suprima artera femurala.
Anatomia starii mele contine doar oasele ce se intersecteaza in urcare.
Privesc prin fereastra aburinda zapada ce se pravaleste din cerul gros si cenusiu. Pasii marunti ai oamenilor ce merg cu capul plecat marcheaza iarna din ei. Ma frustreaza nebucuria lor si simt nevoia imperioasa sa strang pumnii ca sa-mi ranesc palmele.
Aroma ceaiului de menta ma invaluie bland.
Zambesc...
Mintea se incolaceste in jurul respiratiei mele si ma impinge spre starea din proximitatea...
Ah, dar nu!
Imi strang coapsele intr-o dorinta muta de placere. Buzele isi cer tributul iar obrajii capata instantaneu o culoare de rosu aprins.
Fredonez melodia si ma las moale in bratele propriei mele trairi. Nu trebuie sa fac niciun efort. Totul e acolo conservat si in acelasi timp atat de viu incat nu necesita intoarcere in timp. Mana delicata ce-mi invaluia gatul expus pare cea mai perfecta arma a unei alegeri ce nu imi apartine, chiar daca ma aflu in momentul in care ar trebui sa aleg sa vreau.
Inele reci pe pielea fierbinte imping in carotida mea starea de dincolo. Si atunci se naste ceva imposibil de descris...
Se naste starea aceea infernala in care simti cum creierul se lichefiaza si incepe sa-ti curga prin vene facand ca tot trupul sa prinda un alt fel de a vibra.
Dupa momentele acelea orice alt sentiment definit ca si cunoscut se pierde si ti se pare juvenil, chiar daca in trairile de zi cu zi isi are importanta lui.
Vezi picaturile de apa cum ating cu grija petalele gingase si pun in evidenta delicatetea si caldura florii celei mai fierbinti?
Parca ar fi reactia de emotie creata de atingerea celor doua prietene ale ei. Floarea galbena o imbratiseaza o saruta incet, pe la spate, infiorandu-i pistilul in timp ce prietena lor rozalie se strecoara pe nesimtite intre ele mladiindu-se in ritmul lor, intregind buchetul de frumuseti mangaiate de vant, infiorate de placere, de apa, pulsand de viata si caldura...

Dar tu stiai asta Demon....
Dualism...
Sunt inghinala...

Sunete din neguri...

E o melodie in care invarti pe varful degetelor fulgii haotici de zapada...
Si frigul dispare subit. Si incerci sa atingi fiecare fir de apa albit intr-un dans ce pare rupt de realitate.
Starea ma acapareaza si ma transforma in mica balerina visata in timp. Adoram cutiile muzicale.
Pictam inconstient pe ele fidelitatea obscura a gesturilor mari. Asteptam sa se intemaple ceva care sa miste lumea inerta din mine si sa ma lase sa pasesc mai departe. Penita stiloului zburda pe franturile de hartii rupte din caiete de retete invechite de timp. Bantuiam intre incrancenarea statica si impulsul de a tine pe palme ceva atat de bine definit si totusi atat de bizar...
Oglinzi, marionete si figuri brazdate de riduri toate adunate intr-o cutie a carei melodie impresioneaza prin liniste. Fara intrebari care sa nasca alte intrebari, fara cotituri si fara rascruci de drumuri.
Doar un imens platou alpin linistit...
Frunze strivite sub pasii obositi si gustul ierbii ciuntit de vanturile aspre ce l-au construit. Imensitatea cerului sprijinita pe privirea mirata si apoi sunetul acela nedefinit in care pasii isi regaseau constiinta de sine si mainile luptau sa desfaca norii grosi ai furtunii ce va fi fost...
O foame crancena de aer ma inconjoara si ma atrage in ciclonul invertit de alte maini ce cauta sferica lumina a unui alt inceput. O alta culoare ce strabate zarea de dincolo de stancile colturoase si tacute. Ma imbie, ma ademeneste si e asemenea unui cos cu fructe proaspete si coapte de un soare de neinteles.
Si apoi alegerea...
De a nu uri ura si de a iubi necunoscutl acela viu si totusi rapace.
Piruete de nehotarare si urme de frici mici si intepatoare se transforma intr-un vartej aproape de nebunie. Intre mine si altii, intre mine si mine, intre mine si...neant.
Fantasmele isi joaca cartea si miza e alegerea mea.
Un pariu cu mine...
Un pariu cu neantul...
Surzesc!
La propriu si la figurat. Vreau sa aud si totusi zgomotele ascutite ce ies din negurile mele sunt acute. Tulbura ceea ce de fapt nu cred ca exista. Nici acceptare si nici alegere. Undeva intre doua lumi sarcastice ce bat din palme sa imi trezeasca dorinta de muzica.
Alerg in nestire pe covorul de iarba sticlos si imi caut lacrimile. Am senzatia ca descatusarea mea de acum depinde doar de ele. Nu pot pentru ca nu vreau sau vreau pentru ca nu pot?
Nimic din toate astea nu imi da raspunsul. Nimic din toate astea nu imi spune ca nu ma voi risipi. Si din nou alegerea ma tulbura si ma lasa in neantul de nepatruns al surzeniei mele.
Si stiu ca inceputul o sa poarte stigmatul propriei mele sclavii. Stiu ca instinctul e mult mai puternic decat adancimea neantului.
Si aleg...
Pirueta balerinei de pe cutia muzicala isi poarta muzica in gratia bratelor intinse spre neant...
Acolo o sa merg...

