Calatorind cu tine - Pasi pe zapada...

E soare...
Si intra prin ferestrele inghetate ispitindu-mi dorinta de a musca din gerul de afara.
Mi-am indesat in caciula de blana otita rebela ce ma bantuie de zile bune si am iesit in aerul rece.
Albul incandescent mi-a luat in brate starea de cu o seara inainte. Credeam ca o sa fie greu sa ma aplec spre ceea ce ma inconjoara dupa ce am pus in cuvinte trairi atat de intense si de grele. Trairi tacute ce au stat la macerat atat de mult timp. Expunerea lor m-a epuizat si am simtit ca pe undeva am indepartat din mine o stanca grea si amenintatoare. Se putea prabusi oricand pe mine iar eu in inconstienta mea as fi privit detasata caderea ei. Ar fi zdrobit multe si apoi si-ar fi cantat solitudinea pe un portativ al bucuriei atrofiate...
Am privit spre cerul de un albastru sticlos si turturii de gheata parca imi curgeau in priviri si ma impingeau sa pasesc in mai mult.

Strazile sunt calde sub mangaierea soarelui. Caldaramul e alb de la urmele de sare si mormanele de zapada tac. Adumelca pasii ce le ocolesc si isi croiesc tacerea din apa ce se scurge din ele. E o lupta intre caldura blanda a razelor ce ating totul si gheata din ele. O lupta surda si molcoma...

Parcul e tacut. Ma ispiteste covorul alb si ma face sa-mi doresc sa imortalizez pe el ceva ce cu siguranta nu va mai ramane dupa trecerea soarelui. Zambesc si iau in palma o bucatica din covorul alb, rece si pufos. Zapada se topeste. Curge pe langa caldura mea si se intoarce pe pamantul inghetat. Totul sclipeste in jurul meu. Am senzatia ca sunt intr-o mare de diamante tacute. Ma simt implinita si impacata. Ma rasfat in lumea mea tapetand totul in jurul meu cu un zambet pe care il simt fara costum de scena.

Acum scriu pe zapada. E jurnalul meu. Cel cu care vorbesc si cel care asculta. O batranica ma priveste uimita si isi face semnul crucii. Acum rad. Nici nu vreau sa ma gandesc ce a crezut despre mine. Dar nici nu a avut curajul sa ma intrebe ce fac acolo. S-a indepartat de mine dand din cap a dezaprobare. Asta m-a amuzat si mai mult. Pasii ei fac zapada sa scartaie si probabil ca asta este semnul unei revolte tacute....

Vezi tu Demon, adevarul este ca eu infrunt oamenii decat fragmentar...
De data asta ma cufund intr-un peisaj alb si scliptor. Privesc in jurul meu si caut oamenii. Le caut privirea si starea. Caut sa imortalizez in mine totul. Mi-e sete de mine in bizareria asta centripeta si nu imi refuz nimic. Doua tinere intra pe alee. Ma opresc si le privesc. Una din ele, cu fusta mini si freza afro, se aseaza pe o banca si se lasa fotografiata de cealalta. Categoric are picioare frumoase si stie asta. Incerc sa fac in asa fel incat sa nu isi dea seama ca vreau sa le fotografiez. Ma amuz...le las sa-si faca fotografiile. Sunt fardate strident. Mult prea strident pentru lumina de afara. Dar le inteleg. Pleaca pe alee si eu reusesc sa le imortalizez dosurile tinere si impertinente. Din nou ma amuz...

Pasesc pe aceleasi alei pe unde te-am dus si in vara si in toamna...doar in primavara nu te-am dus. Si asta pentru ca atunci nu erai. Sau poate ca ai aparut dupa ce lalelele si-au aruncat straiul colorat. Poate ca nu iti plac lalelele...nu stiu....Cert este ca ma uimesc peregrinarile astea prin anotimpuri in acelasi tablou. E ca si cum as intra in garderopa copacilor si as pipai hainele si incaltarile fine, in mii de culori ce nu se pot descrie.
Te trag de mana spre banca cu grafitti. Incercam sa descifram ce scrie. Bineinteles ca tu ghicesti primul ceea ce ma face sa pufai revoltata de incetineala cu care observ. Razi si imi spui ca nu e nimic grav. In fond sunt blonda....ceea ce bineinteles ma scoate din sarite....

Obrajii imi sunt rosii si mi-e cald in mine. Simt nevoia sa beau ceva. Zambesc misterios, te ciupesc de cur in mijlocul parcului si o iau la fuga pe langa tufele aplecate de greutatea zapezii. In trecere imi aduc aminte de culoarea lor rosiatica de azi toamna, le imortalizez si ma intorc spre tine asteptand cu nerabdare sa te urnesti mai repede. Ma amuza tot timpul fata ta atunci cand esti la plimbare. E un amestec bizar de revolta si oarecare placere. Frigul nu iti place si el stie asta si musca din mainile tale. Merg pe alee inaintea ta si ma opresc in fata pantofilor rosii. Ma sprijin in aparatul de fotografiat si ii imortalizez. Ciudata lor pozitie ma face sa rad. Combinatia de ceramica ce ii construieste ii aseaza in starea mea abstracta intr-un mod perfect. Au tocuri si sunt rosii si parca iti dau senzatia ca sunt obositi. Pantofi in zapada?....

Uitam de noi in cafeneaua de pe straduta de aproape de unde locuiesc. E placut si ne topim in paharele cu vermut si sclipiri de ochi curiosi ce vorbesc despre pete de fericire.
Nu o sa ma analizez. Nu o sa ma disec. O sa las lucrurile sa se intample...
Pusi ba :-*