Periplu...

De fapt nu conteaza...
Nici lacul sarat ce imprastie in jurul lui sageti de lumina diforme ce se rup de malurile macelarite de cautatorii de namol.
Nici macar mesteacanul tandru de peste drum ce sopteste rabdator prin scoarta-i amaruie dorul de zapezi nu mai are forma de copac.
Acum nimic nu mai conteaza, nimic nu se mai conteaza.
Pasii mici si nesiguri ai copilului s-au ratacit dincolo de umbrele ce inconjoara siluetele cladirilor parasite. Totul s-a transformat intr-o liniste inerta si vascoasa.
Mainile mi se intind sperand sa gaseasca un loc unde atingerea sa fie asa cum este. Degetele se rasfrang metalic pe scarile ce urca mai sus, mai abrut si mai chinuitor ca in alte zilele. Ceata laptoasa ingana un refren perfect si parca rupt din cerul inspaimantat si gri ce nu stie unde sa-si aseze norii grei.
Aleea e rascolita de suieratul necrutator al vantului ce plimba cu el siraguri de margele colorate si nuante diferite de ruj rosu si apasator.
Sclipirea ochilor a disparut undeva unde amestecul nefiresc si odios al lampadarelor din copac isi croieste consistenta diforma. Te uimeste incapatanarea cu care incearca sa strabata dincolo de lumina palida a candelelor albe. Te impinge in vartejul unui arabesc de ocru pus pe un vis ordonat si consistent ce si-a pierdut vitalitatea in aschiile ce vor incalzi in iarna sufletul ratacitor al apei oprita sa mai spuna...
Si caut...si iarasi ma incapatanez sa caut...
Umblu bezmetica prin sudoarea amintirilor si prin coridorul stramt si nesafarsit al portilor ce nu imi arata decat golul format in timp si oboseala firii ce refuza sa mai fie...
Imi dau seama ca ne asemanam si imi dau seama ca am crescut ca un monolit stirb incercand sa cuprind in bratele deschise intelegerea si cautarea.
Scrijelesc pe zidul impertinent cu unghiile pana cand sangele rabufneste nepoliticos si pateaza impuritatea gestului de a patrunde dincolo de crusta groasa. Obosesc si cad in genunchi implorand cerul, cu ochii deschisi, sa-si abata privirea grea peste stiva de lemne ce-si asteapta fireasca trecere prin absurdul vietii.
Si iarasi ma ridic si lovesc cu pumnul ranit sticla impecabila a zambetelor inutile ce nu imi dau nici macar speranta ca se va misca ceva in toata tacerea asta apasatoare.
Sec si ma sec lasand in urma dare ametitoare in noroiul amestecat cu pietre ce se vrea protectorul starii de gratie.
Si simt cum se scurge din mine toata viata in pamantul tacut si rece.
Imi intorc privirea in spatele meu si ma vad rupta din cursul lin al apei din care mi-am ridicat mainile implorand ca el sa ma urmeze.
Dar nu a fost destul si starea mea se mutiplica si se imparte in acelasi timp in mii de cioburi desuete si taioase ce lovesc...in stanga, in dreapta, deasupra si dedesupt. Imi dau seama ca tot zbuciumul meu se pierde in neant dovedindu-si inutilitatea si incerc sa fug, mancand pamantul pietros, spre cursul lin al apei ce m-a adus.
Ma dau tot mai mult, ma dau in toate felurile existente in mine. Astept...de cand astept?
Am uitat reperul si am uitat sa masor timpul ce a trecut de cand imi lipeam obrazul de scoarta mesteacanului si asimilam toata puterea lui de a privi peste ruinele ce il inconjoara.
Locul a ramas acelasi. Esenta lui e acolo asteptand dupa fiecare colt al coridorului sa se reverse vie peste tot ce il inconjoara.
Si iarasi astept rupand din mine sarcasmul vorbelor ce se pravalesc la picioarele scranciobului in care, cu mult timp in urma, mereu gaseam zambetul...
Si nu inteleg, Demon. Pentru prima data nu inteleg...

Balciul desertaciunilor...

E o carapace de mii de ganduri din care nu vrei in anumite momente sa iesi. E un zid imens caruia ii dai semnificatie de scut de aparare si stai in spatele lui asteptand ca intr-un fel sau altul totul sa vina de la sine...
Ma rotesc in jurul meu intr-un dans haotic construit pe o muzica ce pare doar ca nu s-a mai cantat vreodata. Imi rasucesc fiinta pe un toiag stramb cautand sa asez intr-o ordine fireasca culpabilitatea si sentimentele de vinovatie.
Imi imaginez un mare balci. Cu tarabe hidoase si colorate pe care sunt asezate ordonat filele unui trecut ce a sapat in mine opere monstruoase. Trec pe langa ele si le ating fara nicio sperenta de remodelare.
Sunt acolo. Palpand de viata si etalandu-si ridurile acumulate in timp.
Sunt prezente. Cu tipete si urlete inspaimantatoare pentru a atrage potentialii cumparatori, pentru a se vinde scump intr-o lume putrezita de stereotipii si judecati.
Pot inca sa mai zambesc privind efortul lor dens si insistent de a iesi intr-o lumina falsa si gust amar.
Pot inca sa recurg la mine ca sa rad de picioarele lor noduroase adanc infipte in frustrarile acumulate si nedistantate de ele.
E ca si cum lupta asta surda imi aduce laurii urmelor adanci de pe carotida palpanda de sangele atat de rece incat arde degetele ce il cauta.
Metamorfoza cautarii...
Apoi intr-o ordine cronologica setea cumplita a esentei pure si gustul acela cu totul unic de mine in mine si peste mine.
Asta insemnand ce?
Renuntarea la monstri de pe tarabe?
Intelepciunea e iluzia impacarii cu ei. Si nu vreau asta. Ei ma imping spre mine fara sa reuseasca sa ma intoarca inapoi.
Rasul sardonic al balciului se transforma intr-un punct de reper urias.
Vulnerabilitate...
Vinovatie...
Incredere...
O balanta iluzorie si absolut sprijinita pe umerii propriilor colturi rotunde si negre. Nu am inventat eu necesitatea ei. Si pentru asta nici nu cred in ea.
E un simbol al neputintei de care ne folosim ca sa punem inca un strat de chirpici pe zidul noduros ce opreste lumina reala sa intre.
Teama...
Lasitate...
Ignoranta...
Parfumul strident si gretos imprastiat in curtea vietii ca o perdea mizerabila ce ascunde impecabilul?
Unde si de ce s-a nascut dualitatea?
Atat de multe de vazut....si o singura mansarda amagitoare ce ascunde o marioneta diforma, prezenta mereu....

Drumul inapoi...

Incerc sa pasesc dincolo de globul de sticla ce mi-a protejat trairile...
Privesc peisajul de iarna imbracat in soare de primavara si incerc sa nu dorm. Vreau sa palpez fiecare culoare si o sa simt cum imi deseneaza in piele un tatuaj nici de mine inteles. Linistea ma invaluie si imi dau seama ca fara sa fac niciun efort am reusit sa pun un perete de sticla intre mine si toti din jurul meu. Acum imi e bine sa fac asta. Nu stiu daca as suporta sa ascult lamentarile intoarcerilor acasa sau povestile de mall spuse pe sms-uri...
Domnul de vis a vis de mine imi atrage atentia. Si asta doar pentru ca a insistat sa ma priveasca fix.
Are cred in jur de 50 si ceva de ani. Fata lunga si subtire este definita de niste ochi mari si albastri. Unul din ei se inchide mai tare atunci cand soarele il izbeste in fata. Pare ca-l deranjeaza lumina. Nasul se revarsa dintre sprancene si tine umbra buzelor subtiri si aproape albe. Cred ca ii este sete. Se simte ca fumeaza. Amestecul de tutun si un parfum rafinat ma face sa zambesc. O aminire si-a facut loc printre constatarile mele somnoroase.
Ochii albastri ai domnului nu se dezlipesc de fereastra prafuita. In dreptul meu se vad in soare urmele degetelor noastre...
Sunt nostalgica si incerc sa pasesc inapoi in globul de sticla. Sau nu...de fapt nu vreau inca sa ies...
Imi las capul pe blana moale si evadez dincolo de zgomotul rotilor de tren. Adorm...
Visele ma invelesc. Sunt colorate cu lumini multe, cu o aroma persistenta de tutun inca ud.
Suna telefonul. Ana ma intreaba ce fac. Ii raspund sec ca merg spre casa. Cred ca isi da seama ca nu am depasit inca nici macar marginea globului de sticla. De fapt stie ca in felul meu sunt pierduta in trairile proaspete si intense…
Il privesc pe domnul de vis a vis. Isi cearta sotia ca a lasat amprente pe copertile lucioase ale cartii pe care o citeste. Ceva cu Dalai Lama.E incantata ca marele guru are o pisica de un anume fel. Zambesc in mine.
S-a facut intuneric.Stiu doar ora la care ajung. Chetie care sper sa ma ajute si sa nu cobor in alta gara. Acum as canta. Orice melodie.
As fi curioasa sa vad cum reactioneaza domnul cu ochi albastri. Pare destul de intepat asa. Foarte meticulos si sferodoct.
Sotia lui e blanda. Are o voce foarte placuta, alinatoare. De mama grijulie. Pe el imi vine sa-l urechez. Mereu ii face observatie ca unui copil neastamparat. Simt nevoia unei cafele. O cafea mare si fierbinte intr-o cana uriasa....
Oare la ce se uita?
Imi trec mana peste gat. Am uitat sa ma privesc in oglinda. Dar stiu ca totul e in regula.
Si mai stiu ca atunci cand sunt in globul de sticla pot sa dorm…